Cum explică psihologii gestul de a oferi cadouri de sărbători: „Printr-un dar, relaţia cu ceilalţi se întăreşte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Psihologii susţin faptul că un cadou poate avea efecte bune în realţiile cu ceilalţi FOTO: adevarul.ro
Psihologii susţin faptul că un cadou poate avea efecte bune în realţiile cu ceilalţi FOTO: adevarul.ro

Cadourile oferite în preajma sărbătorilor reprezintă un gest important care scoate în evidenţă legăturile cu persoanele dragi. În opinia psihologilor, pe lângă bucurie, un cadou poate ajuta la întărirea relaţiilor cu ceilalţi.

Pe lângă tradiţie, magia sărbătorilor de iarnă se regăseşte şi în cadourile pe care noi le oferim apropiaţilor sau persoanelor care ne sunt dragi. Din punct de vedere al psihologilor gestul de a oferi un cadou de sărbători scoate în evidenţă natura relaţiei pe care persoana care dăruieşte cadoul o are cu cea care-l primeşte. Astfel, în plan psihologic, darul oferit are rolul de a descrie relaţia pe care o avem cu ceilalţi. 

„Natura cadourilor, dacă sunt personale sau impersonale, variate sau nu, dacă vă amintiţi de ele sau nu, reflectă stadiul şi natura relaţiei. E doar un unghi din care să vezi relaţia, atât” este opinia psihologului Victoriţa Dumitrache, preşedintele Colegiului Psihologilor din Ialomiţa. 

Mesajul ascuns din cadouri

Dincolo de faptul că oferă o imagine de ansamblu a relaţie cu persoanele cărora le facem surprize de sărbători, cadourile conţin şi un mesaj ascuns care vizează în principal persoana care le oferă. Concret, psihologii explică faptul că un cadou reprezintă o manieră prin care noi dialogăm cu ceilalţi, prin care ne exprimăm opiniile, ataşamentul şi atracţia faţă de persoana căreia i-l oferim. 

„Oferind un cadou vorbeşti celuilalt. Contează foarte mult cât de bine îl cunoşti, cât de mult eşti la curent cu ultimele sale preferinţe. Apoi, dacă este o persoană apropiată sau nu te gândeşti câţi bani eşti dispus să cheltuieşti pentru el sau pentru ea. De asemenea, contează foarte mult şi ce vrei să obţii cu acel cadou. Vrei să faci o bucurie, să domini, să obligi sau să te pui în valoare.„ mai spune psihologul Victoriţa Dumitrache. 

Importanţa jucăriilor

Pentru cei mai dornici de a primi cadouri de sărbători sunt copiii, psihologii au un punct de vedere şi în ceea ce priveşte darurile oferite celor mici. Astfel, cadourile părinţilor pentru copii evidenţiază practic relaţia pe care adulţii o au cu micuţii lor. „Pentru copii jucăriile ce le alegem reflectă relaţia părinte-copil. Părintele cumpără preferinţele copilului - cam ce se vede pe la publicitate -  dar şi ceea ce vrea părintele să dezvolte şi să stimuleze la copil. Jucăriile scot la iveală la ce se pricepe copilul şi de multe ori hotărăsc meseria către care se îndreaptă.”mai explică specialista. 

Citiţi şi:

Care este vârsta potrivită la care copiii să afle adevărul despre sex. Psiholog: „Ideal este să se înceapă de la 3 ani“

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite