Pe 5 ianuarie începe vaccinarea anti-COVID-19 în Ialomiţa. Peste 70% dintre medici vor să se imunizeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania de vaccinare anti-COVID-19 începe în judeţul Ialomiţa marţi, 5 ianuarie. Cele mai multe persoane vor fi vaccinate la Slobozia. La spitalul judeţean de urgenţă Slobozia 450 de cadre medicale şi-au exprimat acordul pentru a fi imunizate.

Conform directorului Direcţiei de Sănătate Publică Ialomiţa, Dan Noel, în prima etapă, la nivelul judeţului, au spus da vaccinării 70% dintre cadrele medicale. „Vom începe vaccinare la spitalul judeţean de urgenţă Slobozia, unde 450 de medici şi asistente, adică 70% dintre angajaţi, şi-au exprimat acordul pentru imunizarea împotriva COVID-19. La nivelul DSP,  peste 90% dintre angajaţi au fost de acord să fie vaccinaţi. Vorbim aici despre prima etapă de vaccinare. Cred că cei care nu doresc să se vaccineze nu sunt absolvenţi de Medicină. Toţi trebuie să înâelegem şi să conţtientizăm situaţia sanitară dificilă prin care trecem. În paralel, dorim să începem şi vaccinarea persoanelor vulnerabile din căminele de bătrâni”, a explicat Dan Noel, directorul DSP Ialomiţa.

Conform autorităţilor sanitare, unităţile medicale vor fi aprovizionate cu vaccin anti-COVID-19 de către Centrul Principal de Depozitare din cadrul Institutului de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din Capitală. Dozele vor fi transmise în teritoriu în baza unei solicitări pe care Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa o va face către Centru, în urma documentelor transmise de spitale. Oficial, campania de vaccinare a personalului medical va debuta marţi, 5 ianuarie 2021. 610 angajaţi din sistemul medical local, adică 70%, au fost de acord să se imunizeze, cel mai mare număr de persoane, 450, fiind la spitalul din Slobozia.

Mulţi au trecut deja prin boală

 “Mulţi dintre cei care au refuzat în această primă etapă vaccinare au făcut-o pentru că au trecut deja prin boală, urmând apoi să se imunizeze. În prezent dat startul unor pregătiri astfel încât procesul de vaccinare să se desfăşoare fără probleme”, a declarat Liviu Patrichi, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia.  Unitatea medicală va fi şi Centru Regional pentru vaccinarea personalului medical din cabinetele medicale individuale existente pe raza localităţilor învecinate Sloboziei.

În judeţul Ialomiţa vor exista 8 centre de vaccinare, în oraşele Slobozia, Ţăndărei, Amara, Feteşti şi Urziceni. Spaţiile au fost verificate de Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa şi au primit aprobarea instituţiei. Numărul cazurilor de COVID-19 înregistrate în judeţul Ialomiţa este în scădere. Sâmbătă, 2 ianuarie, conform Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6.805, cu 32 de cazuri mai mult faţă de ziua de vineri, 1 ianuarie, când au fost înregistrate 6.773 cazuri. Incidenţa la 14 zile înregistrată la nivelul judeţului Ialomiţa este de 1,82/1000 de locuitori.

A doua tranşă de vaccinuri

A doua tranşă de vaccinuri a sosit în ţara noastră pe 29 decembrie. Vaccinurile au fost transportate în condiţii de siguranţă, în containere speciale cu gheaţă carbonică şi folie etanşă. Vaccinurile au fost distribuite în Bucureşti - 40.950 de doze, Iaşi - 25.350 doze, Cluj-Napoca - 29.250 doze, Constanţa - 8.775 doze, Craiova - 12.675 doze, Braşov - 12.675 doze, Timişoara - 10.725 doze.

Primele 10.000 de doze de vaccin împotriva coronavirusului au intrat în ţară în prima zi de Crăciun, pe la Vama Nădlac 2, judeţul Arad, iar sâmbătă au ajuns la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino”, desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19. Vaccinarea a început, duminică, 27 decembrie, în toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva SARS-CoV-2.

Vă mai recomandăm şi:

 Primarul nou ales i-a pus la muncă pe asistaţii social. Cum arată acum oraşul Marghita, Bihor - FOTO

Protest al sutelor de coronasceptici în faţa unui spital: „Covid este o farsă“. Medic: „M-am simţit dezgustat“ VIDEO

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite