Cum s-a transformat criticul literar Zoe Dumitrescu-Buşulenga în maica Benedicta

Cum s-a transformat criticul literar Zoe Dumitrescu-Buşulenga în maica Benedicta

Zoe Dumitrescu Buşulenga, intelectuala devenită maica Benedicta FOTO: cuvantul-ortodox.ro

O poveste de viaţă uimitoare se ţese între zidurile mânăstirii Văratec, judeţul Neamţ. Este vorba despre cea a istoricului literar Zoe Dumitrescu – Buşulenga, devenită cu puţin timp înainte de moarte maica Benedicta.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu multă lume ştie că istoricul şi criticul literar Zoe Dumitrescu – Buşulenga este un model pentru cei care doresc să descopere adevărata esenţă a credinţei în Dumnezeu.

Activitatea pentru care a fost consacrată nu are legătură cu biserica însă, în timp, a descoperit fascinaţia oferită de puterea divină şi a decis să-i ia calea. Într-una din scrierile sale, aceasta preciza: „Am avut un duhovnic care m-a introdus în esenţa rugăciunii – părintele Gheorghe Chiriac. Era un om extraordinar, doctor în teologie la Strasbourg. Făcuse o puşcărie amarnică şi era bătrîn. Mare credincios. Şi de la el am început să aflu de rugăciunea inimii. Ştia că eu o iubesc foarte mult pe Maica Domnului(...)”, susţinea intelectuala Zoe Dumitrescu.

O viaţă dedicată culturii

Zoe Dumitrescu Buşulenga s-a născut pe data de 20 august 1920, la Bucureşti. Întreaga viaţă şi-a dedicat-o studiului şi promovării culturii naţionale româneşti. Studiază la Şcoala Centrală din Bucureşti, dar ia şi lecţii de muzică la Conservatorul „Pro-arte”. Reuşeşte să obţină distincţii în domeniul juridic şi filologic.

Datorită implicării sale în viaţa culturală, devine membră a Academiei Române, Academiei de Ştiinţe şi Studii Europene din Franţa sau director al Şcolii Româneşti de la Roma. În cugetările sale, a criticat vehement maniera în care viaţa culturală a românilor este promovată.

Cea mai mare parte din activitatea vieţii sale i-a dedicat-o poetului naţional Mihai Eminescu. Astfel, Zoe Dumitrescu Buşulenga a devenit unul dintre cei mai mari eminescologi ai ţării. Între 1964 şi 1989 ea publică patru mari volume în care este analizată minuţios viaţa şi opera marelui poet.

A îmbrăţişat viaţa monahală

După anul 2000, intelectuala Zoe Dumitrescu decide să se dedice vieţii monahale. Astfel, ea se mută definitiv la mânăstirea Văratec, judeţul Neamţ. Atmosfera din cadrul sfântului lăcaş îi era destul de cunoscută, în tinereţe Zoe Dumitrescu pribegind prin aceste locuri sfinte cu prietenii săi.

„Venirea la Văratec a fost o întâmplare, să zicem. Dar nu este nimic întâmplător pe lume. Totul e făcut de sus. M-a invitat aici prietena mea Valerica Sadoveanu, în fiecare vară. Din ce în ce mai mult m-am apropiat de Văratec, am cunoscut Văratecul, am cunoscut celelalte mănăstiri dimprejur, m-am împrietenit cu preoţii, cu stareţii, cu călugării” evocă intelectuala în amintirile sale, citate de site-ul cuvantul-ortodox.ro.

Cu câţiva ani înainte de a trece în nefiinţă, Zoe Dumitrescu Buşulenga decide să se apropie cu adevărat de Dumnezeu. Astfel, ea se călugăreşte sub numele de maica Benedicta şi va purta acest statut până în clipa morţii, 20 mai 2006. Trupul neînsufleţit a fost înhumat în cimitirul mânăstirii Putna, iar zeci de oameni vin în pelerinaj să se roage la mormântul maicii.

Citiţi şi:

De ce aprindem lumânarea în biserică. Explicaţia preoţilor: „Când ne rugăm suntem în lumina divină şi suntem însetaţi de lumină“

Secretele spovedaniei şi ce reprezintă, de fapt, mărturisirea păcatului: „Nu este un rechizitoriu. Oamenii trebuie să regrete atât răul făcut, cât şi binele nefăcut“

 

citeste totul despre: