Incendiu în comuna Munteni-Buzău provocat de un aparat de gătit improvizat
0O gospodărie din comuna Munteni-Buzău a fost cuprinsă de flăcări după ce proprietara a folosit la gătit un aparat improvizat.
Incidentul a avut loc luni după-amiază, iar pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-au deplasat la faţa locului trei echipaje din cadrul Gărzii de intervenţie Slobozia, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, care au intervenit în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună.
În momentul sosirii forţelor de intervenţie la locul solicitării, incendiul se manifesta în interiorul şi la acoperişul locuinţei. În urma incendiului au ars acoperişul locuinţei, învelit cu plăci de azbociment pe o suprafaţă de aproximativ 40 metri pătraţi, două camere, un hol pe o suprafaţă de aproximativ 25 metri pătraţi, mobilier şi actele personale ale proprietarei.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, cel mai probabil, evenimentul a fost provocat din cauza folosirii unui aparat de gătit improvizat.
Vă mai recomandăm şi: