FOTO Povestea neştiută a prizonierilor de culoare din Bărăgan
0
În perioada 1917-1919, în România au funcţionat patru lagăre germane pentru prizonierii de război francezi şi englezi de culoare. Două dintre acestea au fost construite în Bărăgan, la Slobozia şi la Mărculeşti. Informaţiile au fost descoperite de profesorul de istorie Vitalie Buzu.
În timpul Primului Război Mondial, germanii au construit pe teritoriul României patru lagăre, destinate prizonierilor de război german de pe frontul de vest.
Astfel, în anul 1917, au adus pe melegarurile româneşti 3.000 de prizonieri de război francezi şi englezi originari din nord-vestul şi centrul Africii, precum şi din India.
Potrivit cercetărilor făcute de profesorul de istorie Vitalie Buzu, de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ din Slobozia, primele două au fost ridicate la Mânăstirea Argeş şi la Turnu Măgurele. Celelalte au fost construite în Bărăgan, la Slobozia şi la Mărculeşti, pe domeniile boierului Dumitru Seceleanu.
În spaţiile de detenţie de la Slobozia au fost repartizaţi prizonieri africani, proveniţi din coloniile franceze, în timp ce la Mărculeşti au fost aduşi indieni.
Notele lui Marghiloman
Însuşi prim-ministrul României de la acea vreme, Alexandru Marghiloman, relata despre amplasamentele de pe moşia boierului Seceleanu din Mărculeşti, într-o notă de la 1918, descoperită de istoricul Buzu în jurnalul politicianului:
„În Ialomiţa s-au adus prizonieri de culoare şi chiar anamiţi (n.r. – popor străvechi din India). Sunt aşa de slabi, din lipsă de hrană, încât munca lor e inexistentă“.
Profesorul Vitalie Buzu, cel care de opt ani studiază acest subiect, a aflat despre lagăre în 2006.
„Un coleg de la muzeu m-a informat că au fost vizitaţi de un arheolog german şi de unul de la Brăila care le-au prezentat nişte fotografii, necunoscute nouă până atunci, prin intermediul cărora încercau să identifice locurile unde s-au aflat aceste lagăre pe raza judeţului Ialomiţa. Imaginile datau din timpul Primului Război Mondial“, explică profesorul de storie Vitalie Buzu.
Carne de tun pe frontul de vest
De atunci, istoricul de origine basarabeană a verificat un număr impresionant de documente păstrate în arhive. Istoria lagărelor germane construite în timpul Primului Război Mondial începe pe Frontul de Vest.
Cu jumătate din efectivele militare secerate de conflagraţie, trupele anglo-franceze au mobilizat în tranşee băştinaşi din coloniile afro-asiatice, pe care atât Anglia, cât şi Franţa le deţineau.
Rupţi de comunităţile din care proveneau, localnicii din colonii au fost trimişi în ploaia de gloanţe şi de obuze.
Fără o pregătire militară bine pusă la punct, în scurt timp, mulţi dintre ei au fost transformaţi în prizonieri de război de către nemţi.
Ei au fost transferaţi în lagărele germane special create pentru prizonierii de culoare. Primele astfel de aşezăminte din Europa au fost construite în Germania, la Wunstorf şi la Zossen. Condiţiile le-au fost nefaste prizonierilor, astfel că mulţi dintre ei şi-au găsit sfârşitul în detenţie.
Frobenius, îngerul păzitor
Alarmaţi de gradul ridicat de mortalitate, germanii au încercat să găsească soluţii pentru a scăpa de ei.
„Un rol important în această căutare şi apărare a prizonierilor de culoare l-a avut antropologul german Leo Frobenius, cel mai mare africanist din prima jumătate a secolului XX.
Era interesat de protejarea acestor prizonieri şi le-a propus autorităţilor germane să-i transfere pe teritoriul României“, precizează Vitalie Buzu.
Cercetările istoricului Vitalie Buzu au scos la iveală faptul că, prin sprijinul lui Frobenius, transferul prizonierilor din Germania în România s-a desfăşurat în cursul anului 1917.
Cele patru lagăre construite în România de germani, după modelul celor de la Wunstorf şi de la Zossen, erau sub supravegherea lui Leo Frobenius.
„Se cunoaşte faptul că Frobenius vizita destul de des lagărele de la Slobozia şi de la Mărculeşti. Dovada o fac fotografiile pe care el le-a realizat şi care se păstrează şi astăzi. A ţinut destul de bine legătura cu toţi comandanţii de lagăre şi s-a interesat tot timpul de soarta prizonierilor“, adaugă profesorul Buzu.
Coloniile agricole din Bărăgan
Răscolind trecutul, istoricul a reuşit să descopere faptul că regimul de detenţie al prizonierilor transferaţi în Bărăgan a fost unul mai blând decât cel din Germania.
În Bărăganul acelor vremuri, lagărele germane erau considerate „coloniile agricole ale prizonierilor de război de culoare“. Practic, rolul prizonierilor era acela de a munci pământurile.
„Aflăm dintr-un raport german din toamna anului 1917 faptul că faţă de Germania, prizonierii o duc mai bine. Practic, aceşti prizonieri reprezentau mână de lucru în agricultură. Munca prestată de prizonieri era considerată nu prea grea, chiar uşoară“, se mai arată în nota lui Marghiloman descoperită de Vitalie Buzu.
Condiţii uşoare
Bărăganul a contribuit din plin la susţinerea în lagăre a prizonierilor. Soldaţii nemţi organizau frecvent campanii de rechiziţii, iar bunurile luate de la localnici erau împărţite prizonierilor.
Condiţiile din lagărele de la Slobozia şi de la Mărculeşti precum şi regimul alimentar al prizonierilor sunt descrise şi de prefectul judeţului Ialomiţa, din perioada 1916-1917, I. C. Filitti:
„Lucru uşor – 400 de grame de pâine, 100 de grame de carne, 250 de grame de mămăligă, 125 de grame de verdeţuri, 75 de grame de orez, 300 de grame de ridichi, 25 de grame de sare, 12 grame de cafea, 30 de grame de untură (...) Lucru greu – 500 de grame de pâine, 180 de grame de carne sau 100 de grame pastramă, 55 de grame de untură“.
Prizonierii, îngropaţi în cimitirul eroilor
În ciuda tratamentului uman de care se bucurau în România, prizonierii de război de culoare transferaţi în Bărăgan nu au putut ţine piept intemperiilor.
Documentele obţinute de profesorul Vitalie Buzu arată că iarna 1917-1918 a fost una extrem de grea şi a făcut sute de victime în aceste două lagăre.
Cei mai mulţi prizonieri s-au stins din cauza bolilor de plămâni şi de rinichi, a malariei, dizenteriei sau a tuberculozei.
Trupurile neînsufleţite ale prizonierilor au fost depuse într-un cimitir din Slobozia, astăzi unicul cimitir al eroilor din oraş. Mormintele au astăzi statut de monumente istorice, iar arhivele arată că aici au fost înhumaţi 214 algerieni şi circa 130 de indieni.
Cele două lagăre au funcţionat în Ialomiţa până la începutul anului 1919, procesul de eliberare a prizonierilor începând la sfârşitul anului 1918.
Acum, pe amplasamentul fostului lagăr de la Slobozia este amenajată o unitate militară, iar în locul celui de la Mărculeşti a funcţionat, în vremea comunismului, un CAP.
Clădirile sunt masive, construite din cărămidă, cu un etaj. În interior, câteva coridoare lungi şi întunecate au pe fiecare parte camere, asemenea unor spaţii de detenţie. Doar bătrânii din Mărculeşti, localitate aflată la 11 kilometri de Slobozia, mai ştiu povestea prizonierilor de culoare.
Printre ruinele fostului CAP din sat se plimbă agale Cornel (63 de ani). Îşi aminteşte vag despre faptul că în trecut clădirile care acum zac în paragină au adăpostit prizonieri.
„Bunicul meu mereu îmi arăta că în clădirea aceasta au fost cândva deţinuţi aduşi de nemţi. Din ce a auzit de la bătrâni, ar fi fost prizonieri de război aduşi să ne muncească terenurile“, spune Cornel.
Citiţi şi:
FOTO Comoară din Primul Război Mondial: documentul care a oprit un glonţ şi a salvat o viaţă
Multe poveşti de pe front, amintiri, jurnale sau fotografii vechi, mai ales din Primul Război Mondial, au puţine şanse de a reveni în atenţia publică astăzi. În încercarea de a marca trecerea a 100 de ani de la izbucnirea conflictului care a marcat o întreagă planetă, Arhiva Naţională din Marea Britanie a început digitalizarea a peste 1,5 milioane de pagini din jurnalele vremii scrise de soldaţii britanici.
Se încarcă comentariile...
