Efectele benefice pentru sănătate ale berii şi vinului. Consumate cu moderaţie, pot face minuni pentru organism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Berea este folosită în numeroase terapii FOTO: arhiva adevarul.ro
Berea este folosită în numeroase terapii FOTO: arhiva adevarul.ro

Un pahar de vin sau unul de bere sunt mană cerească pentru organism. Medicii le recomandă în tratarea a nenumărate afecţiuni. Berea poate acţiona împotriva căderii părului, în timp ce vinul este util în combaterea bolilor circulatorii.

Nu este doar o vorbă spusă din popor faptul că berea şi vinul sunt medicamente naturale. O confirmă chiar şi medicii. Deşi sunt catalogate drept produse alcoolice, berea şi vinul pot fi folosite ca adjuvante în foarte multe terapii.

Secretul celor două băuturi sunt nenumăratele substanţe care intră în compoziţia lor, cu efect terapeutic. De exemplu, hameiul, malţul sau orzoaica, utilizate la prepararea berii, conţin foarte mulţi antioxidanţi.

„Antioxidanţii ajută organismul să se regenereze, face pielea mai elastică şi previn cancerul”, explică Simona Berbece, medic primar în diabet, nutriţie şi boli metabolice.

De asemenea, drojdia de bere are efecte benefice în combaterea afecţiunilor renale, precum litiazele renale.

Berea conferă un păr sănătos

Dacă aţi încercat majoritatea tratamentelor pentru păr şi niciunul nu a dat rezultate, puteţi încerca să vă revigoraţi scalpul cu bere.

Medicii susţin faptul că berea fiartă face minuni pentru podoaba capilară. „Berea fiartă, operaţiune în urma căreia se elimină alcoolul etilic, este un foarte bun balsam pentru păr. Este natural şi eficient”, adaugă medicul Simona Berbece.

Mai mult, datorită bogatelor concentraţii de siliciu şi potasiu, berea poate fi folosită şi ca tratament împotriva osteoporozei. Totodată, având un efect diuretic ea poate fi utilizată şi de pacienţii aflaţi în convalescenţă.

Vinul previne afecţiunile circulatorii

Sistemul circulator poate fi apărat prin consumul moderat de vin roşu sau alb, în cazul persoanelor care suferă de diabet.

Una dintre cele mai mari calităţi curative pe care o are vinul este aceea că previne boli grave ale inimii sau aparatului circulator.

„Vinul este un foarte bun antiagregant plachetar. Ce face el? Previne depunerea trombocitelor pe vasele de sânge şi ajută sistemul circulator”, precizează Simona Berbece.

Consumaţi cu moderaţie bere şi vin

Specialiştii recomandă berea şi vinurile în terapiile naturiste, însă aceste produse trebuie consumate cu moderaţie.

În caz contrar, ele pot provoca disfuncţii în organism. Medicul Simona Berbece precizează că berea şi vinul trebuie băute de cel mult două ori pe săptămână în cantităţi de 300 de mililitri pentru femei şi 600 de mililitri pentru bărbaţi.

„Cei care nu respectă sfatul medicului ar putea avea probleme de sănătate. Riscurile la care se expun sunt destul de mari. În primul rând, berea şi vinul pot provoca probleme digestive, iar în cazuri mai grave chiar şi diferite tipuri de cancer”, conchide medicul Simona Berbece.

Citiţi şi:

Cireşele şi efecte miraculoase asupra sănătăţii. Ne scapă de bolile sistemului nervos şi excelente pentru un ten tânăr

Trucuri naturale împotriva transpiraţiei, recomandate de specialişti: bicarbonatul de sodiu şi ceaiurile, două dintre remediile care fac minuni

Viagra, istoria medicamentului cu efecte incredibile. „Pilula albastră“ a fost creată pentru a vindeca inima

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite