Peste 1.500 de oameni au participat la slujba de Înviere, la Catedrala Episcopală din Slobozia. Preasfinţitul Vincenţiu a dăruit credincioşilor Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preasfinţitul Vincenţiu a oferit credincioşilor Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim FOTO: Mădălin Sofronie
Preasfinţitul Vincenţiu a oferit credincioşilor Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim FOTO: Mădălin Sofronie

În noaptea de Înviere, credincioşii au luat cu asalt Catedrala Episcopală din Slobozia. Peste 1.500 de oameni au venit să ia Lumina Sfântă adusă, potrivit tradiţiei, tocmai de la Ierusalim. Oamenii s-au rugat pentru sănătate şi linişte în case.

Aproape de miezul nopţii, esplanada din faţa Catedralei Episcopale din Slobozia era înţesată de oameni. Cifrele oficiale au arătat că în jur de 1.500 de oameni au participat la slujba oficiată în acest lăcaş de cult, de Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi  Călăraşilor. 

Cuprinşi de emoţie şi spiritualitate, oamenii s-au închinat lui Dumnezeu şi s-au rugat pentru sănătate. „Am venit aici pentru că eu simt puterea lui Dumnezeu.

Mereu m-am rugat la Catedrală şi mi-a mers bine. Chiar dacă am o biserică aproape de blocul meu, eu aici la Catedrală comunic cu Iisus şi cu Dumnezeu” a fost mărturia emoţionantă a Mariei Iacob (65 de ani) din Slobozia. 

Lumina Sfântă de la Ierusalim, la Slobozia 

A devenit deja o tradiţie ca în noaptea de Înviere credincioşii să primească Lumina Sfântă, adusă tocmai de la Ierusalim. Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a fost cel care le-a dăruit-o şi credincioşilor veniţi să asiste la slujba de Înviere, oficiată la Catedrala Episcopală din Slobozia. 

image

Foto

slobozia inviere 2

Într-un comunicat de presă remis publicităţii, Patriarhia Română precizează că Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România cu doar câteva ore înainte de începerea slujbei Învierii.

De pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, Sfânta Lumină de la Ierusalim a fost transportată către toate zonele ţării cu ajutorul unor avioane de mici dimensiuni. Aeronavele au aterizat pe aeroporturile Bacău, Iaşi, Suceava, Sibiu, Cluj-Napoca, Baia Mare, Satu-Mare şi Timişoara pentru ca toţi credincioşii din ţară să poată fi binecuvântaţi de această minune dumnezeiască. 

„Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!”

După ce a împărţit Lumina cea Sfântă, Preasfinţitul Episcop  Vincenţiu s-a adresat celor peste 1.500 de oameni veniţi în faţa Catedralei Episcopale din Slobozia cu mesajul: „Hristos a Înviat!” Într-un cor de voci, oamenii au răspuns cu însufleţire: „Adevărat a Înviat!”.

După acest moment, acesta le-a rostit credincioşilor un  cuvânt  de învăţătură creştină, chemându-i la Hristos prin puterea cuvântului „Bucuraţi-vă” rostit de înger la momentul Învierii Mântuitorului. „De acum cu toţii bucuraţi-vă. Hristos a Înviat! Purtaţi-L pe Dumnezeu şi pe Mântuitor în sufletele voastre” le-a transmis Preasfinţitul Vincenţiu credincioşilor. 

Simbolurile Învierii

Tradiţia creştină susţine că slujba din noaptea Învierii are o sumedenie de simboluri care confirmă miracolul pe care creştinătatea în sărbătoreşte de peste două milenii. Potrivit rânduielilor bisericeşti, nicio liturghie din noaptea Învierii nu se poate săvârşi fără lumânări.

Lumânarea aprinsă înseamnă lumină, ce trimite cu gândul la Dumnezeu. De asemenea, flacăra care arde este „vie”, iar lumânarea care se consumă încet simbolizează jertfa, ce presupune credinţa faţă de Dumnezeu şi semeni. 

Citiţi şi:

Sâmbăta Mare: obiceiuri . De ce se aduce un cocoş alb la Înviere în Bărăgan şi cum ne protejează lumânarea aprinsă

Învierea Domnului. Mii de credincioşi au venit în număr mare să ia Lumină în bisericile din Turnu Severin

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite