Slobozia: Muşat Pamfil - Un colecţionar de milioane pasionat de mediu

Tânărul de 22 de ani are o colecţie numismatică impresionantă. Deţine peste 300 de monede din cele mai vechi timpuri şi mai bine de 100 de bancnote.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pamfil a început să colecţioneze bani în gimnaziu. „Eram la Crunţi, la mamaia, când am găsit trei monede de pe vremea lui Ceauşescu şi, atunci, m-am gândit că nu ar fi rău să fac un hobby din asta“, spune colecţionarul.

Grijă pentru mediu

Muşat Pamfil a terminat liceul în 2008, cu specializarea de tehnician electrotehnist şi, cu toate acestea, vrea să lupte pentru protejarea mediului înconjurător.

„Peste tot, în jurul nostru, sunt numai ambalaje de alimente sau sticle goale. Planeta asta este sufocată de gunoaie, iar nivelul de poluare creşte de la an, la an“, spune indignat Pamfil.

Acum, este student în anul doi, la Economia Mediului şi vrea să pună ordine în acest sector atât de vital. „Îmi doresc să schimb această situaţie, dar, în acelaşi timp, îmi este teamă că mă voi lovi de sistemul canalizat tot mai mult pe valoarea materială a lucrurilor“, zice tânărul.

„Comoară“ ratată

În cei zece ani de colecţionat, Pamfil a adunat exponate rare a căror valoare nu este deloc neglijabilă. Şi, cu toate acestea, spune că nu este tentat să vândă colecţia, ba chiar o întregeşte cu fiecare ocazie.

„Când vreau să uit de grijile cotidiene şi să mă relaxez, îmi admir colecţia şi caut pe net bani vechi. Am şi cumpărat de câteva ori nişte bancnote care mi-au trezit interesul“, mărturiseşte Pamfil.

Un moment pe care Pamfil nu îl va uita prea uşor este unul petrecut în copilărie, atunci când colindul său a fost răsplătit cu o bancnotă din 1945.

Bancnotă din 1945

„Eram la Ivăneşti, la bunica, şi mergeam cu băieţii să colindăm. Un bătrânel de 93 de ani ne-a răsplătit cu zece mii de lei emişi în decembrie ’45. A doua zi, am mers din zori la nea Onică, să vad dacă mai are astfel de exponate. Bătrânul avea un sertar plin cu monede şi bancnote vechi, însă n-a vrut să-mi dea nimic“, spune cu regret Pamfil. Ulterior, a mai insitat pe această temă, oferindu-i bătrânului chiar şi bani în schimb.

„Nea Onică nu a vrut să-mi dea banii şi, odată cu moartea lui, au dispărut şi ei. Cel care a moştenit casa a dat foc tuturor lucrurilor pe care le adunase bătrânul de-a lungul vieţii“, spune colecţionarul.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: