Misterele sinelui, descoperite prin pictură. Lecţii de dezvoltare personală, predate într-un mod inedit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lecţia de dezvoltare personală prin pictură FOTO: Radu Gabriel Ioan
Lecţia de dezvoltare personală prin pictură FOTO: Radu Gabriel Ioan

Într-un loc din inima Bucureştiului, culorile prind viaţă, iar pesonalităţile se conturează. Spaţiul a fost creat la iniţiativa unui artist plastic şi a doi terapeuţi, cu scopul de a-i ajuta pe ceilalţi să-şi descopere propriile identităţi şi resurse.

Atelierul „Colorează-ţi Sentimetele” a fost creat dintr-o pura întâmplare, le place să glumească iniţiatorilor săi. Cel care a luat cuvântul, devenind liderul de opinie al grupului care creionează personalităţi prin artă, este Radu Gabriel Ioan, 41 de ani, artist vizual şcolit în ţară şi străinătate, dar şi profesor şi formator în domeniul artelor. Ceilalţi doi reprezentanţi sunt terapeuţii specialiazaţi în evoluţia personală şi organizaţională, Andrei Chiţu (49 de ani) şi Corina Buracu (48 de ani). „Atelierul a luat fiinta in primul rând dintr-o prietenie cum rar întâlneşti şi dintr-o discuţie purtată pe stradă într-o seară, apoi din preocuparea noastră pentru a oferi ceva care funcţionează şi care este de un real folos pentru fiecare dintre noi. «Colorează-ţi Sentimentele» a fost iniţial un experiment şi pentru că a funcţionat a devenit un mod de lucru, iar conceptul de bază a fost cel al unui grup de dezvoltare personala.” explică artistul vizual Radu Gabriel Ioan. 

Drumul spre noi înşine 

Deşi la prima vedere pictura nu are nimic în comun cu dezvoltarea personală şi regăsirea sinelului, Atelierul „Colorează-ţi Sentimentele” reprezintă locul unde artele plastice şi psihologia se impletesc si se completeaza una pe cealalta.  Fie că ştiu sau nu să picteze ori să deseneze, cursanţii crează imagini şi potrivesc culori astfel încât să scoată în evidenţă o perspectivă cât mai clară a propriilor personalităţi.

foto atelier

De cele mai multe ori, susţin reprezentanţii atelierului, aceştia rămân plăcut impresionaţi de faptul că reuşesc să descopere lucruri despre ei înşişi pe care fie nu le credeau, fie le conştientizau dar nu le puteau pune în valoare. „O mare parte dintre noi nu au mai desenat sau pictat din scoală, situaţie care duce şi la blocarea unor resurse de care avem nevoie în numeroase situaţii din viaţă.  Vorbim despre intuiţie, clarviziune, empatie, creativitate, receptivitate, acceptare, dăruire, resurse care odată puse în valoare conduc şi facilitează evoluţia personală continuă, susţinută de experienţe noi.” explică  artistul Radu Gabriel Ioan.

Oameni cu "sentimente colorate" 

Activităţile din cadrul Atelierului „Colorează-ţi Sentimentele” se concentrează în mare parte pe tehnici şi metode de pictură. Practic, fiecare cursant învaţă să exprime pe foile de hârtie cu ajutorul culorilor pe care le primeşte din partea organizatorilor o tema in maniera sa artistică. Fiecare desen şi pată de culoare folosită de cei înscrişi la cursurile desfăşurate în atelier este, apoi, analizată de cei doi lectori care discută în mod deschis şi deliberat cu cei prezenţi despre felul în care personalitatea oamenilor se reflectă în desenele realizate. „Fiecare întâlnire are două module, în prima parte se desfăşoară un atelier propriu-zis de pictură care are ca scop dobândirea unor tehnici specifice în desen şi pictură, astfel încât participanţii să poată exprima cât mai fidel ceea ce îşi propun.

foto atelier

În a doua parte are loc demersul de dezvoltare personala din punct de vedere al echilibrării interioare şi al contactului cu resursele personale", ne explică artistul plastic.  Scopul pe care-l urmăresc grupul de specialişti care-şi desfăşoară activitatea în cadrul Atelierului „Colorează-ţi Sentimentele” este acela ca prin exprimarea artistică, oamenii înscrişi la cursurile de dezvoltare personală să intre într-o armonie cu ei insisi si cu cei din jur, reuşind să acceseze stări, emoţii, imagini, amintiri profunde. De asemenea, desenele create au rolul de a realizea anumite conexiuni, prin care se canalizează energia personala în direcţia clarificării şi a realizării unor obiective personale. „Astfel, noi reuşim să creăm ceea ce ne place să numim «oameni cu sentimente colorate».  O sintagmă pe care o atribuim tuturor celor care vin în atelierul nostru şi care reuşescă să se cunoască şi să-şi descopere noi valenţe ale personalităţii lor, prin intermediul cursurilor pe care le organizăm” mai spune artistul  plastic Radu Gabriel Ioan. 

Lecţia de „pictură colectivă”

În funcţie de numărul participanţilor la cursuri, Atelierul „Colorează-ţi Sentimentele” se deschide săptămânal sau de două ori pe lună. Fiecare cursant trebuie să achite o taxă de participare, iar un atelier dureaza aproximativ 3 ore.  Activităţile care se desfăşoară în cadrul atelierului sunt destinate tuturor oamenilor care vor să-şi descopere temperamentul şi personalitatea prin artă sau care vor să afle mai multe lucruri despre sinele lor. „ Caracterul Atelierului este unul deschis, fiecare întâlnire fiind de sine stătătoare, fără legatură cu cele anterioare. Chiar se poate participa oricând, fiecare temă fiind inedită şi complet diferită.” mai spune artistul Radu Gabriel Ioan.

foto atelier

Picturile realizate pot fi comentate de către autor şi acesta poate cere părerea lectorilor sau a celorlalţi cursanţi, important fiind ca fiecare să se simtă confortabil cu acest lucru. De cele mai multe ori, susţin reprezentanţii atelierului, picturile se realizează individual, urmand insa a fi analizate  într-o manieră colectivă, în urma căreia sunt scoase la lumina de la rezolvari inedite ale unor situatii pana la sentimente subconstiente din copilarie sau adolescenta, ce ne ajuta sa rezolvam trairi din prezent. Apoi se poartă dezbateri şi discuţii referitoare la deosebirile şi asemănările dintre fiecare în parte, precum şi însuşirile şi unicitatea fiecăruia. Înscrierile la cursurile organizate în atelierul prin care reuşim să ne dezvoltăm personalitatea cu ajutorul artei se pot face pe pagina de Facebook a Atelierului – Atelierul „Colorează-ţi Sentimentele”. 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite