Mandat de aducere pe numele baronului PSD Silvian Ciupercă. Preşedintele CJI condus la sediul DNA sub escorta mascaţilor

Mandat de aducere pe numele baronului PSD Silvian Ciupercă. Preşedintele CJI condus la sediul DNA sub escorta mascaţilor

Şeful CJI a fost dus la audieri la sediul DNA FOTO: independentoline.ro

În această dimineaţă, Silvian Ciupercă, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, şi Cezar Vâlcan, şeful serviciului Achiziţii din cadrul instituţiei, au fost luaţi cu mascaţii de la serviciu şi transportaţi la DNA. Procurorii anticorupţie ar putea să le ceară socoteală în ancheta deschisă la CJI în toamna trecută.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

UPDATE: Potrivit Biroului de Presă al DNA, Silvian Ciupercă şi Cezar Vâlcan sunt în prezent audiaţi de un procuror şi le vor fi aduse la cunoştinţă motivele pentru care au fost citaţi să ajungă la sediul Direcţiei.

UPDATE: În speţa care-l vizează pe Silvian Ciupercă ar fi implicat şi marele latifundiar Ştefan Poienaru. Toate acestea întrucât una din firmele lui Poenaru ar fi concesionat un teren aparţinând Consiliului Judeţean Ialomiţa.

UPDATE: Potrivit unor surse judiciare, Silvian Ciupercă este suspectat de folosirea influenţei şi complicitate la abuz în serviciu. Concret, acesta şi-ar fi folosit influenţa pentru a fi acordate contracte de consulanţă pentru firma SC Consult Invest. Ciupercă şi Cezar Vâlcan au fost duşi la sediul DNA Central, după ce au fost ridicaţi de procurori.

Potrivit site-ului independentoline.ro, astăzi la ora 08.45, Silvian Ciupercă şi Cezar Vâlcan au părăsit sediul Consiliului Judeţean Ialomiţa sub escorta mascaţilor şi au fost duşi la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.


Reamintim faptul că în toamna trecută DNA a efectuat mai multe percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Ialomiţa într-un dosar penal ce viza atribuirea ilegală a unei suprafeţe de 500 de hectare de teren agricol, din patrimoniul instituţiei, către o societate comercială.

În aceeaşi zi au fost efectuate percheziţii şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, pentru a se verifica modul în care au fost cheltuiţi banii pe care CJI i-a oferit unităţii medicale.

Citiţi şi:

Percheziţii DNA, pe urmele baronului PSD Silvian Ciupercă, la Spitalul Judeţean Slobozia. Procurorii au ridicat mai multe acte

Percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Ialomiţa şi la Spitalul de Urgenţă Slobozia. Şeful CJ, Silvian Ciupercă, în vizorul DNA

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările