Pesta porcină a pus stăpânire pe judeţul Ialomiţa. Încă trei focare confirmate, 6.400 de animale ucise preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă trei focare de pestă porcină au fost confirmate în judeţul Ialomiţa, în ultima săptămână, numărul focarelor ajungând astfel la 94. Autorităţile judeţene au anunţat că, până în prezent, 6.400 de animale au fost ucise preventiv.

Pentru a împiedica extinderea virusului mortal, Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor a dispus anularea târgurilor de la Andrăşeşti, Căzăneşti şi Ciochina.

Prefectura Ialomiţa a dat publicităţii un raport din care reiese că cele mai multe animale au fost sacrificate la Făcăeni, 1.016 capete, autorităţile locale declarând eligibile pentru despăgubiri dosarele din 6 localităţi unde au fost ucise preventiv toate animalele. Este vorba despre Giurgeni, Luciu, Gura Ialomiţei, Făcăeni, Hagieni şi Mihail kogălniceanu. Sumele pe care crescătorii de animale urmează să le primească se ridică la 1,6 milioane de lei şi acopera paguba făcută prin uciderea a 3.483 de porci. Deşi se luptă să ţină boala sub control, foscarele apar ca ciupercile după ploaie, iar localnicii încă nu înţeleg să nu maisacrifice porci. La Amara şi Mărculeşti, ultimele două focare confirmate, încă nu s-a dispus sacrificarea tututor animalelor.

„ Facem tot ce este posibil pentru a împiedica răspîndirea virusului şi în alte localităţi. Deocamdată nu s-a dispus măsura sacrificării tuturor animalelor“, a explicat dr. Mihai Puia, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Protecţia Alimentelor Ialomiţa.

Pentru a limita circulaţia cu animale şi cu produse din carne de porc, inspectorii DSVSA fac verificări în trafic. În cadrul raziilor, patru persoane au fost identificate în timp ce transportau 1.750 kg de carne şi preparate. De asemenea, au fost constatate nereguli în ceea ce priveşte identificarea animalelor bolnave, notificarea cazurilor de îmbolnăvire la porcine şi declararea animalelor existente în gospodării pentru aplicarea măsurii de ucidere preventivă. În toate aceste cazuri au fost aplicate sancţiuni însumând 22.000 de lei.

Boală virală cu mortalitate de până la 100%

Pentru cei care încă aleg să sacrifice animalele şi să păstreze carnea pentru consum, directorul DSVSA Ialomiţa atrage din nou atenţia că virusul pestei are o rezistenţă extraordinar de mare. “Virusul din carnea congelată rezistă ani de zile şi astfel boala se poate extinde. Pesta porcină africană nu poate afecta starea de sănătate a omului, chiar şi în cazul contactului direct cu animalele bolnave. În schimb, omul poate fi un important vector pentru răspândirea bolii de la o gospodărie la, dacă nu respectă regulile de biosecuritate. Infecţia poate fi contactată prin intermediul resturilor alimentare din gospodărie. 
 

Conform autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic. Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Infecţia poate fi contactată prin intermediul resturilor alimentare din gospodărie. În produse din carne de porc virusul rezistă 3-6 luni dacă nu există o prelucrarea termică şi chiar ani de zile în carnea congelată.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite