Slobozia: Crina Daniela Nicolae – Miss Primăvara 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dansul a ajutat-o pe Crina să obţină titlul de „Miss Primăvara“ 2010. Totodată, a reuşit să obţină primul loc pe podium şi în cadrul Festivalului de Dans, organizat la Amara, la începutul acestei veri.

Tracul de la debut

Crina a făcut primii paşi de dans acum şapte ani, când părinţii au îndrumat-o să urmeze cursurile de dans care se organizau la Palatul Copiilor. „Dansez de la vârsta de patru ani. Mama m-a luat de mână şi m-a dus la cercul de dans de la Palatul Copiilor. La început, am avut mari emoţii când am păşit în sală şi i-am văzut pe ceilalţi copii cum se mişcă. Am crezut că nu o să reuşesc să învăţ paşii“, rememorează Crina. Într-adevăr, nu a fost uşor până a reuşit să înveţe paşii de samba, rumba, cha cha sau tango. Au fost clipe în care ar fi vrut să renunţe, însă, ambiţioasă din fire, a mers mai departe. A fost în permanenţă încurajată de părinţii săi. „Mama şi tata m-au încurajat tot timpul să mă ţin tare şi să îmi dezvolt talentul pe care Dumnezeu mi l-a dăruit“, recunoaşte micuţa.

O dansatoare de nota zece

Eforturile micuţei dansatoare au dat rezultate. Anul acesta, a ocupat prima poziţie a podiumului la cele două competiţii la care a participat. Primul concurs de dans s-a desfăşurat în luna martie şi s-a numit „Miss Primăvara“. Fetiţa a interpretat un dans, acompaniată fiind de ritmurile rapper-ului 50 Cent. A fost foarte încântată în momentul în care juriul a a nominalizat-o pe ea să urce pe prima treaptă a podiumului. „Deşi eram convinsă că voi avea un rezultat bun, eu credeam că îmi vor da locul doi sau trei. Ei bine, am plecat acasă cu marele premiu“, se mândreşte Cristina. „Festivalul de Dans“ de la Amara, desfăşurat la începutul verii, a fost cel de-al doilea concurs la care Cristina a reuşit să obţină tot primul loc.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite