Slobozia: Amatori sau profesionişti, pescarii pot alege, în acest weekend, Lacul Iezer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă vreţi să pescuiţi, să vă plimbaţi cu hidrobicicleta sau, pur şi simplu, vreţi să vă relaxaţi, puteţi să alegeţi lacul Iezer. Lacul, lăudat între pescari, a fost conceput ca şi zonă de agrement, aşa că la Iezer puteţi servi şi o bere rece, dar şi o ciorbă pescărească.

Complexul Lacul Iezer este situat la 5 kilometri de Slobozia, pe drumul care duce către Ţăndărei (E60) şi dispune de o cabană (8 camere şi un restaurant de 35 de locuri), un restaurant de 100 de persoane, o terasă pe malul lacului de 150 de locuri, dar şi un foisor de 60 de locuri.

Lacul Iezer se întinde pe o suprafaţă de 200 de hectare şi are o adâncime medie de 3-4 metri. Lacul este populat, printre altele, cu crap românesc, somn, caras, biban, novac, şi roşioară. Lacul este amenajat pentru pescuit sportiv, având 33 de pontoane care dispun de umbrare.

Taxa de pescuit este de 100 de lei pe zi.


Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite