Percheziţii la Slobozia. Interlopul local Vivi Dinescu a fost săltat de mascaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Dinescu în faţa locuinţei sale din Slobozia FOTO: independentoline.ro
Victor Dinescu în faţa locuinţei sale din Slobozia FOTO: independentoline.ro

Descinderi în această dimineaţă la Slobozia şi Bucureşti. Procurorii şi poliţiştii au condus la audieri cinci persoane, printre care şi pe Vivi Dinescu, interlop local din Slobozia, apropiat al procurorului Cristian Hristecu, fostul şef al Parchetului Judeţean Ialomiţa. Cei doi au apărut într-o filmare pe internet, la o petrecere cu manelişti.

La primele ore ale dimineţii, opulenta locuinţă al lui Victor Dinescu, interlopul local din Slobozia cunoscut şi sub numele de Vivi, a fost călcată de mascaţi.

Anchetatorii căutau indicii şi probe într-un dosar penal în care Vivi ar avea calitatea de suspect, pentru comitere faptelor de cămătărie şi şantaj.

El, alături de alţi patru suspecţi, ar fi împrumutat sume de bani, stabilind dobânzi imposibil de achitat, mai multor afacerişti din Ialomiţa sau Bucureşti.

Pentru că nu reuşeau să achite banii împrumutaţi, cămătarii au trecut la ameninţări cu acte de violenţă. Toţi cei cinci suspecţi, în frunte cu Vivi de la Slobozia, au fost conduşi la audieri la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa.

Legături cu lumea magistraţilor

Victor Dinescu, alias Vivi, a ajuns în atenţia opiniei publice în iarna anului 2013, atunci când el a apărea într-un film postat pe internet alături de Cristian Hristescu, prim-procurorul suspendat din funcţie al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

vivi 2
vivi 3

Filmuleţul a fost realizat chiar la aniversarea interlopului, printre invitaţi numărându-se şi magistratul Hristescu. În imagini acesta este surprins salutându-l cordial pe Vivi şi ciocnind împreună pahare de şampanie. Petrecerea s-a desfăşurat pe ritmurile muzicii manelistului Adrian Copilul Minune.

Citiţi şi:

Condamnări definitive în cel mai mare dosar de proxenetism din Ialomiţa. Interlopii au traficat 24 de tinere sărace

Percheziţii la Slobozia. Peste 100 de poliţişti caută un grup de proxeneţi


 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite