Slobozia: Mâncăruri tradiționale românești, direct de la producător

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Esplanada din Piața Revoluției din municipu găzduiește, timp de trei zile, Târgul de Paște cu bunătăți tradiționale. Sunt prezenți expozanți din toate zonele țării, iar gama produselor este una extrem de diversificată: preparate din carne sau lactate, felurite produse apicole, ceaiuri, tincturi sau alifii terapeutice.

Încă de la primele ore ale zilei de miercuri, Târgul de Paște a fost luat cu asalt de zeci de curioși, dornici să deguste sau chiar să cumpere produsele tradiționale românești. Cea mai diversificată gamă de produse a fost cea a preparatelor din carne concepute după vechi rețete din satele românești. „Venim tocmai de la Botoșani cu o gamă de 12 produse din carne de porc. Avem Kaiser, mușchi file, ceafă de porc sau mușchi haiducesc, la prețuri ce sunt cuprinse între 25 și 35 de lei kilogramul. Sunt produse tradiționale, naturale 100%, după rețete tradiționale românești“, explică Săvel Ivănușcă (47 ani), reprezentantul firmei Sadova, din Botoșani.

La câțiva metri de standul botoșăneanului, un alt producător de produse din carne, din județul Argeș, își îmbie potențialii clienți cu o gamă diversificată de cârnați sau șuncă țărănească. „Suntem din satul Lipanu de Jos și am venit pentru prima dată la Slobozia. Sperăm ca oamenii să aprecieze produsele noastre, mai ales că sunt făcute manual, sunt naturale, după rețete străvechi“, îşi laudă Maria Neguț (43 ani) marfa.



Produse apicole, colaci secuiești și alifii

Din inima Dâmboviței, tocmai din orașul Găești, vine și un tânăr întreprinzător, în vârstă de doar 18 ani, care comercializează cozonaci făcuți de familie și miere de albine. „Familia mea are o patiserie la Găești, unde realizăm cozonaci după o rețetă veche, a bunicii mele. Sunt extraordinar de gustoși și proaspeți. Pe lângă cozonaci, mai am și miere de albine, pe care o iau de la niște prieteni apicultori, din județul Constanța. Am miere de salcâm, de tei, polifloră, de cimbrișor și coliandru. În urmă cu un an, m-am hotărât să îmi extend zona de vânzare în afara județului și am început să colind țara în lung și-n lat alături de această «Piață Țărăneasc㻓, spune Ionuț Stancu (18 ani), din Găești.

image



Comercianţii nu au dus lipsă de clienţi încă din prima zi, deşi preţurile, destul de piperate, i-au ţinut pe mulţi alţii la distanţă. „E o idee interesantă, sunt produse bune, arată bine, chiar dacă preţurile nu sunt chiar atât de mici pe cât mă aşteptam. Oricum, faţă de ce există în comerţ, cred ca sunt mai bune, pentru că sunt naturale şi gustoase. Azi, am luat un borcan de miere polifloră şi o jumătate de kilogram de cârnaţi. O să mă consult cu soţia şi, dacă e de acord, ne întoarcem mâine să mai cumpărăm câte ceva“, declară Sandu Brădilă (50 de ani).

Citiţi mai multe în „Adevărul de Seară“ de astăzi!

image
Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite