Iarna vine în forţă. Avertizare meteo de viscol şi ger pentru judeţul Ialomiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iarna care s-a lăsat aşteptată până acum vine în forţă la sfârşitul săptămânii. Ninsori viscolite şi ger în toată ţara. Aceasta este avertizarea emisă de meteorologi. La Slobozia, temperaturile vor coborî până la minus 11 grade Celsius.

Prognoza meteo aduce schimbări importante pentru următoarele zile. Meteorolgii au emis, joi, o informare meteorologică de ninsori viscolite şi ger în toată ţara. Alerta meteo este valabilă în intervalul 24 ianuarie, ora 18.00 – 26 ianuarie, ora 12.00.

“În intervalul menţionat vremea se va înrăutăţi şi vor fi precipitaţii în toată ţara. Va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei, în sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură”, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

Precipitaţii şi vânt puternic

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore. Vântul se va intensifica cu precădere în sudul şi sud-estul ţării, unde va avea viteze de peste 60-70 km/h, viscolind ninsoarea, spun specialiştii.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite