IGPR: 137 de persoane, prinse în flagrant de poliţişti în ultimele 24 de ore

IGPR: 137 de persoane, prinse în flagrant de poliţişti în ultimele 24 de ore

Peste 130 de persoane au fost surprinse de poliţişti în momentul când comiteau ilegalităţi FOTO Adevărul

Ieri, poliţiştii au intervenit la peste 3.100 de evenimente la care au fost solicitaţi pentru a oferi ajutor celor aflaţi în nevoie sau pentru a menţine siguranţa publică. De asemenea, poliţiştii au aplicat peste 7.400 de sancţiuni contravenţionale unor persoane care au încălcat normele sociale şi au reţinut permisele a 408 şoferi care puneau în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Peste 7.650 de poliţişti au acţionat, la data de 20 octombrie a.c., la nivel naţional, în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Pentru prevenirea accidentelor rutiere, poliţiştii au acţionat cu 278 de aparate radar. De asemenea, au fost organizate 3.909 patrule de ordine şi siguranţă publică.
 
Totodată, au fost organizate 321 de acţiuni şi s-a intervenit la 3.135 de evenimente, dintre care 2.617 au fost sesizate prin 112. Au fost constatate 682 de infracţiuni, 137 de persoane fiind surprinse în flagrant delict în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, în ultimele 24 de ore.
 
În cauzele instrumentate, au fost dispuse 22 de măsuri preventive. De asemenea, au fost depistate 3 persoane urmărite naţional sau internaţional. Poliţiştii au aplicat 7.420 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.500.000 de lei, pentru neregulile constatate.
 
În cadrul activităţilor desfăşurate de poliţiştii rutieri, pentru creşterea siguranţei în trafic, au fost constatate 125 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Totodată, au fost reţinute 408 permise de conducere şi au fost retrase 148 de certificate de înmatriculare.
citeste totul despre: