Poveşti de groază cu spirite şi draci într-o biserică veche din Bărăgan: „Se aude noaptea ca şi cum cineva ar plânge“

Poveşti de groază cu spirite şi draci într-o biserică veche din Bărăgan: „Se aude noaptea ca şi cum cineva ar plânge“

Biserica blestemată din Bărăgan FOTO: Mădălin Sofronie

Toată suflarea unui sat din inima Bărăganului este înfiorată de un presupus blestem care s-ar fi aruncat asupra unei biserici părăsite, aflată la marginea localităţii. Chiar dacă nimeni nu ştie sursa exactă a miturilor, oamenii fac mărturii înspăimântătoare despre spirite şi sunete care se aud în miez de noapte, venind dinspre ruinele lăcaşului de cult.

Ştiri pe aceeaşi temă

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, de la marginea localităţii Orboieşti, judeţul Ialomiţa, are o istorie impresionantă. Documentele arată că este printre primele lăcaşuri de cult care au fost construite în Bărăgan.

Potrivit cercetărilor istorice, aceasta ar fi fost ridicată în jurul anului 1797 de către un grup de moşneni (n.red. oameni liberi, care deţineau mici suprafeţe de pământ, în Ţara Românească) care a populat în trecut aceste meleaguri. Mai mult, satul în care a fost ridicată, Orboieşti, este menţionat în hrisoavele domneşti ale lui Radu Şerban, în jurul anului 1609.

Distrusă de apele nemiloase

Vechea vatră a satului a fost aşezată foarte aproape de malurile Ialomiţei. Din cauza reversărilor ciclice ale apelor, oamenii au luat decizia să strămute întreaga localitate într-o zonă mai înaltă. Aşa a luat fiinţă Orboieştiul cel nou, sat aşezat aproape de vechiul drum spre mare Bucureşti – Urziceni – Slobozia – Constanţa. Cu toate acestea, biserica a rămas, potrivit localnicilor la locul ei. Ani de-a rândul s-au ţinut slujbe în respectivul lăcaş de cult, chiar dacă apele ameninţătoare nu dădeau pace oamenilor.

Aşa s-a răspândit pe uliţele satului faptul că un grup de credincioşi a pierit în urma unei viituri, cu mai bine de jumătate de veac în urmă. Oamenii participau la slujbă, moment în care apa a năvălit în biserică şi i-ar fi înecat pe toţi. Sufletele celor care şi-au pierdut viaţa în timpul inundaţiilor ar veghea acum pe lângă zidurile abandonate ale bisericii, înspăimântându-i pe oameni.Cer este că pe la începutul anilor 1980, la Orboieşti a fost dată o altă biserică, cea veche fiind lăsată în paragină.

Spaima localnicilor

Deşi neconfirmată oficial, legenda înecaţilor ale căror suflete nu-şi găsesc liniştea şi bântuie biserica pustiită bagă frica în săteni. Oamenii precizează că  nu puţine au fost dăţile în care au auzit sunete ca nişte vaiete, venind dinspre zona unde se află această biserică. „Şi bunica mea ştia despre spiritele de la vechea biserică. Se aude aşa noaptea uneori ca şi când cineva ar plânge, s-ar văita. Mai ales vara, când e linişte şi noapte afară s-aude” spune, ascunsă în spatele unui gard şubred, bătrâna Ilinca Popa (78 de ani).

Din poartă în poartă, povestea neconfirmată a bisericii bântuite de la marginea Orboieştilor capătă proporţii. Oamenii susţin ba că văd spirite, ba flăcări care se mişcă pe la ferestrele ruinelor în puterea nopţii. „E ceva acolo. Se tot aude prin sat că nu ştiu cine a văzut noaptea lumină ca de foc în biserica veche. Cine ştie ce-o fi acolo?” confirmă bătrânul Nae Toma (70 de ani).

Un loc pustiit

Biserica abandonată din satul Orboieşti se află la mai bine de 2 kilometri de sat, într-o vale adâncă. Asfaltul care duce către zona în care se află ţine până la ieşirea din localitate, iar apoi drumul este de pământ. Turla şi zidurile ruinate se văd din depărtare. Biserica este aşezată foarte aproape de malul apei. Nu are geamuri, nici uşi, iar înăuntru sfinţii au dispărut de pe pereţi. Doar câteva imagini pale mai amintesc de faptul că acolo a exista într-adevăr o biserică.

De jur împrejurul său, prin zăpada încă netopită, răsar crucile vechilor fii ai Orboieştilor. E greu să descifrezi vreun nume, pentru că toate sunt scrise cu litere chirilice. În zonă este o linişte apăsătoare, întreruptă de susurul apei care curge la vale. Biserica abandonată se află pe lista monumentelor istorice din judeţ, însă fonduri pentru reabilitarea sa nu s-au găsit niciodată…
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: