Evaluare Naţională 2022 Ialomiţa. Peste 2.200 de elevi s-au înscris la examen, care au fost subiectele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evaluarea Naţională 2022 începe pe 14 iunie FOTO Adevărul
Evaluarea Naţională 2022 începe pe 14 iunie FOTO Adevărul

În judeţul Ialomiţa s-au înscrie 2.256 elevi pentru a susţine examenul de Evaluare Naţională 2022. Candidaţii vor da două teste scrise. Prima probă este cea la Limba şi Literatura Română, programată marţi, 14 iunie.

Potrivit subiectelor la limba română primite de elevi la Evaluarea Naţională 2022, textele suport, la prima vedere, au fost din „Toate pânzele sus”, de Radu Tudoran şi „Frânturi din viaţa lui Delavrancea”, de Cella Delavrancea. Pe baza acestora au fost câte 9 cerinţe la primul text şi 8 pentru al doilea.

Elevii au primit subiectele sub formă de broşură şi au avut 15 minute în plus pentru completarea datelor personale pe foaia de examen.

Examenul a început marţi, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.

Subiectul I A, punctul 9 a fost: Asociază fragmentul din „Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o valoare morală/culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

Elevii au avut libertatea de a alege şi un text citit fără să fie în cerinţele de la şcoală.

La al doilea subiect de „creaţie”, cel de la subiectul al II-lea, elevii au primit următoarea cerinţă: Imaginează-ți că tocmai te-ai întors din vacanță. Scrie un text narativ, de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinți cea mai frumoasă întâmplare din vacanță, incluzând o secvență descriptivă, de minimum 30 de cuvinte, și o secvență dialogată, de minimum patru replici.

 

Ce subiecte au avut elevii la Evaluarea Naţională 2022

subiect romana evaluare nationala 2022
subiect romana evaluare nationala 2022
subiect romana evaluare nationala 2022
subiect romana evaluare nationala 2022
subiect romana evaluare nationala 2022
subiect romana evaluare nationala 2022
subiect romana evaluare nationala 2022

Matematica, a doua probă de examen

A doua probă a examenului de Evaluare Naţională 2022 este două zile mai târziu, la matematică. Primele rezultate vor fi afişate pe 23 iunie.

Media de admitere la liceu se calculează în baza unei formule: MA = 0,2 x ABS + 0,8 x EN. Concret, media de admitere se calculează adunând media generală de la evaluarea naţională, care are o pondere de 80%, cu media generală de absolvire a claselor V-VII, care are o pondere de 20%.

MA reprezintă media de admitere, ABS reprezintă media generală de absolvire a claselor V-VIII, iar EN este media generală obţinută la examenul de Evaluare Naţională 2022.

La nivel naţional, peste 170.000 de elevi erau înscrişi la începutul acestui an în clasa a VIII-a, potrivit statisticii oficiale. Toţi absolvenţii sunt înscrişi automat de secretariatele şcolilor la examenul de Evaluare Naţională.

Prima probă scrisă – cea de Limba şi literatura română - are loc marţi, 14 iunie. 

Examenul va continua până pe 17 iunie cu alte două probe scrise – la Limba şi literatura maternă şi Matematică. 

Calendarul probelor şi rezultatelor de la Evaluarea Naţională 2022 este următorul:

30 mai – 3 iunie 2022: Înscrierea la evaluarea naţională

3 iunie 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

14 iunie 2022 Limba şi literatura română — probă scrisă

16 iunie 2022 Matematica — probă scrisă

17 iunie 2022 Limba şi literatura maternă — probă scrisă

23 iunie 2022 (până la ora 14,00): Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor

23 iunie 2022 (ora 16:00 – ora 19:00): Depunerea contestaţiilor

24 iunie 2022 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestaţiilor

24 iunie – 29 iunie 2022: Soluţionarea contestaţiilor

30 iunie 2022: Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Toate podurile către Severodoneţk, distruse. Zelenski: „Costul uman pentru bătălia de la Severodoneţk este înspăimântător”

De unde provine aurul nativ extrem de valoros păstrat în muzeul din România, unic în lume FOTO

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite