Şoferul camionului, încărcat cu polietilenă, care s-a răsturnat pe DN2 a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia rutieră este oprită marţi dimineaţă, pe DN2, în judeţul Ialomiţa, după ce dintr-un autocamion răsturnat în afara şoselei a început să se scurgă motorină. Cu toate eforturile salvarilor, şoferul, care rămasese încarcerat, nu a mai putut fi readus la viaţă.

Conform ISU ialomiţa, accidentul a avut loc marţi dimineaţă, în jurul orei 07.00. Un autocamion, încărcat cu polietilenă, s-a răsturnat în afara părţii carosabile pe DN 2, în zona satului Cotorca, din comuna Ciocârlia. Conducătorul auto a rămas încarcerat în capul-tractor al vehicului. Din cauza modului în care s-au poziţionat, în urma accidentului, cabina, remorca şi încărcătura TIR-ului, salvatorii de la Detaşamentul Urziceni au lucrat timp de aproximativ 2 ore pentru asigurarea accesului către victimă şi scoaterea acesteia dintre fiarele contorsionate. Din nefericire, viaţa bărbatului, în vârstă de 57 de ani, nu a putut fi salvată.

Impactul cu solul a condus la producerea unor avarii inclusiv la rezervor, existând scurgeri de motorină din acesta. Perimetrul a fost delimitat şi au fost asigurate măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor în zonă, cu ajutorul unei autospeciale de stingere. 

UPDATE. Centrul Iinfotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră a fost reluată pe DN 2, la kilometrul 60+600 metri, între localităţile Urziceni şi Cotorca, judeţul Ialomiţa, unde anterior traficul a fost întrerupt din cauza unui autocamion răsturnat. În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit.

"Pe DN 2, la kilometrul 60+600 metri, între localităţile Urziceni şi Cotorca, judeţul Ialomiţa, un autocamion s-a răsturnat în afara părţii carosabile, iar conducătorul auto a rămas încarcerat", a anunţat Centrul Infotrafic.

Întrucât din rezervorul autorvehiculului se scurge motorină, perimetrul a fost delimitat, fiind oprită circulaţia în ambele sensuri.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite