Secretul aluatului perfect din Bărăgan. „Sunt atât de harnice, încât mâinile lor nu stau o secundă“
0
Veteranele din Luciu, maestre în frământat şi copt pâine, duc mai departe meşteşugul moştenit din strămoşi al aluatului tradiţional şi tainele pâinii ţărăneşti, coaptă în cuptoare de pământ.
Luând diferite forme, pâinea îl însoţeşte pe om de-a lungul vieţii, în momentele de bucurie, dar şi la necaz. Într-un sat din inima Ialomiţei doar câteva bătrâne cunosc tainele pâinilor rituale. Maestre în arta frământatului, veteranele din Luciu duc mai departe tradiţia moştenită din strămoşi a aluatului perfect.
Sunt pricepute şi foarte îndemânatice. Cât ai clipi se apucă de frământat pâinea adevărată, aşa cum o mâncau în copilărie. Ştiu reţetele pe de rost şi nu au nevoie de niciun cântar pentru ingrediente. Totul se măsoară din ochi, se simte la mână. „După atâţia ani petrecuţi în bucătărie, pentru ele nu mai există niciun secret. Sunt atât de harnice încât mâinile lor nu stau o secundă. Fac pâine de când se ştiu. Din copilărie au deprins acest meşteşug. Şi nu sunt pricepute doar în fel şi fel de aluaturi, ci şi în mâncăruri tradiţionale, „aşa cum se gătea odinioară la noi în Bărăgan“, spune învăţătoarea Ana Banu, fiică a satului, cea care le-a promovat pe veterane la diverse manifestări. De 8 ani, grupul din satul Luciu (comuna Gura Ialomiţei) merge la festivalul culinar Casa Tudorii, un eveniment unde prezintă tot felul de produse tradiţionale, nu doar pâine.
Aluatul, văzut ca o fiinţă vie
Românii privesc pâinea ca pe o fiinţă vie sau chiar ca pe o întruchipare a lui Dumnezeu, astfel că o aşază la loc de cinste pe masă, învelită într-un ştergar alb şi curat, lângă icoană. Dacă la nuntă colacul este semn de bucurie, la înmormântare colacul semnifică trecerea omului prin viaţă, închiderea ciclului vieţii.
Deşi suntem în era fabricilor de panificaţie automatizate, veteranele din Luciu fac totul ca odinioară. Pentru ele aluatul este sacru şi procesul de pregătire este un adevărat ritual. Totul începe cu o rugăciune, pentru că munca să fie rodnică, iar pâinea să crească frumos. Pentru frământat sunt alese vase curate, încăpătoare, pentru ca nimic să nu împiedice creşterea aluatului. Nici făina nu este este lăsată la voia întâmplării, trebuie să fie de cea mai bună calitate.
„Eu simt făina la mână. Dacă nu-mi vorbeşte, pentru că trebuie să-mi transmită ceva, ştiu clar că voi da greş. Folosim doar făină măcinată la moară, nu cele din comerţ. Noi aşa am învăţat pe vremea noastră. Şi cel mai important, nu punem drojdie cumpărată de la magazin. Turta este drojdia noastră naturală. Aluatul îl pregătim cu turte pe care le facem acum toamna. Este spuma vinului pe care o amestecăm cu mălai şi apă. Turtele făcute se păstrează foarte bine multă vreme şi din ele folosim mai apoi la prepararea gogoşilor, la pesmeţi, colăcei, turta pentru copilul de un an când i se ia din păr, la păscuţele de Paşte, dar şi la capetele pentru pomenire, adică la parastase şi la colacul pentru naşi. Pe vremea noastră, de Lăsatul secului, aşa se pregătea. Nu ducea nimeni tort naşilor, colacul era cel mai important. (...) La foaia pentru plăcintă nu se pun turte. Se face aluatul cu apă, sare, ulei şi puţin oţet ca să o frăgezească. La mijloc punem brânză amestecată cu ou. Este totul natural, proaspăt şi foarte gustos, nu se compară cu ce se vinde prin magazine“, povesteşte Niţa Ilie.
„Facem totul cu drag“
Niţa Ilie spune că nu cumpără pâine din comerţ, astfel că o dată la două zile se apucă de frământat. „Nici nu ştiu de când am început să fac pâine. Cred că după ce m-am măritat. Am învăţat de la soacra mea, pentru că acasă cu părinţii am stat puţin, până la 16 ani. Mi-a plăcut să învăţ că, dacă femeia nu e gospodină, cum ţine ea o casă? Nu e muncă multă, noi facem totul cu drag. Ca să iasă gustoasă şi pufoasă pâinea, coca nu trebuie să fie nici vârtoasă, dar nici moale, potrivită. Este important frământatul şi lăsatul la crescut de două ori. Eu încep pregătirile de cu seară. Cern făina, frământ turtele şi las compoziţia la crescut. După ceva timp, iar se ia coca la frământat. Până dimineaţă, creşte în voie. O pun în forme şi o dau la cuptorul din curte. Trebuie să stea la copt o oră, nici mai mult, nici mai puţin, pentru că altfel nu iese nimic“, spune pensionara din Luciu.
Veteranele de la cuptor
Pe Marsilia State, 71 de ani, Anica Baciu, 72 de ani, Cristina Gheorghe, 68 de ani, Lucica Cloşcă, 77 de ani, Niţa Ilie, 69 de ani, şi Maria Buterez, 80 de ani, le ştie tot satul. „Sunt cele mai destoinice femei, iar atunci când este nuntă, înmormântare, botezuri sau cumetrii, toată lumea apelează la ele. Fără ele, niciun eveniment nu e întreg. Ele fac sarmale, colivă, tot ce este necesar. Ştiu şi fac de toate. Ele ştiu rostul de la un capăt la altul. Sunt femei văduve, cu frică de Dumnezeu, care pun preţ pe tradiţii.
Din înţelepciunea şi priceperea lor se nasc preparate unice. De exemplu, la una dintre ediţiile festivalului Casa Tudorii au fost premiate pentru turtoi. Turtoiul este o prăjitură din mălai şi făină, delicioasă, un desert de seamă care se pregătea la zile mari, cum ar fi Lăsatul secului.
Pâinea se coace în cuptor de pământ
Şi astăzi, bătrânele satului, trecute prin bucurii şi necazuri, cu o vorbă bună pentru tineri, încă mai pregătesc pâine în casă. „Pentru o pâine gustoasă e musai să coacem aluatul în cuptorul de pământ din curte. Şi aici este un dichis. Trebuie să ştii exact cât să înteţeşti focul. La un cuptor cu pâine e nevoie de trei maldăre de ciocani (coceni - n.r.) şi unul de coarde de la viţa-de-vie. După ce se coace frumos, se scot tavalele (tăvile – n.r.), iar pâinea se înfăşoară într-un ştergar curat. Nu se învecheşte, nu se fărămiţează şi nu miroase a acru ca cea de la magazin. Este şi foarte săţioasă, dintr-o felie te saturi“, explică şi Maria Buterez.
„Baba de vatră“ face pâinile rituale
În partea de sud a ţării, modelarea colacilor şi prescurilor rituale intră în atribuţiile unei femei specializate în „făcutul capetelor“ – numită „căpităreasă“, „babă de capete“ sau „babă de vatră“. Preluarea acestui rol implică îndeplinirea unor condiţii speciale (în afară de priceperea necesară) – condiţia vârstei înaintate care presupune „curăţenie“ biologică („să fie bătrână“), o existenţă ascetică, ce se referă la respectarea interdicţiilor alimentare („să ţină posturile“) şi sexuale („să fie văduvă“, „să nu aibă bărbat“) ca şi condiţii de comportament social pozitiv („să fie cinstită şi bună la suflet“).
În plus, respectarea unei igiene impecabile a corpului şi a hainelor în momentul împlinirii actului ritual al preparării colacilor. Prin statutul special confirmat de comunitate şi prin rolul ei consacrat religios, căpităreasa sau prescurăriţa realizează transferul aluatului din sfera profană în sfera sacră, nota Ofelia Văduva – în lucrarea „Paşi spre sacru“.
Pâinile rituale din satul Luciu au făcut obiectul unei cercetări muzeografice şi au fost incluse în cartea „Pâinea noastră cea de toate zilele“, editată de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, avându-i ca autori pe Magdalena Petre Filip, muzeograf, şi Adrian Stroe, şef Secţie patrimoniu la Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia. „Timp de o lună am realizat o cercetare în teren în judeţul Ialomiţa şi Călăraşi unde au discutat cu căpităresele, bătrânele care cunosc tainele pâinilor rituale. Am inclus în lucrare interviuri despre obiceiuri, reţete, despre tehnicile de preparare, discuţiile fiind subiect pentru lucrarea realizată, dar şi pentru o expoziţie care este deschisă la Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia.
Aceste pâini rituale sunt deja poveste. Aproape nimic nu mai aminteşte în prezent de colacul pentru nuntă sau turta care se făcea la moţul copilului de un an. Pâinea este cinstea mesei, este simbolul muncii ţăranului, ea este prezentă în toate momentele vieţii, până la înmormântare. Pâinea este menţionată şi în rugăciunea Tatăl Nostru. Este esenţial să ducem aceste tradiţii mai departe, dar, din păcate este aproape imposibil, pentru că nimeni nu mai este interesat.. “, a explicat Magdalena Petre Filip.
Se încarcă comentariile...
