Slobozia: Reabilitări doar pe hârtie pentru digul de la Feteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La inundaţiile din vară localnicii consolidau digul şi zi şi noapte  foto arhivă
La inundaţiile din vară localnicii consolidau digul şi zi şi noapte foto arhivă

La începutul verii, Feteştiul a fost cea mai fierbinte zonă a judeului, după ce apele Dunării au crescut alarmant, depăşind, la un moment dat, cota de inundaţii cu mai bine de un metru.

Autorităţile au fost luate prin surprindere şi pentru a ţine în frâu apele învolburate au comasat forţe impresionante pentru consolidarea şi înălţarea digurilor din zonele ameninţate de puhoaie. Timp de două săptămâni, s-a lucrat fără întrerupere pentru salvarea oraşului. Prioritatea zero era reconsolidarea celor două linii de apărare pentru evitarea unor catastrofe. Costurile cu cele zece firme care au lucrat la supraînălţarea permanentă a digului şi la salvarea oraşului, dar şi cu despăgubirile acordate celor care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor au ajuns să valoreze cât ar fi costat ridicarea unui dig nou în zonă, adică aproximativ 12 milioane de lei.

Frustrare în rândul localnicilor

Acum, la patru luni de la inundaţiile istorice, în cele mai multe din zonele cu grad ridicat de risc se fac încă studii şi proiecte. Localnicii nu pot fi decât nemulţumiţi de această situaţie. „După ce au scos apa, nu a mai trecut nimeni pe la noi. Ei se implică doar când e apa până la gât şi, apoi, aşteaptă să pice din cer“, a declarat pentru „Adevărul de Seară“ Veta Dugală (40 ani), una dintre persoanele a cărei gospodărie a fost serios afectată de inundaţiile din vară.

Nici Costel Caraş (56 ani) nu e mulţumit de reacţia autorităţilor. „Au zis că până în iarnă e gata digul şi că nu vor mai repeta greşeala de a nu întreţine liniile de apărare. Ei s-au culcat iar pe o ureche, iar noi trăim cu frica în sân permanent“, spune localnicul.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite