Măiestria şi patimile marelui Ionel Perlea. De ce a fost nevoit să înveţe să dirijeze cu mâna stângă

Măiestria şi patimile marelui Ionel Perlea. De ce a fost nevoit să înveţe să dirijeze cu mâna stângă

Ionel Perlea a fost unul dintre cei mai cunoscuţi dirijori ai secolului trecut, cu o carieră internaţională care l-a adus la pupitrul marilor orchestre din Europa şi din Statele Unite, având colaborări cu nume sonore ale muzicii, ca Dinu Lipatti şi Anton Rubinstein.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ionel Perlea a văzut lumina zilei în satul ialomiţean Ograda, pe 13 decembrie 1900. De aici a plecat să cucerească lumea. A fost unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului XX, însă pe cât de strălucitoare a fost cariera sa în faţa reflectoarelor, pe atât de grea a fost viaţa din culise. 
 
Începutul biografiei lui Ionel Perlea nu anunţă un destin grandios. Ba dimpotrivă, viitorul său muzical nu ar fi putut fi prevăzut de notele pe care le primea în şcoală. A avut rezultate slabe la învăţătură în clasele primare – până şi la Muzică era un elev de nota 8 pe linie. Cele mai mari medii le-a obţinut la Religie, Desen, Istorie şi Gramatică. În schimb, Caligrafia şi Matematica erau materiile la care era departe de a excela.
 
Totuşi, originile sale nu erau tocmai umile. Provenea dintr-o familie înstărită, fiind fiul lui Victor şi al Margaretei Perlea, o familie de proprietari de pământ şi crescători de vite, cu moşii în Bărăgan şi cu o casă mare în Brăila, care se dezvoltase ca un important port în comerţul cu cereale. Gheor-ghe şi Ana Peteu, străbunicii săi, au construit în Ograda bisercia „Sf. Gheorghe“, deschisă şi astăzi enoriaşilor, şi o şcoală pentru clasele primare. Primii ani ai copilăriei i-a petrecut în sat, alături de fraţii săi – Ana, Alexandru şi Victor – şi de copiii ţăranilor, şi în Brăila. Însă, în 1910, tatăl său a murit. Atunci, Ionel a fost trimis la bunicii materni, care locuiau în München. Aici va rămâne toată perioada adolescenţei.
 
 
 

La 12 ani, a compus „Ograda vals“

 
Şi-a făcut studiile în Germania, la Conservatorul din München şi, mai târziu, la Leipzig. În acea perioadă, a organizat, alături de colegii săi, prima orchestră pe care a dirijat-o. La 12 ani, a compus valsul „Plimbarea la câmp“, pe care ulterior l-a redenumit „Ograda vals“, şi marşul „Hindenburg March“.
 
 
După ce a studiat la Academia de Muzică din München, în 1919, a realizat primele sale compoziţii importante: „Trei lieduri pentru voce şi pian“, „Cvintetul cu pian“ şi „Două schiţe simfonice“. În acelaşi an, încheindu-şi studiile, a revenit în România, pentru a se ocupa de moştenirea lăsată de tatăl său. În Bucureşti, ia contact cu lumea muzicală românească şi susţine primul concert la Ateneul Român. La nici 24 de ani, compune „Cvartetul de coarde op. 10“.  
 

Papa a asistat la primul său concert caritabil

 
Dirijor al Operei Române şi al Orchestrei Radio, Ionel Perlea a fost şi directorul Operei Române, în perioadele 1929-1932 şi 1934-1936. Din această funcţie, a iniţiat reorganizarea acestei instituţii. Însă aceste activităţi conexe au dăunat compoziţiei muzicianului român. Totuşi, el a colaborat cu numeroşi reprezentanţi de seamă ai muzicii, precum Dinu Lipatti, Anton Rubinstein, Wilhelm Kempff. 
 
 
În 1944, a încercat să iasă din ţară, cu destinaţia Paris. Însă a fost prins şi internat într-un lagăr din Austria, la Krümhubel, unde a compus poemul simfonic „Don Quichotte“. După un an, autorităţile comuniste de la Bucureşti au refuzat să-i acorde viza de revenire în ţară, fiind considerat trădător.
 
 
A fost eliberat de englezi şi a reuşit să ajungă în Italia. Aici, va lua viaţa de la capăt. La Roma, a avut şansa ca, la primul său concert caritabil, să asiste însuşi Papa Pius al XII-lea, care a remarcat şi a lăudat calităţile sale dirijorale. Aşadar, anul 1945 l-a prins pe Ionel Perlea la pupitrul Operei din Roma. Faima sa a avut ecou în toată peninsula, aşa că Scala din Milano i-a propus un contract permanent – Perlea a acceptat şi astfel, s-a consacrat definitiv pe plan internaţional.
 

Succes transatlantic, cu stânga

 
Nu a durat mult până a traversat Oceanul. În 1949, a debutat la Metropolitan Opera din New York, cu creaţia lui Wagner, „Tristan şi Isolda“. A petrecut un sezon şi cu San Francisco Opera Company, a fost invitat să dirijeze şi Orchestra Simfonică NBC, iar în 1951, a fost director muzical al Grand Opera Festival din San Antonio, Texas.
 
 
Timp de zece ani a lucrat alături de Connecticut Symphony Orchestra – din 1955 până în 1965 –, după ce Arturo Toscanini l-a desemnat urmaşul său, dăruindu-i bagheta sa de dirijor. În acelaşi timp, între 1952 şi 1970, a fost şi profesor la Manhattan School of Music, în New York, succedându-l la catedră pe acelaşi Toscanini. A fost nevoit, însă, să înveţe să dirijeze cu mâna stângă, după ce i-a paralizat braţul drept, în urma unui atac de cord, suferit pe scenă, urmat de un atac vascular cerebral.
 

Primit în România cu lăutari şi covor roşu

 
În 1969, Ionel Perlea se întoarce în România, la invitaţia autorităţilor comuniste, pentru a susţine trei concerte şi pentru a revedea casa părintească din Ograda, după un sfert de secol de absenţă. Autorităţile comuniste i-au întins atunci un covor roşu la intrare, au presărat petale şi au chemat câţiva lăutari, care i-au cântat piesa „Ionel, Ionelule“.
 
După această scurtă vizită, casa a fost confiscată şi transformată în sediu CAP. În acel an, Ionel Perlea a dat ultimele sale concerte în Bucureşti, la Sala Palatului şi la Ateneul Român. A murit la spitalul Mount Sinai din New York, în noaptea de 29 spre 30 iulie 1970. Numele şi activitatea sa sunt incluse în „The New Grove Dictionary of Music and Musicians“ (London, Macmillan Publishers, 1980).Ionel Perlea a fost cumnatul lui Mircea Eliade. El a fost căsătorit cu Lizzete Cotescu, sora lui Georgette (Christinel) Eliade. Amândouă surorile provin, pe linie maternă, din familia Sendrea, una dintre cele mai vechi familii aristocratice din Moldova. ;
 

Casa memorială, transformată de comunişti în depozit

 
Casa Memorială „Ionel Perlea“ a fost înfiinţată în 1983 şi reprezintă un complex de clădiri, ridicate începând cu mijlocul secolului XIX, de familia dirijorului. Cele două case, cu destinaţia iniţială de locuinţe, au fost construite în perioade diferite, drept urmare au stiluri arhitectonice diferite. După naţionalizare, au împărtăşit soarta multor alte case-conac, devenind sediu de CAP.
 

Au fost utilizate ca depozite de materiale şi cereale, apoi îngrăşăminte chimice, fapt care a afectat puternic zidăria. După o perioadă de utilizare drept sediu de poştă, casele au fost preluate de Muzeul Judeţean Ialomiţa, care le-a transformat în Casa Memorială „Ionel Perlea“. Aici pot fi găsite: piese de mobilier, instrumente muzicale, discuri şi partituri, scrisori, fotografii de familie şi obiecte personale ale strălucitului muzician, aduse de la New York, cum ar fi pianul şi o combină muzicală.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: