Slobozia: Piloţii feteşteni au făcut spectacol - GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evoluţia elicopterelor IAR şi a celebrelor MIG - uri 21 LanceR au făcut deliciul publicului.

Sute de oameni au urmărit cu sufletul la gură spectacolul aviatic oferit de piloţii feteşteni. Sâmbătă, cu trei zile înainte de celebrarea Zilei Aviaţiei, Baza 86 Aeriană Borcea şi-a deschis larg porţile pentru cei aproximativ o mie de oameni care şi-au dorit să vadă show-ul aviatic unic şi să se pozeze alături de aeronavele de la sol.

Zi aniversară

„Ziua porţilor deschise“ este singura zi din an în care civilii pot trece pragul bazei aeriene. Cei care au venit sâmbătă la Borcea au avut ocazia să vadă, pe lângă avioane şi elicoptere de luptă, şi tehnica militară a armatei române. Cei mai impresionaţi de spectacolul aviatic au fost copiii, care au promis că vor reveni şi anul viitor.

Vezi GALERIE FOTO aici!

„Este prima dată când vin aici şi mi-a plăcut mult când elicopterul zbura aproape de mine. Mi-am făcut şi poze cu avioanele de pe pistă şi abia aştept să le arăt colegilor“, spune entuziasmat Ciprian Andrei, un prichindel de nouă ani.

Pe pista de la Borcea, au fost expuse mai multe aeronave ale forţelor aeriene, iar sute de vizitatori au stat la rând pentru a ţine manşa unui elicopter sau pentru a urca în cabina unui MIG.

„Cea mai mare priză la public a avut-o elicopterul IAR 330 Puma Socat, la care a fost coadă permanent. Şi la expoziţia de armament am avut numeroşi curioşi, îndeosebi copii, care s-au fotografiat cu echipament militar şi mitralierele expuse de noi“, spune ofiţerul de presă, locotenent-comandorul Cătălin Giurea.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite