Trei tineri, prinşi la Feteşti cu peşte din specia cegă în portbagaj

Trei tineri, prinşi la Feteşti cu peşte din specia cegă în portbagaj

Cega a fost redată mediului acvatic FOTO IPJ Ialomiţa

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 36 de ani, din municipiul Feteşti,  au fost prinşi în flagrant în timp ce transporta cu un autoturism 12 kilograme de peşte din speciile cegă, fitofag, scrumbie, crap şi şalău, fără a deţine documente de provenienţă.

Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru încălcarea legislaţiei privind pescuitul şi acvacultura. Peştele din specia cegă a fost redat mediului acvatic, iar peştii din celelalte specii au fost  ridicaţi în vederea distrugerii într-un incinerator autorizat. 
 
În cursul zilei de ieri, în cadrul unei acţiuni de amploare desfăşurată pe raza Municipiului Feteşti, aproape 100 de forţe de ordine au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale precum şi pentru verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în perioada stării de alertă.
 
Au fost controlate în trafic 104 de autovehicule, legitimate peste 200 de persoane şi verificate 40 de societăţi comerciale. Urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 131 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de peste 25.000 de lei şi au constatat în flagrant 2 infracţiuni.
 
 
Vă mai recomandăm şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările