Istoria neştiută a celor 3.000 de prizonieri de culoare din Bărăgan. Cum au fost trataţi în lagărele în care au ajuns în martie 1917
0
În martie 1917, autorităţile germane au transferat în România 3.000 de prizonieri de culoare în cele patru lagăre din ţară, dintre care trei se aflau în Ialomiţa: la Slobozia, la Morile Mărculeşti, la Mănăstirea, azi în judeţul Călăraşi, iar al patrulea se afla la Turnu Măgurele. Povestea prozonierilor de culoare este spusă de istoricul Vitalie Buzu, profesor la Slobozia.
„În luna martie a anului 1917, 3.000 de prizonieri originari din nord-vestul şi din centrul Africii, precum şi din India, au fost transferaţi în România, unde s-au organizat aşa-zisele Colonii agricole ale prizonierilor de război de culoare. Asemenea colonii au fost create pe domeniile coroanei de la Mănăstirea – astăzi, în judeţul Călăraşi, la Turnu Măgurele, precum şi în Ialomiţa, la Slobozia şi Morile-Mărculeşti“, îşi începe povestirea istoricul Vitalie Buzu, despre prizonierii de culoare aduşi în România.
Vitalie Buzu, profesor de istorie la Slobozia, a cercetat vreme de zece ani documente de arhivă pe această temă şi a adunat informaţiile în broşura „Slobozia, pământul eroilor de pretutindeni“. Lansarea cărţii a avut loc în cadrul unui eveniment special, dedicat Anului Centenar. Momentul, organizat de Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea Ialomiţa, în parteneriat cu Primăria Municipiului Slobozia, a marcat şi deschiderea pentru vizitare a Cimitirului Internaţional al Eroilor, obiectiv istoric, astfel încât jertfa eroilor de pretutindeni să fie cunoscută şi preţuită de cât mai mulţi copii, tineri şi adulţi.
Istoricul Vitalie Buzu a descoperit în timpul cercetărilor sale că ostaşii străini înmormântaţi la Slobozia fie au căzut în luptele din zonă, fie au murit în cele trei lagăre din Bărăgan.
Prizonierii africani la muncă în Bărăgan FOTO Institutul Frobenius
Cum au ajuns africanii în Dobrogea
„Istoria lagărelor germane construite în timpul Primului Război Mondial începe pe Frontul de Vest. Pierderile mari suferite de anglo-francezi pe frontul de vest în anii 1914-1916 au determinat mobilizarea resurselor umane din colonii. Unităţi militare cu băştinaşi afro-asiatici au ajuns implicate în marile bătălii de pe bătrânul continent. Inevitabil, mulţi dintre aceştia au căzut în prizonierat german. Lagăre de prizonieri de culoare au fost organizate la Wünsdorf şi Zossen, în Germania. Mortalitatea uriaşă a prizonierilor din aceste lagăre a determinat autorităţile germane să caute soluţii. După consultări cu Turcia şi Austria, s-a hotărât transferarea prizonierilor în România“, relatează istoricul.
„Sunt aşa de slabi, încât munca lor e inexistentă“
Însuşi prim-ministrul României de la acea vreme, Alexandru Marghiloman, relata în jurnalul său despre amplasamentele de pe moşia boierului Dumitru Seceleanu din Mărculeşti, într-o notă din 11 aprilie 1917, descoperită de istoricul Buzu: „În Ialomiţa s-au adus, pentru lucrul câmpului, prizonieri francezi de culoare, chiar şi anamiţi. Sunt aşa de slabi, din lipsă de hrană, încât munca lor e inexistentă“.
De altfel, un raport despre starea sanitară a prizonierilor musulmani din România, redactat în toamna anului 1917, înregistrează la aceştia cazuri izolate de răceli, boli de plămâni, de rinichi, malarie, dizenterie. În perioada iulie-septembrie 1917 au murit de tuberculoză 10 indieni din totalul celor 460 câţi se găseau în lagărele din România. Totuşi, raportul apreciază condiţiile climatice şi alimentare mult mai favorabile decât în Germania, iar munca prestată de prizonieri era considerată „nu prea grea, chiar uşoară parţial“.
Prizonierii africani din Bărăgan FOTO Institutul Frobenius
Algerieni şi central-africani la Slobozia
Conform documentărilor istoricului Vitalie Buzu, lagărele în care au fost aduşi prizonierii de culoare au fost specializate pe categorii de prizonieri. Astfel, la Slobozia se aflau algerieni şi central-africani, iar la Morile Mărculeşti, un cătun care azi nu mai există, se aflau 460 de prizonieri indieni, supuşi britanici. Prizonierii erau folosiţi la diverse munci agricole uşoare. În lagăre s-a desfăşurat şi o cercetare ştiinţifică antropologică şi etnologică cu privire la comunităţile din care proveneau prizonierii. Mari savanţi au cercetat aceste locuri, printre care Leo Frobenius, care a lăsat o bogată colecţie de fotografii din acea perioadă, şi Leonhard Adam, care oferă o frumoasă descriere a lagărelor de prizonieri de la Morile Mărculeşti.
Hrana, asigurată din donaţiile localnicilor
Nici la capitolul alimentaţie nu se stătea prea rău. Istoricul Vitalie Buzu consemnează în lucrarea sa că hrana îndestulătoare era asigurată din „donaţiile“ localnicilor, după cum aprecia autorul rechiziţiile la care recurgeau trupele de ocupaţie.
I.C. Filitti, prefectul judeţului Ialomiţa în 1916-1917, confirmă în jurnalul său că prizonierii se bucurau de un meniu bogat: „Lucru uşor: 400 gr. pâine, 100 gr. carne, 250 gr. mămăligă, 125 gr. verdeţuri, 75 gr. orez, 300 gr. ridichi, 25 gr. sare, 12 gr. cafea, 30 gr. untură. Lucru greu: 500 gr. pâine, 180 gr. carne sau 100 gr. pastramă, 55 gr. untură“.
Indenii voiau să lupte la Mărăşeşti
Pe lângă contribuţiile românilor, prizonierilor le erau repartizate şi ajutoare de la Crucea Roşie, aşa cum rezultă din memoriile lui Dumitru Seceleanu. „La moşia Mărculeşti, din vale, era un lagăr de prizonieri francezi din colonii şi un alt lagăr de prizonieri englezi, soldaţi aduşi din colonii; din India şi alte colonii. Prizonierii erau îngrijiţi de Crucea Roşie elveţiană, cu sediul la Geneva, şi de unde se trimiteau, de două ori pe lună, o cutie de 5 kg cu diferite alimente şi rufe, şi de la care cumpăram şi noi zahăr, cafea, ceai, ce lipsea din ţară. Aceşti prizonieri erau foarte veseli şi mulţi din ei muncitori de câmp, chiar noi i-am întrebuinţat la lucru, la vie, prăşitul porumbului şi altele, plătindu-le cu 10 bani pe ceas. Este foarte interesant că în timpul când au început luptele cele mari de la Mărăşeşti, aceşti prizonieri au venit la mine la moşie să mă cerceteze dacă e departe până la Mărăşeşti şi pe unde s-ar putea duce şi ei acolo. Au fost însă îndemnaţi să nu se ducă şi să-şi vadă de treabă.“
„Căzând din picioare în zăpada albă“
După cum era de aşteptat, povesteşte Vitalie Buzu, iarna anilor 1917-1918 a făcut ravagii în rândul prizonierilor, dovadă fiind chiar numărul mare de deţinuţi înmormântaţi în cimitirul oraşului. Un articol aproape contemporan, despre Gherainia Mahomed, din 1924, surprindea în următoarele cuvinte realitatea din lagăr: „...cu trupurile chinuite de foame, neputând suferi gerul tăios al iernilor noastre (…) ei se topeau unul câte unul, căzând din picioare în zăpada albă“.
Toamna anului 1918 readucea frica printre prizonieri: „boala începu să se cuibărească din nou printre ei“. Dumitru Seceleanu confirmă că pe moşia fratelui său, liberalul Nicolae Seceleanu, aflat în refugiu la Iaşi, din cătunul Morile-Mărculeşti (un cătun al comunei Mărculeşti, azi dispărut), se aflau două lagăre, unul cu supuşi britanici, iar celălalt cu supuşi francezi. Comandantul lagărului de indieni de la Morile-Mărculeşti a fost locotenentul R. Hollmann. În 1923, interviurile cu caracter etnografic ale acestuia erau folosite într-o lucrare germană, fiind însoţite cu imagini surprinse la ritualul incinerării unui prizonier indian decedat.
Erau liberi să crească oi, pe care le sacrificau la sărbători
O sursă importantă pentru lagărul de la Mărculeşti, cercetată de istoricul ialomiţean Vitalie Buzu, o reprezintă descrierile lui Leonhard Adam, un tânăr jurist pasionat de civilizaţia Nepalului, care în perioada aprilie-noiembrie 1918 îşi desfăşura activitatea printre prizonierii de la Morile-Mărculeşti, alături de Rudolph Poch şi Egon von Eickstedt (ulterior, din 1933, important susţinător al teoriei rasiste naziste).
Lagărul se afla în câmp, „aproape de frumosul râu Ialomiţa şi lângă o pădure minunată. Soldaţii trăiau parţial în solidele case româneşti, parţial în colibele construite din nuiele şi lut, cu acoperişuri din stuf, într-un stil primitiv, urmând propriul gust şi nevoi. Sikhii, Thakurii, Gurkha, Garhwalii şi Musulmanii trăiau separat, dar aproape unii de ceilalţi. Ei erau liberi să crească oi, pui şi porumbei şi să-şi cultive propriile grădini cu legume şi pepeni, chiar şi legume indiene, seminţele fiind trimise prin poştă de Societatea de prizonieri de război britanici. În plus, fiecare trib avea propriul templu şi îşi putea exercita ritualul conform religiei sale. În octombrie 1918, am participat la marele festival Durga organizat de Gurkha, ca oaspete, şi am văzut că aproximativ zece sau doisprezece oi au fost sacrificate în onoarea zeiţei. Unii dintre soldaţi dansau, deghizaţi în fete, în timp ce tamburul răsuna, iar templul era pictat cu zeităţi hinduse în culori vii de sergentul Ganga-Ram. De asemenea, a fost frumos decorat cu flori şi aveai impresia că te afli printre gurkha în propria lor ţară“.
Conform lui Leonhard Adam, comandantul taberei, R. Hollmann, la rândul său, a trăit multă vreme în India, cunoştea hindusa şi era apropiat de prizonierii aflaţi în subordinea sa, se arată în cartea „Slobozia, pământul eroilor de pretutindeni“. Leonhard Adam studiază tribul nepalez Gurkha, aplicându-le prizonierilor numeroase chestionare despre obiceiurile tribale, iar ulterior, pe toată durata vieţii, a valorificat acest fond, publicând mai multe studii şi recunoscând de fiecare dată că îşi datorează cunoştinţele cercetărilor de la Morile-Mărculeşti din anul 1918.
Interesul pentru datele etnografice se datora, cu siguranţă, marelui etnograf, antropolog şi arheolog german Leo Frobenius, unul dintre cei mai cunoscuţi exploratori ai continentului african din prima jumătate a secolului al XX-lea, care, prin concepţia sa despre morfologia culturii, a influenţat profund opera lui Lucian Blaga.
Leo Frobenius, apărătorul prizonierilor de război
Apărător al drepturilor prizonierilor de culoare din Germania, Leo Frobenius a avut o contribuţie decisivă în mutarea acestora în România, unde a şi coordonat activitatea tuturor Coloniilor agricole ale prizonierilor de război. „Un împătimit al artei fotografice, Leo Frobenius nu a renunţat la aparatul de fotografiat în vizitele dese întreprinse în lagărele din România, inclusiv la Slobozia. Din fericire pentru noi, în prezent, Institutul Frobenius din Frankfurt pe Main, specializat în cercetări etnologice, istorice şi arheologice din afara Europei, a recuperat şi salvat în format digital uriaşa colecţie de fotografii realizate de marele savant, ce poate fi consultată pe site-ul institutului“, consemnează istoricul Vitalie Buzu.
Povestea prinţului Mohamed
În timpul Primului Război Mondial, un străin venit de departe, prinţul algerian Gherainia Mohamed, a făcut istorie la Slobozia. El a fost unul dintre sutele de prizonieri de război aruncaţi de germani în lagărele de muncă pe care le-au construit în Bărăgan.
Acesta nu era un simplu soldat, ci unul de viţă nobilă, fiind considerat un patrician algerian. S-a născut pe 5 iulie 1891 în Algeria, iar înainte de război a obţinut o bursă de studiu în domeniul medicinii la Paris. A studiat preţ de doi ani, iar în anul 1916 a fost numit infanterist al Regimentului 9 tiraliori algerieni (un tiralior era un infanterist însărcinat cu misiuni de cercetare) şi trimis în misiuni pe frontul de Vest. În 1917, acesta a căzut prizonier în mâinile soldaţilor nemţi şi trimis la muncă silnică în lagărul de la Slobozia.
Condiţiile în lagărele de muncă din Bărăgan au fost destul de delicate, mai ales din cauza condiţiilor meteorologice. Iernile geroase cu viscol puternic i-au făcut pe foarte mulţi dintre prizonieri să fie răpuşi de boli crunte, în special de pneumonie. Datorită educaţiei sale, prizonierul de viţă nobilă din Algeria este numit un fel de medic pentru toţi ceilalţi colegi de lagăr.
Amănunte despre viaţa prinţului algerian sunt redate şi de urmaşii marelui general român Ion Dragalina, ucis în timpul bătăliilor de pe Valea Jiului, în toamna anului 1916. Dragalina scrie, în numărul din anul 1924 al revistei „Cultul Eroilor Noştri“ (revistă dedicată cinstirii eroilor neamului, care astăzi apare sub numele de „România Eroică“), că prinţul era preocupat de soarta oamenilor bolnavi ai oraşului, fiind considerat printre primii medici din Slobozia. „Periodic, părăsea lagărul pentru a-i vindeca pe bolnavii Sloboziei. Totul se făcea în mare secret“, scrie Dragalina.
Potrivit aceleiaşi surse, prinţul Gherainia Mohamed a fost chemat să vegheze la căpătâiul unui bolnav din oraş, în luna octombrie a anului 1918. Crezând că poate scăpa de vigilenţa paznicilor, acesta a fugit pe ascuns din lagăr, însă a fost prins şi împuşcat. Gloanţele i-au fost fatale, prinţul murind pe loc.
Un loc aparte în Cimitirul Internaţional al Eroilor din Slobozia îl ocupă prinţul Mohamed Gherainia, căruia i s-a dedicat un monument în zona centrală, şi despre care s-a aflat, ulterior, că nu a fost prinţ, dar înnobilarea sa au făcut-o localnicii datorită faptelor sale bune. Cimitirul, în forma actuală, a fost finalizat în 1932 de Societatea Cultul Eroilor.
214 algerieni şi 130 de indieni, în Cimitirul Internaţional al Eroilor din Slobozia
Cele două lagăre au funcţionat în Ialomiţa până la începutul anului 1919, procesul de eliberare a prizonierilor începând la sfârşitul anului 1918. Acum, pe amplasamentul fostului lagăr de la Slobozia este amenajată o unitate militară, iar în locul celui de la Mărculeşti a funcţionat, în vremea comunismului, un CAP.
Cimitirul din Slobozia unde sunt înmormântaţi şi prizonierii de culoare
Trupurile neînsufleţite ale prizonierilor care au pierit în Bărăgan au fost depuse într-un cimitir din Slobozia, astăzi unicul cimitir al eroilor din oraş. Mormintele au astăzi statut de monumente istorice, iar arhivele arată că aici au fost înhumaţi peste 2.000 de oameni, de naţionalităţi şi religii diferite, printre care 214 algerieni şi circa 130 de indieni. Pe lângă aceştia, îşi mai dorm somnul de veci în acelaşi cimitir ostaşi turci, români, englezi, francezi şi germani din Primul Război Mondial.
În Slobozia există trei monumente închinate Primului Război Mondial, două dintre ele fiind legate de lagărul de prizonieri de la Slobozia din anii 1917-1918, dar până acum câţiva ani, localnicii nu cunoşteau nimic despre funcţionarea acestuia.
Se încarcă comentariile...
