Metode revoluţionare pentru un zâmbet frumos: implantul dentar care se montează în 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gata cu stresul provocat de orele nesfârşite petrecute în cabinetul stomatologic pentru montarea implanturilor dentare. O tehnică revoluţionară, pusă în practică şi de stomatologii români, rezolvă această problemă în maximum 24 de ore.

Medicii stomatologi explică faptul că implantul dentar este în realitate o „rădăcină artificială” care, în urma unei proceduri, se montează direct în mandibulă sau maxilar. „Implantul dentar este confecţionat din titan şi are rolul de a înlocui rădăcina naturală a dintelui”, susţine medicul stomatolog Ionuţ Leahu, specialist în implantologie orală.

Procedura medicală se realizează sub anestezie, montarea efectivă a implantului durând mai bine de o oră.  Mai mult, perioada de vindecare şi acomodare durează între 3 şi 6 luni.

Mituri despre implantul dentar

Montarea dinţilor artificiali a creat în spaţiul public numeroase mituri şi legende urbane. Unii pacienţi au povestit despre faptul că organismul lor a respins implantul, în timp ce alţii s-au plâns de faptul că procedura este complicată şi creează un mare disconfort.

Specialiştii în stomatologie au însă o cu totul altă perspectivă când vine vorba despre implanturile dentare. „Materialul din care este confecţionat implantul nu poate fi respins de organism, fiind biocompatibil.

De asemenea, procedura nu este dureroasă pentru că se realizează sub anestezie. În privinţa complicaţiilor post operatorii, acestea sunt minime” ne asigură medicul stomatolog Ionuţ Leahu. Singura problemă pe care o poate genera montarea implanturilor dentare o reprezintă nesfârşitele ore de consultaţii petrecute în cabinetul stomatologului.

Dinţi noi în 24 de ore

Însă chiar şi pentru acest impediment, medicina a creat o metodă revoluţionară prin care implanturile dentare pot fi montate în maximum 24 de ore. Procedura se numeşte fast and fixed şi presupune realizarea a trei intervenţii stomatologice într-un timp foarte scurt.

Este vorba despre extracţia dinţilor stricaţi, inserarea implantului dentar şi protezarea imediată cu punte fixă. „Este o procedură medicală destul de simplă, care se realizează foarte uşor şi într-un timp foarte scurt. Protezele sunt de calitate germană, iar pacienţii care au apelat la această tehnică au fost foarte mulţumiţi”, mai spune medicul stomatolog Ionuţ Leahu, specialist în implantologie orală.


Cel mai mare avantaj al implanturilor dentare aplicate prin tehnologia „fast and fixed“ este faptul că, imediat după montare, pacientul poate desfăşura activităţile sale obişnuite, fără să mai fie nevoită să ţină un regim alimentar sau să aibă nevoie de o perioadă de acomodare cu noii dinţi. Specialiştii recomandă însă pacienţilor care apelează la această metodă de montare a implanturilor să fie atenţi în privinţa periajului şi să folosească apă de gură şi aţă dentară pentru întreţinere.

„Post operator, pacientul trebuie să fie atent cu întreţinerea implanturilor. Este necesară utilizarea apei de gură, a aţei dentare şi a unui periaj. De asemenea, se recomandă şi vizita medicală la 6 luni”, recomandă medicul stomatolog Ionuţ Leahu. Preţul unei astfel de proceduri se ridică la suma de 2.800 de lei, însă implanturile „fast and fixed“ sunt garantate timp de 30 de ani.

Citiţi şi:

Cum pot fi folosiţi cartofii pentru tratarea durerilor de gât şi la protejarea sistemului gastric. „Nu este pur şi simplu o legumă“

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite