Topul celor mai frumoase peşteri din România. Legendele fascinante care înconjoară aceste forme de relief

Topul celor mai frumoase peşteri din România. Legendele fascinante care înconjoară aceste forme de relief

În România există 12.000 de peşteri

Potrivit statisticilor, România se află pe locul al doilea în Europa ca număr al peşterilor. În total, în ţara noastră, există 12.000 de astfel de forme de relief, multe dintre ele fiind înconjurate de numeroase legende.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivi definiţiei dată de dicţionarele de specialitate, peşterile reprezintă în realitate un gol natural creat în scoarţa Pământului de apă, fiind incluse pe lista formelor de relief carstic. Datele statistice arată faptul că în ţara noastră există nici mai mult nici mai puţin de 12.000 de astfel de forme de relief, cifra poziţionând Românie pe locul doi în Europa în privinţa numărului de peşteri. 
 
Peştera Muierii din judeţul Gorj 
 
În masivul calcaros de la marginea localităţii gorjene Baia de Fier  se află Peştera Muierii. Această formă inedită de relief are o lungime de 3.600 de metri şi este formată pe 4 nivele. Peştera Muierii a fost „sculptată” de râul Galben, conţinând în interior numeroase formaţiuni de calcar, cunoscute sub numele de stalactite şi stalagmite. 
 
Numele formei de relief provine însă de la o legendă străveche, potrivit căreia femeile sterpe care intrau în această peşteră reuşeau să aducă pe lume copii. 
 
 
Stalactite şi stalagmite în Peştera Muierii 
 
La plimbare prin peştera cu gheaţă 
 
Cunoscuţi datorită importantelor resurse metalifere, în Munţii Apuseni există şi una dintre cele mai spectaculoase peşteri din România. Este vorba despre peştera Scărişoara, una dintre puţinele astfel de forme de relief cu gheaţă din ţara noastră. Peştera are o adâncime de 150 de metri şi o lungime de 720 de metri, în interiorul său existând un gheţar înalt de 26 de metri înălţime. Acest gheţar este foarte important pentru oamenii de ştiinţă. 
 

 
Gheţarul din peştera Scărişoara 
 
Legenda fosilelor de urşi
 
În localitatea Chişcău, din judeţul Bihor există peştera Urşilor, formă de relief descoperită în anul 1975. Este considerată una dintre cele mai vizitate peşteri din România.
 

 
Peştera Urşilor
 
Numele acesei forme de relief provine de la numeroasele fosile de urs pe care speologii care au studiat-o le-au descoperit aici. Studiile au arătat că aceste animale se adăposteau aici cu mai bine de 15.000 de ani în urmă. 

 
Peştera Vântului
 
Cea mai lungă peşteră din România se află îîn masivul Piatra Craiului, se numeşte peştera Vântului, iar lungimea sa este de 52 de kilometri, fiind considerată cea mai mare, ca lungime, astfel de formă de relief întâlnită în ţara noastră. A fost descoperită în anul 1957y, iar numele a fost dată datorită curenţilor puternici de aer care se resimt la intrare. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: