Slobozia: Avizi după cultura mexicană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Capitala de judeţ este, începând de astăzi, gazda unei expoziţii unicat, care înglobează mai multe obiecte de artă mexicane.

Începând de astăzi şi până pe 17 octombrie, la Muzeul Naţional al Agriculturii va fi expusă o mică parte a culturii mexicane. Cele peste 500 de exponate din inima Bărăganului au făcut obiectul unui schimb cultural între Mexic şi ţara noastră, în anul 1968.

„Cea mai mare parte a obiectelor de artă expuse au două rădăcini: tradiţia culturilor amerindiene şi influenţa europeană“, spune Rodolfo Herrera Saldana, ataşat cultural la Ambasada Mexicului. „Pentru a realiza această expoziţie, ne-am bucurat şi de sprijinul bunilor noştri prieteni de la Muzeul Ţăranului Român, alături de care am făcut o selecţie a obiectelor de artă expuse“, spune şi directorul Muzeul Naţional al Agriculturii, Răzvan Ciucă.

Cei dornici de cultură au venit în număr mare la Muzeu, pentru a admira exponatele mexicane, sala fiind arhiplină încă de la primele ore ale dimineţii.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite