Cum se recuperează mândria unui oraş de provincie. Brâncuşi al Bărăganului, românul care a fost profesor la Sorbona, descoperit în locurile natale

Publicat: 24.10.2017 16:46

Ultima actualizare: 05.08.2022 03:15

Cunoscut mai degrabă pentru câteva obiective de interes naţional, Feteştiul are un reper cultural foarte valoros, puţin ştiut de contemporani, pe care l-au descoperit oameni ai locului. Istoria sa este fascinantă.

Feteştiul este oraşul din Bărăgan cunoscut pentru câteva obiective de interes naţional: staţia de taxare de pe Autostrada Soarelui din apropierea podului dunărean construit de Anghel Saligny, gara-nod feroviar şi baza aeriană 86 dotată cu noile achiziţii ale Armatei Române, avioanele-multirol F-16.

Situat între Bucureşti şi Constanţa, Feteşti este al doilea municipiu al Ialomiţei şi are 30.000 locuitori. A fost atestat ca aşezare în anul 1528 şi se află la 60 kilometri de Oraşul de Floci (de lângă Giurgeni), unde s-a născut Mihai Viteazul. Denumirea i se trage de la „satul cu fete“ din vechime, locul în care păstorii îşi căutau neveste.

Dar un reper cultural propriu lipsea Feteştiului. Un nume cu care comunitatea să se mândrească, o personalitate recunoscută naţional care să fie fiu al locului. Un localnic l-a căutat până l-a găsit, chiar mai mult decât s-ar fi gândit: din Feteşti era sculptorul Ion Vlad (1920-1992), numit „Brâncuşi al Bărăganului“, artistul apreciat de francezi a cărui capodoperă este statuia din Paris a lui Mihai Eminescu, amplasată lângă Sorbona.

Lucrarea, înaltă de 2,20 metri, aşezată pe un soclu de marmură de 50 centimetri, a fost dezvelită la 18 iunie 1989, cu prilejul centenarului morţii Luceafărului, pe Rue des Ecoles, în apropierea Universităţii din Sorbona. Unica machetă a acestei sculpturi se află în patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu. Macheta poate fi văzută în expoziţia constituită din donaţia soţilor Eliza şi Vladimir Cantaragiu din Saltzgitter - Germania, deschisă la Muzeul de Artă Contemporană.

Statuia lui Mihai Eminescu de la Paris, capodopera lui Ion Vlad Sursa Facebook Muzeul Călăraşi

„Am căutat să dau identitate culturală locului, mi se părea imposibil să nu se fi născut nimeni important aici. Se născuse, dar nu ştiam noi. Numele lui Ion Vlad fusese trecut sub tăcere, fiindcă el plecase din ţară la mijlocul anilor ‘60“, relatează Emil Druncea, scriitorul din Feteşti care a devenit astfel biograful lui Ion Vlad.

În memoria sculptorului, biblioteca din Feteşti poartă numele lui Ion Vlad, un artist valoros insuficient cunoscut de propriul popor.

De la Feteşti la Paris

În luna mai 1994 sosea la Feteşti o scrisoare trimisă de actriţa Elena Iupceanu Tomescu, prima soţie a sculptorului Ion Vlad. Ea oferea un exemplar din volumul ei de poezii, ce era ilustrat cu portretul său realizat în 1942 de artist. „Sculptorul Ion Vlad, autorul acestei coperte şi al portretului din interior, este născut la Feteşti“, informa actriţa.

Împreună cu bibliotecarul Mişu Sima, Emil Druncea (care lucra pe atunci inspector în primărie) a căutat în arhive informaţii despre ilustrul artist plastic. Dar nu au găsit nimic. La primărie au reuşit să găsească extrasul prin care fusese înregistrată naşterea lui Ion Vlad, la 24 mai 1920. Dar nimeni din Feteşti nu avea ştiinţă de existenţa sculptorului. Adresa către Uniunea Artiştilor Plastici din România a rămas, şi ea, fără ecou. Astfel că demersurile le-a întreprins pe cont propriu, reconstruind din piese de puzzle obţinut cu greu, viaţa de film a sculptorului Ion Vlad.

Născut la 24 mai 1920, la Feteşti, al treilea dintre cei 10 copii ai soţilor Petre şi Alexandrina Vlad, Ion Vlad a crescut în familia în care tatăl avea înclinaţii artistice, iar mama - simţ practic. Băiatul îşi arătase de mic talentul plastic făcând diferite modelaje din lut. În 1925, familia se mută la Călăraşi, unde Ion va face şcoala. Aici are prima expoziţie personală de desen şi intră în trupa de teatru. În 1939 intră la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti şi este discipol al lui Cornel Medrea, iar desenele sale apar în publicaţiile literare ale vremii. Între 1942 şi 1944 o ia de soţie pe actriţa Elena Iupceanu Tomescu. Ea avea să trimită, peste ani, o solie la Feteşti, stârnind căutările pentru descoperirea urmelor lui Ion Vlad.

Sculptorul crează în 1946 grupul Luchian-Paciurea din care făceau parte artişti independenţi. Între 1952 şi 1956 este căsătorit cu Helena Maria Kuninska, un manechin de origine poloneză care trăia în Finlanda. La câteva luni de la divorţ se căsătoreşte cu Marie Nicole Gatosky, alintată Nika, fiica secretarului particular al lui Carol I, Nicolae Gatosky. „De o frumuseţe răpitoare, Nika era nepoata profesorului Ion Petrovici, a pictorului Nicolae Pătraşcu şi a lui Dimitrie Gusti. Bunicul ei fusese marele istoric A.D. Xenopol, bun prieten cu Mihai Eminescu“, relatează biograful Emil Druncea care a cuprins viaţa lui Ion Vlad într-o carte.

Sculptorul Ion Vlad, în atelierul său Sursa Biblioteca municipală Ion Vlad Feteşti

În 1958, sculptorul avea atelierul la Buftea. În 1960 este profesor la Institutul de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti, iar în 1965 părăseşte ţara care-i refuzase cu 18 ani în urmă onorarea unei burse acordate de guvernul francez. Primul său mecena a fost Pierre Cardin, care i-a comandat 5 statui pentru atelierele sale. În 1972, artistul român primeşte cetăţenia franceză. În 1975 devine profesor de sculptură şi desen la Universitatea Sorbona din Paris.

În 1991, cu un an înainte să moară, Ion Vlad este desemnat membru de onoare din străinătate al Academiei Române.

Se stinge din viaţă la 28 ianuarie 1992, în urma unei intervenţii chirurgicale. Este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris, precum Constantin Brâncuşi, cu care a fost asemănat. Lucrările sale se află în posesia unor colecţionari particulari şi instituţii fizice din România şi din străinătate, cum ar fi Muzeul de Artă Naţională din Bucureşti.

Mărturisire

„A cere unui sculptor să-şi explice opera e că şi cum ai cere unui măr să-şi divulge păcatul originar, pe care fructele sale îl ascund. Eu mă simt mai degrabă ca mediator, ca un instrument util în mâinile cuiva, care se află în mine sau în altă parte, iar această mă obligă zi şi noapte să gândesc şi să regândesc materia, nelăsându-mi nici o clipă de răgaz. De fapt, eu cred că sunt discipolul Naturii, predestinat să-l copiez mereu pe Dumnezeu. Şi asta din fragedă pruncie...

Ajungând la Paris, în 1965, am experimentat diverse tendinţe, aşa-zis <noi>, dar inima nu mă trăgea. Şi când am realizat că, pretându-mă la acest joc, nu făceam altceva decât să bat apa în piuă, practicând estetici nule şi inexistente, atunci m-am întors la surse, am început să mă inspir din mine însumi. Pentru mine, sculptura nu este nici o aventură, nici un joc, pentru o estetică destinată a gâdila sensibilitatea unora, este raţiunea mea de a fi! Şi-n căutările intime şi profunde, care vin de departe şi din profunzime, nu m-am îndepărtat nici o dată de realitate, de OM, de legendele şi de miturile sale. Eu sculptez FIINŢE, nu LUCRURI, OBIECTE sau NIMICURI. Trebuie să ai o motivaţie interioară pentru a trece la acţiune, la actul creaţiei, când momentul cel mai exaltant, al acestui lung şi complicat proces este imprevizibilul finalităţii. Dacă ştii cu precizie destinaţia ajungi cu bine la mal. Conţinutul modelează formă şi focul pasiunii îi da valoarea artistică.

Citește și: Lovit de maşina poliţiei pe trecerea de pietoni. La volan se afla un poliţist în timpul serviciului

Creştin, încărcat de legende şi mituri păgâne... născut pe ţărmurile Dunării, vedeam cum dispăreau valurile şi apăreau altele la orizont, priveam vântul aducând tot ce era <în vânt>. Nu inventezi roata în fiece zi. Şi apoi... dacă doresc să privesc o sculptură aşa cum mi-ar plăcea, îmi fac una. Cei care caută găsesc şi cei care găsesc caută“ - Ion Vlad, sculptor

Biograful

Departe de traiul parizian al marelui artist plastic, în Feteştiul natal, biograful Emil Druncea vrea să spună oamenilor cine a fost Ion Vlad, pentru ca oamenii să ştie că au motiv întemeiat de mândrie. A înfiinţat o asociaţie culturală în memoria sculptorului, dar Feteştiul nu a fost interesat de recuperarea lucrărilor lui Ion Vlad, donate de colecţionari. Acestea puteau fi aduse în România, puse în casa memorială sau într-un muzeu local care să-i poarte numele. „Le-a luat Muzeul Brukenthal din Sibiu. Au fost recuperate din Paris de o familie de români stabiliţi în Germania (Eliza şi Vladimir Cantaragiu - n.r.), care ştiau valoarea lucrărilor“, spune Druncea (66 ani).

Unica machetă a statuii lui Mihai Eminescu de la Sorbona Sursa Facebook Muzeul Naţional Brukenthal

Casa părintească a lui Ion Vlad din Feteşti Sursa Facebook Ion Vlad sculptor Feteşti - autor E. Druncea

Scriitorul care a redat Feteştiului mândria locală s-a mulţumit cu satisfacţia morală, pentru că municipalitatea nu l-a răsplătit în vreun fel, nici măcar onorific. Cunoscut nu doar pe plan local, Emil Druncea este menţionat în „Istoria literaturii postdecembriste“ de Mihai Marcu şi a creat chiar un curent poetic - emilismul. În descrierea autorului, emilismul este stilul minimalist ce se bazează pe scrierea laconică.

„Scriu despre lucruri banale, despre oameni simpli şi nu îmi iau tovarăşi de drum literar domnitori, regi, împăraţi, oameni bogaţi sau prinţese. Eu mă ofer pe mine, cu sensibilităţile şi trăirile mele. Doresc ca cititorii mei, la fel de sensibili, dar pasivi la trebile sufletului şi al trupului, să devină coautori după starea lor de spirit. Vreau să trezesc oamenii. Nu scriu poveşti versificate, aşa cum fac clasicii“, explică Emil Druncea.

Biograful Emil Druncea, în biblioteca municipală „Ion Vlad“ căreia i-a dat un nume Foto Sînziana Ionescu