Mierea vie de la Amara, afacerea cu succes în străinătate. „Clientul trebuie educat să facă diferenţa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri din judeţul Ialomiţa, soţ şi soţie, vând în Italia, Franţa şi Anglia miere vie - neprelucrată chimic sau termic. Dulce de Amara, brandul sub care se comercializează produsul, este la mare căutare în judeţul Ialomiţa, dar şi în străinătate.

„Noi vindem miere vie. Acest lucru înseamnă că mierea noastră este neprelucrată chimic şi termic. În plus, noi nu tratăm albinele cu antibiotice, nu le hrănim cu zahăr, mierea pe care o produc provine strict din natură. Extragem mierea, o strecurăm, apoi o punem direct în borcane, fără a interveni în niciun fel asupra ei. Astfel îşi păstrează intacte toate proprietăţile“, îşi descrie produsul, numit Dulce de Amara, Alexandru David, în vârstă de 37 de ani. Alături de soţia sa, Ştefania, munceşte la stupi cât e ziua de lungă.

Alexandru a început cu pasiunea sa pentru apicultură din timpul liceului, când a făcut rost de doi stupi, mai mult din curiozitate. După terminarea Facultăţii de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, în anul 2005, a achiziţionat un pavilion apicol. Din acel moment, apicultura s-a transformat din pasiune în afacere. 

Imagine indisponibilă

„Am făcut zece stupi din scânduri de palet, cu rindea, începutul a fost greu, dar încet, încet, ne-am dezvoltat. Am accesat în anul 2009 şi fonduri europene, 1.500 euro/an, timp de cinci ani, bani care m-au ajutat“, povesteşte ialomiţeanul. Acum are în proprietate 150 de stupi. Fiecare membru al familiei are sarcini bine trasate: el se ocupă de apicultură, iar Ştefania - de tot ce înseamnă promovare, stabilirea relaţiilor cu clienţii şi de livrare. Au împreună două fetiţe care se implică şi ele foarte mult în activitatea părinţilor, întodeauna dau o mână de ajutor: etichetează borcanele, ajută la confecţionarea ramelor.

"CLIENTUL TREBUIE EDUCAT SĂ FACĂ DIFERENŢA“

Dulce de Amara este la mare căutare mai ales în străinătate, cei mai mulţi clienţi avându-i în Italia, Franţa şi Anglia. „Livrăm oriunde suntem solicitaţi, trimitem prin curier şi poştă, mierea noastră ajunge în deplină siguranţă, o ambalăm foarte bine“, precizează Alexandru.

Imagine indisponibilă

Pe parcursul anului, la Amara, familia David produce mai multe sortimente de miere, astfel: miere de rapiţă – la preţul de 25 de lei pentru un kilogram, miere de salcâm – 30 de lei/kg, miere de amorfă, adică de salcâm pitic de Dunăre – 30 de lei/kg, miere polifloră – 25 de lei/kg. Pentru că mierea este atât de căutată, familia David lucrează an de an şi încearcă să diversifice gama de produse. „Anul trecut am făcut miere cu cătină şi propolis, un produs care a mers foarte bine, iar anul acesta am început să testăm o cremă de gălbenele produsă de noi, cu gălbenele  din curte şi cu ceară de la  albinele noastre.“ 

„Clientul trebuie educat să facă diferenţa. La noi, oricine se poate convinge de calităţile produsului. În primul rând, noi oferim miere brută, neprelucrată termic şi ne adresăm celor care îşi pun problema în mod serios ce mănâncă. Consumatorii trebuie să fie foarte atenţi“, atrage atenţia Alexandru David. De asemenea, el le dă consumatorilor o serie de sfaturi: este important ca mierea pe care o consumaţi să fie direct din stup, extrasă la rece, nefiltrată, neprelucrată, nepasteurizată, cu adevărat în stare naturală. „Noi le putem prezenta clienţilor noştri  toate documentele legale: atestat de producător, document DSV, analizele mierii“, subliniază el.

BUNĂ PENTRU COPII

Pentru că locuiesc în oraşul Amara, din judeţul Ialomiţa, numele brandului a venit firesc. Au stupi atât în curte, cât şi în alte zone, cum ar fi zona limitrofă Bucureştiului, zona Dunării, merg în pastoral cu albinele, tocmai pentru a produce o diversitate de sortimente de miere. Astfel, cei doi soţi duc stupinele în diferite zone cu un mare potenţial melifer într-o anumită perioadă, urmând ca, după expirarea perioadei optime de cules melifer, stupina să se deplaseze în altă zonă propice culesului. Prin stupărit pastoral se pot valorifica succesiv mai multe culesuri intense melifere de producţie şi de întreţinere,  precizează Alexandru.

Imagine indisponibilă

Cei mai mulţi clienţi sunt tot din Amara, persoane care s-au convins de calitatea mierii şi care revin an de an la gospodăria celor doi tineri. „Părinţii de copii mici sunt foarte implicaţi în alimentaţia lor, cumpără an de an de la noi, tot revin, ne recomandă şi astfel, încet-încet, creştem. De asemenea, prin intermediul paginii de Facebook, avem numeroşi clienţi din toată ţara, dar şi din străinătate. Am trimis cu succes în Italia, Franţa şi Anglia“, spune Alexandru David. 

15 KILOGRAME DE MIERE LA FIECARE STUP

Familia David produce în perioadele apicole bune şi 15 kilograme de miere la fiecare stup. Dar anul 2019 a fost unul foarte slab în ceea ce priveşte producţia de miere: „Anul acesta am recoltat cantităţi mici de miere, miere de rapiţă nu am produs deloc, miere de salcâm şi de amorfă – în cantităţi foarte mici“. 

Pentru că pe piaţă există o gamă variată de produse, pentru a şti exact ce cumpărăm, Alexandru David spune că mierea zaharisită este cea mai bună: cristalizarea mierii e un proces natural care certifică autenticitatea produsului. Calitatea mierii naturale nu este denaturată de fenomenul de cristalizare. Cristalizarea survine datorită proprietăţii glucozei de a forma cristale. Apicultorul recomandă ca mierea cristalizată să se consume ca atare.

Imagine indisponibilă

„Mierea nu trebuie încălzită la peste 35-40 de grade Celsius, pentru a nu-i distruge toate enzimele şi proprietăţile active. Şi dacă utilizaţi miere de  albine la îndulcirea ceaiului sau a cafelei, vă sugerăm s-o adăugaţi după ce acestea s-au  răcorit până la temperatura corpului. De asemenea, vă recomandăm să cumpăraţi miere cristalizată în perioada noiembrie-aprilie, aceasta fiind forma ei naturală şi evitând în acest mod să cumpăraţi miere încălzită sau eventual falsificată“, explică  Alexandru David.

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite