FOTO Campanie „Salvaţi Copiii“ la Slobozia. Bebeluşii născuţi prematur au mai multe şanse la o viaţă normală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia a intrat astăzi un posesia unui incubator destinat secţiei de Neonatologie. Aparatul medical a fost donat de către Fundaţia „Salvaţi Copiii”, în cadrul unei campanii iniţiată în parteneriat cu un important producător de apă minerală şi băuturi răcoritoare.

Campania iniţiată de Fundaţia „Salvaţi Copiii” se numeşte „Îi ajutăm să înflorească” şi are drept scop dotarea secţiilor de Neonatologie a spitalelor din România cu aparatură medicală specifică. Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia este al 15 lea spital din ţară care a primit echipamente medicale prin intermediul acestei campanii.

 Donaţia a constat într-un incubator special destinat copiilor care se nasc prematur. „Ne-am gîndit să oferim un sprijin copiilor care se nasc prematur. 

Astfel de echipamente medicale joacă un rol important în dezvoltarea lor. Am ales Spitalul Slobozia, datorită unei bune colaborări pe care o avem cu Asociaţia Română de Neonatologie” a declarat Adina Clapa, coordonator al campaniei „Îi ajutăm să înflorească”.

Un aparat necesar

Incubatorul medical era un aparat extrem de util unităţii medicale de la Slobozia. Cel mai mare spital din judeţul Ialomiţa era în deficit de incubatoare, după ce multe dintre cele pe care le avea pe inventar au fost retrase din uz, ca urmare a tragediei petrecute la Maternitatea Giuleşti. 

„În urma accidentului de la Maternitatea Giuleşti s-a făcut un control în toate spitalele, iar incubatoarele care nu prezentau garanţie au fost scoase din uz. Aşa am rămas să funcţionăm cu mai puţin de 10. Este bine venit acest aparat nou şi performant” a declarat Vasile Olaru, managerul Spitalului Slobozia. În valoare de 10000 de euro, noul incubator pe care spitalul l-a primit permite o monitorizare mult mai eficientă a bebeluşilor născuţi prematur. 

„Este un aparat extrem de performant care indică temperatura, gradul de umiditate şi are foarte multe funcţii. Aveam nevoie de un astfel de aparat„ a declarat medicul neonatolog Gabriela Dumitru, şeful secţiei de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia. 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite