Deşi nu are medic infecţionist, Spitalul din Urziceni se pregăteşte să devină unitate suport COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Municipal Urziceni se pregăteşte să devină spital suport pentru tratarea cazurilor uşoare de COVID-19, dar nu are medic infecţionst. Deja unitatea medicală şi-a modificat şi adaptat toate circuitele pentru a corespunde protocolului stabilit de Ministerul Sănătăţii.

Conducerea spitalului aşteaptă acum răspuns de la Bucureşti, iar recent instituţia a fost inspectată de către Direcţia de Sănătate Publică. În acelaşi timp se aşteaptă şi detaşarea unui medic infecţionist, tot prin ordin al ministrului Sănătăţii, pentru tratarea pacienţilor.

De la debutul pandemiei, Spitalul Municipal Urziceni a tratat 60 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19. 25 sunt din oraş, iar ceilalţi 35 provin din localitatea Bărbuleşti.  Din cauza creşterii numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus în zona Urziceni, Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa a propus Comitetului Jueţean pentru Situaţii de Urgenţă transformarea Spitalului Urziceni în spital suport pentru tratarea COVID-19. Solicitarea a fost transmisă către Ministerul Sănătăţii, urmând ca această propunere să fie validată printr-un Ordin de ministru. În aşteptarea documentului oficial, reprezentanţii unităţii medicale au desfăşurat o serie de lucrări, astfel încât spitalul să corespundă normelor Ministerului Sănătăţii. «Noi am făcut o parte de circuite, pentru Zona Roşie şi pentru Zona Verde. Am reamenajat practic spitalul pentru a corespunde cerinţelor Ministerului Sănătăţii. Acum aşteptăm Ordinul de desemnare a spitalului pentru tratarea pacienţilor COVID-19. Zilele trecute am avut vizita de verificare din partea Direcţiei de Sănătate Publică Ialomiţa...» a precizat Daniela Ianuş, managerul Spitalului Municipal Urziceni. Totodată, s-au făcut demersuri şi pentru detaşarea unui medic infecţionst la Urziceni, având în vedere că scheme de tratament pentru pacienţii cu COVID-19 nu pot fi realizate decât de un specialist.

76 de persoane, vindecate la Feteşti

În judeţul Ialomiţa au fost vindecate până în prezent 76 de persoane, la singurul spital suport de la Feteşti. Astfel, în perioada 1 aprilie-8 mai, la Spitalul Municipal "Anghel Saligny" din Feteşti au fost declaraţi vindecaţi 76 de pacienţi, depistaţi pozitiv la testul pentru COVID-19. De asemenea, în aceeaşi perioadă de timp, au fost efectuate 138 de teste personalului medical care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestei unităţi. Din fericire, niciunul dintre medicii şi asitentele care lucrează la Spitalul Feteşti nu au fost depistate pozitiv la testul pentru COVID-19.

Pentru a veni în sprijinul spitalelor din Bărăgan, consilierii judeţeni au aprobat în luna martie asocierea cu municipiile Feteşti, Urziceni şi Ţăndărei în vederea finanţării în comun a dotării spitalelor din subordinea consiliilor locale cu echipamente medicale necesare creşterii capacităţii de intervenţie în prevenirea combaterii infecţiei cu (...) COVID-19. Printre echipamenttele care urmează să fie achiziţionate cu suma de 700.000 de lei alocată din bugetul judeţean se numără 5 aparate de ventilaţie mecanică, monitoare pentru funcţii vitale, termometre non-contact şi un container dotat cu WC, duş şi boiler. 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite