FOTO Jandarmii atacaţi cu pietre şi topoare. Revoltă populară în Bora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandal cu bâte, topoare şi pietre noaptea trecută în cartierul slobozean Bora. Mai mulţi localnici s-au luat la bătaie cu trupele de intervenţie ale Jandarmeriei. În timpul conflictului spontan, un jandarm a fost rănit uşor cu un topor.

Scandal spontan pe străzile din Bora

Revolta de pe străzile cartierului slobozean Bora a fost iscată din cauza a trei localnici, plecaţi la furat în incinta unui CAP dezafectat de pe raza comunei Gheorghe Lazăr. Paznicul din incinta CAP-ului a sesizat o căruţă suspectă şi a sunat la 112. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi, însă persoanele din căruţă, în momentul în care au văzut forţele de ordine au luat-o la fugă.

S-au oprit pe o stradă din Bora şi s-au făcut nevăzuţi. La scurt timp, căruţaşii au ieşit din curţi înarmaţi cu bâte, topoare, coase şi furci, iar alături de doi vecini, au sărit la scandal. Jandarmii s-au mobilizat şi au încercat să evite incidentul. În urma altercaţiei, un jandarm a fost rănit în zona feţei cu un topor.

Mai mult, forţele de ordine au fost nevoite să facă uz de armele din dotare, trăgând un foc în plan vertical. Momentul a degenerat într-un adevărat conflict de stradă. Localnicii din Bora au început să arunce cu pietre, iar jandarmii s-au mobilizat pentru a-i linişti.

„Am intervenit cu operativitate, pentru a aplana acest conflict” a declarat Alexandru Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Ialomiţa. Mai mult, jandarmul rănit a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia pentru a primi îngrijiri medicale.

Doi dintre suspecţi, căutaţi de forţele de ordine

În momentul de faţă, trei dintre cele cinci persoane care au provocat scandalul au fost conduse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia pentru audieri, în timp ce poliţiştii îi caută pe ceilalţi doi suspecţi prin Slobozia şi prin localităţile învecinate. „Sub coordonarea procurorului de caz, vom face toate actele premergătoare pentru prinderea celor doi suspecţi care sunt daţi dispăruţi”, a declarat inspectorul de Poliţie Andreea Loghin, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţia Ialomiţa.

Toţi se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

„Vom începe să audiem fiecare persoană pentru a putea stabili cauzele exacte ale incidentului” ne-a declarat procurorul Daniela Manolache, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia.
 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite