Inspectorii DSVSA Ialomiţa, în control. În trei luni au fost aplicate amenzi de aproximativ 90.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe unităţi au fost verificate de inspectorii DSVSA Ialomiţa FOTO: adevarul.ro
Mai multe unităţi au fost verificate de inspectorii DSVSA Ialomiţa FOTO: adevarul.ro

În cursul primului trimestru al anului 2014, inspectori din cadrul DSVSA Ialomiţa au efectuat acţiuni de inspecţie şi control având ca tematică respectarea normelor de igienă sanitară veterinară în unităţile care produc, depozitează, transportă şi valorifică produse de origine animală şi non animală.


Au fost verificate un număr de 260 unităţi supuse controlului sanitar-veterinar, dintre acestea 22 centre prelucrare lapte independente, 4 unităţi de abatorizare, 3 unităţi de procesare miere, 20 unităţi de fabricare a pâinii, 26 unităţi de fabricare a prăjiturilor, a produselor proaspete de patiserie, 6 unităţi de fabricare a produselor de morărit, 2 unităţi de fabricare a uleiului, 1 unitate de fabricarea produselor zaharoase, 1 unitate de fabricare a cafelei, 2 unităţi de fabricare a altor produse alimentare, 21 depozite de seminţe de consum, 33 depozite de alte produse alimentare, 72 baruri, 32 unităţi de comerţ cu amănuntul, 10 circumscripţii concesionate, 3 circumscripţii sanitar-veterinare zonale şi 2 circumscripţii de siguranţă a alimentelor de origine animale.

Principalele deficienţe constatate au privit nerespectarea legislaţiei în ceea ce priveşte ambalarea, etichetarea, asigurarea trasabilităţii, depozitarea şi manipularea produselor alimentare şi neîntreţinerea spaţiilor de producţie/depozitare, a spaţiilor destinate produselor neconforme. În urma constatării acestor deficienţe au fost aplicate un număr 37 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 89.500 de lei şi 12 avertismente.
 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite