Reîntregirea colecţiei. Fotografii splendite ale celebrului Costică Acsinte, aflate în albumele ialomiţenilor, scoase la lumină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ialomiţa de altădată FOTO Costică Acsinte
Ialomiţa de altădată FOTO Costică Acsinte

Un proiect realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Ialomiţa, ce se desfăşoară în perioada septembrie–decembrie 2017,  scoate la lumină cele mai frumoase fotografii realizate în Bărăgan de celebrul Costică Acsinte.

Proiectul Asociaţiei Culturale Atelierele Albe urmăreşte atragerea fotografiilor realizate de Costică Acsinte din albumele de familie şi realizarea unei expoziţii. Ialomiţenii sunt invitaţi să se alăture demersului deoarece foarte puţine fotografii pe hârtie au fost găsite şi adăugate colecţiei. “De aceea invităm pe cei care deţin poze făcute de Costică Acsinte (cele mai multe au ştampila acestuia pe spate) să ni le împrumute pentru scurt timp. Pozele vor fi curăţate, scanate şi returnate proprietarului sau, dacă aşa se vrea, sau păstrate în arhiva asociaţiei.Scopul principal al proiectului este atragerea în Colecţia Costică Acsinte a unui număr cât mai mare de fotografii realizate de Acsinte, aflate în albume de familie personale”, susţin reprezentanţii Asociaţiei.

Elevul mediocru, devenit celebru

Constantin C. Axinte( născut la 4 iulie 1897, în comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa, s-a stins din viaţă la 7 ianuarie 1984 la Slobozia) a devenit celebru sub pseudonimul Costică Acsinte, acesta regăsindu-se pe reversul multora dintre fotografiile sale. Termină clasa a V-a în Perieţi, fiind un elev mediocru. La vârsta de 18 ani a absolvit Şcoala de Pilotaj de la Cotroceni, Bucureşti, dar fără a obţine licenţa de pilot (la data de 1 aprilie 1913 România avea doar 20 de piloţi licenţiaţi).

Fotograf de război

Odată cu începerea Primului Război Mondial, se înrolează voluntar ca fotograf de război, developând atât fotografiile sale cât şi pe cele ale piloţilor şi observatorilor aerieni români, francezi sau în unele cazuri, ruşi din grupurile 1 şi 3 Aviaţie. A făcut parte din Secţia foto a Escadrilei 1 Aviaţie. Experienţele trăite în această perioadă sunt redate de albumul fotografic personal ce conţine 84 de pagini şi 327 de fotografii, marea majoritate fiind însoţite de o scurtă descriere dactilografiată (albumul mai include desene/schiţe, tăieturi din ziare). El a realizat fotografii cu Regele Ferdinand, Regina Maria, Prinţul Carol, Generalul Berthelot sau Generalul Eremia Grigorescu.

5.000 de negative fotografice pe plăci de sticlă

În 1930 deschide un studio foto în centrul oraşului Slobozia, numit „Foto Splendid Acsinte“, pînă în 1950 folosind plăci de sticlă (cu precădere Agfa) pentru ca ulterior să treacă pe planfilm şi film de 35mm şi 120mm. Anul 1960 este anul pensionării, studioul fiind demolat la scurt timp după acest eveniment.
Costică Acsinte a lăsat în urma sa un număr de aproximativ 5.000 de negative fotografice pe plăci de sticlă, un număr mult mai mic de planfilme şi un număr necunoscut de printuri fotografice - multe dintre ele aflate la familiile persoanelor ce au fost fotografiate de către Acsinte. Majoritatea printurilor poartă pe verso ştampila studio-ului „Foto Splendid Acsinte“.

În circuitul cultural internaţional

Deşi mai bine de 4 decenii, Costică Acsinte a intrat într-un con de umbră şi nimeni nu şi-a mai amintit de el, în 2014 a fost relansat. Redate circuitului cultural internaţional, graţie internetului şi muncii asidue a echipei care se ocupă de plăcile fotografice donate Muzeului Judeţean Ialomiţa, fotografiile célèbre acum celebre. Multe au fost preluate de Times şi Daily Mail. Dincolo de unicitatea celor peste 5.000 de plăcuţe foto, fotograful Costică Acsinte a lăsat posterităţii şi albumul său foto cu imagini surprinse în decursul anilor 1916-1919, perioadă în care a activat ca sergent fotograf în cadrul Grupului 3 Aviaţie.
 

Vă recomandăm şi:

Imagini document din Bărăganul interbelic. Fotografii splendide din colecţia Costică Axinte, la Biblioteca Naţională a României

FOTO Colecţia Acsinte face furori în străinătate. Fotografii vechi de un secol din Bărăgan, reînviate de o artistă din Australia

Cine e Costică Acsinte, fotograful devenit subiect de documentar după ce a fost uitat 30 de ani

Regizorul Radu Jude va spune povestea fotografului de război Costică Acsinte

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite