Slobozia: Risipă - Centrul oraşului, modernizat cu 10 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa Revoluţiei va intra, anul acesta, într-un amplu proces de modernizare. Extrem de pretenţios şi costisitor, acesta va înghiţi sume imense de la bugetul local.

Suma totală necesară pentru realizarea acestui proiect ambițios se ridică la peste 10 milioane de euro, 3 dintre acestea urmând a fi asigurate de la bugetul local.

„În această primăvară, vom demara lucrările de modernizare a pieții. Contribuția noastră, în final, va fi mai mică de 11 milioane de lei, cât este acum pe hârtie, pentru că vom recupera 8 milioane de lei de la bugetul de stat. Deci, e posibil ca din visteria bugetului local să fie cheltuiți doar aproximativ 4 milioane de lei“, declară Valentin Băcanu, viceprimarul municipiului Slobozia.

Cu o suprafață de 27.000 de metri pătrați, Piața Revoluției a suferit în ultimii 30 de ani o serie de intervenţii, reconversii, completări şi extinderi, amprenta timpului reliefându-se asupra spaţiilor publice. La finalizarea acestui proiect, Piața Revoluției, va beneficia de parcări subterane, multiple zone verzi, fântâni arteziene, iar întreaga rețea de străzi și alei va fi complet refăcută. De asemenea, întreaga arhitectură a clădirilor din zonă va suferi modificări majore, atât sediul Primăriei, Prefecturii sau al Consiliului Județean fiind incluse în acest proiect de reconstrucție.



Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite