Monumentele naturii din inima Bărăganului. Cum rezistă vremii capricioase cele mai inedite specii de arbori de pe pământ

Monumentele naturii din inima Bărăganului. Cum rezistă vremii capricioase cele mai inedite specii de arbori de pe pământ

Stejarul brumăriu din zona Gura Ialomiţei

De 14 ani, în judeţul Ialomiţa, nouă specii diferite de arbori au fost declarate monumente ale naturii. Ocrotite de lege, plantele provin din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii şi au fost aclimatizate aici. Veteranul este un stejar secular care a împlinit recent 300 de ani.


Potrivit legislaţiei, cei 9 arbori au fost declaraţi monumente ale naturii în baza unor Hotărâri ale Consiliului Judeţean Ialomiţa, emise în urmă cu aproximativ 14 ani.


Plantele au fost identificate şi inventariate pe teritoriul întregului judeţ. Cel mai bătrân dintre arbori este stejarul brumăriu, care se regăseşte în aria de protecţie naturală Gura Ialomiţei – Mihail Kogălniceanu.
Această specie de plantă este specifică zonei Dobrogei şi a fost identificată pentru prima dată în România în anul 1936. Specialiştii Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Ialomiţa precizează faptul că stejarul brumăriu din Ialomiţa are peste 300 de ani.


În curtea Şcolii Generale Nr. 7 din Feteşti există un alt arbore declarat monument al naturii. Este vorba despre arborele de lalea. Se cunosc foarte puţine date despre cum a crescut acest copac în curtea şcolii din Feteşti. Curios este faptul că el nu este deloc specific Bărăganului, originile sale fiind tocmai în îndepărtata Americă de Nord.



Originari din estul îndepărtat al Asiei, doi salcâmi japonezi tronează în curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din comuna ialomiţeană Maia. După cum se arată într-o inscripţie aflată în curtea bisericii, arborii au fost plantaţi în anul 1862, pe vremea în care lăcaşul de cult aparţinea marelui Barbu Catargiu. Copacii au fost plantaţi pentru a înfrumuseţa locul. Anul acesta au împlinit venerabila vârstă de 154 de ani.


Platanii seculari din curtea Conacului Hagianoff din Manasia se alătură la rândul lor monumentelor naturale din Bărăgan. La fel ca şi conacul în curtea căruia se află au o istorie de peste 150 de ani. Ei au fost plantaţi pentru a înfrumuseţa imensa curte a conacului boieresc. Astăzi sunt păstraţi la loc de cinste şi uimesc prin impozanţa lor vizitatorii care trec de porţile mari de fier ale conacului să-l viziteze.

 

Citiţi şi:

FOTO Oaza cu arbori neobişnuiţi din inima Câmpiei Bărăganului: un rai experimental făcut de om pentru a păstra frumuseţea naturii

 

 

 

 

 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: