Pompierii voluntari din judeţul Ialomiţa, în competiţie. Concursul are loc la stadionul municipal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii civili, în competiţie
Pompierii civili, în competiţie

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa desfăşoară organizează pe 12 iunie, începând cu ora 09.00, etapa judeţeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă.

Competiţia, organizată în colaborare cu Consiliul Judeţean Ialomiţa, va avea loc pe Stadionul Municipal din Slobozia, şi va cuprinde trei probe practice (Pista cu obstacole pe 100 m, Ştafeta 4x100 m şi Dispozitivul de intervenţie), în care se vor întrece membrii serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă din cadrul unor localităţi, operatori economici şi instituţii din judeţ.

Echipajele clasate pe locul I la cele două secţiuni - SVSU şi SPSU - se vor califica la faza interjudeţeană, care va fi organizată în judeţul Călăraşi, în luna iulie, cu adversari din alte şase judeţe învecinate.

Dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor si deprinderilor necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă reprezintă premisele organizării acestei competiţii anuale. Membrii serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă reprezintă un real sprijin în gestionarea situaţiilor de urgenţă pentru pompierii profesionişti, întrucât aceştia asigură prima intervenţie până la sosirea forţelor ISU Ialomiţa şi colaborează permanent cu echipajele noastre în limitarea cât mai rapidă a efectelor situaţiilor de urgenţă de orice natură, au anunţat reprezentanţii ISU Ialomiţa.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite