Cum să fii „cool“ promovând folclorul românesc. Strategia ţesătoarei iscusite care lucrează în inima Bărăganului

Cum să fii „cool“ promovând folclorul românesc. Strategia ţesătoarei iscusite care lucrează în inima Bărăganului

Roxana Boitaş este cea mai iscusită ţesătoare din satul Luciu, judeţul Ialomiţa FOTO: facebook.com

Roxana Boitaş (15 ani), din satul Luciu, judeţul Ialomiţa, a reuşit să reînvie tradiţia ţesutului şi să o ridice la rangul de artă. Anul acesta, adolescenta a obţinut premiul II la cel mai important concurs naţional care încearcă să păstreze obiceiurile româneşti străvechi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o vreme în care tehnologia a secat satele ialomiţene de tradiţie, obiceiurile populare nu au fost însă uitate de tot. În câteva localităţi îndepărtate ale Bărăganului, oamenii se întorc la timpurile în care folclorul autentic era la mare căutate.
 
Pe uliţele prăfuite din Luciu, judeţul Ialomiţa, Roxana Boitaş (15 ani) le vorbeşte fetelor de-o seamă cu ea despre tradiţia ţesutului de covoare şi ştergare, obicei care în trecut le-a dus faima localnicelor în aproape întreaga Românie. „Toţi ştiu faptul că aici, la noi în Luciu, obiceiul ţesutului era foarte răspândit printre femei. Bunica îmi povestea mereu că era o adevărată competiţie printre fetele din sat: care lucrează la cele mai frumoase carpete sau ştergare. Localitatea era cunoscută, în special, datorită acestui obicei“, spune Roxana. 
 
 „Prietenele mele se amuză când mă văd ţesând”
 
Ochii mari şi căprui ai fetei cercetează fiecare gol al pânzei pe care o ţine în mână pentru a-l umple cu firele de aţă, dând viaţă, astfel, unui impresionant ştergar ţesut cu motive tradiţionale româneşti. Nici ei nu-i vine să creadă că dintr-o întâmplare a ajuns să fie cea mai tânără şi populară ţesătoare din localitatea natală. Avea doar 11 ani când a decis să se înscrie la cursurile de ţesătorie, organizate într-una dintre sălile de clasă ale şcolii din sat. A fost plăcut impresionată de acest obicei, iar de atunci, pânza, acul şi firele colorate i-au devenit cei mai buni prieteni.

 
 
„Eram în clasa a V-a când s-a deschis acest atelier şi am zis: de ce să nu încerc şi eu? Văzusem şi acasă ceea ce avea bunica într-o veche ladă de zestre şi-am zis că mi-ar plăcea şi mie să învăţ cum se cos carpetele şi ştergarele. Aşa că m-am dus la atelier şi încă îl frecventez, pentru că nu s-a închis. Îmi place tare mult ceea ce fac“, mărturiseşte cu sinceritate adolescenta ţesătoare. Timpul a trecut, iar Roxana a reuşit să transforme arta ţesutului popular într-o adevărată pasiune care-i umple timpul liber şi în vacanţa mare. Dovada în acest sens o face colecţia de ştergare şi de carpete ţesute de ea, pe care le păstrează printre cele vechi ale bunicii, în aceeaşi ladă de zestre.
 
Marele regret al adolescentei este faptul că tinerele de-o vârstă cu ea nu sunt interesate să se îndeletnicească cu acest meşteşug, pe care-l consideră destul de uşor de pus în practică. „Ţesutul a devenit o adevărată pasiune pentru mine. Îmi pare rău de faptul că nimeni nu mai vrea s-o practice. Prietenele mele se amuză când mă văd ţesând şi-mi spun că ele au lucruri mai importante de făcut“, spune Roxana Boitaş.
 
Tehnica „Punctului românesc”
 
Asemenea unui pictor care-şi agaţă cele mai frumoase tablouri pe simezele galeriilor de artă, Roxana Boitaş îşi expune lucrările în faţa tuturor celor interesaţi de meşteşugul pe care l-a învăţat la şcoală. Imaginea ţesăturilor încărcate de motive şi simboluri populare cucereşte de la prima privire, iar maniera în care firele de bumbac sunt cusute pe bucăţile de pânză lasă impresia că mâna celui mai iscusit maestru popular a lucrat zi şi noapte pentru ca exponatele să arate atât de frumos.
 
 
Aşezate unele lângă altele, pânzele parcă povestesc despre fete mari care-şi visează ursitul şi duc timpul înapoi, în vremea în care în satele româneşti folclorul era la el acasă. Adolescenta nu se abate de la tradiţie nici în ceea ce priveşte tehnica în care ea lucrează. Se numeşte „punctul românesc“ şi este una dintre cele mai răspândite tehnici de ţesut ştergare sau carpete româneşti. „Ai nevoie doar de aţă şi ac şi, evident, de imaginaţie. Pur şi simplu, trebuie să fii atent şi să urmăreşti modelul pe care-l ai în minte, iar totul se transformă într-un ştergar frumos“, spune Roxana. 
 
Roşu şi negru 
 
La fel de importante sunt şi culorile firelor de aţă pe care artizanii populari le folosesc atunci când se apucă de ţesut. În trecut, la Luciu, ţesătoarele din sat erau renumite pentru faptul că ştiau cum să armonizeze pe pânză firele colorate în roşu şi negru. Pentru femeile care ţeseau, cele două culori aveau o simbolistică aparte. „Pentru foarte mulţi dintre noi, roşul şi negrul sunt doar nişte culori. Pentru ţesătoarele din Luciu, ele simbolizau altceva. Roşul, de exemplu, reprezenta viaţa, cu frumuseţile şi puritatea ei. Era, dacă vreţi, o exprimare a unei stări de fericire, de încântare. La rândul său, negrul reprezenta greutăţile omului, încercările la care el era supus de-a lungul timpului. Dacă stau bine să mă gândesc, viaţa noastră a tuturor este o îmbinare între roşu şi negru“, explică Roxana. 
 
Simboluri ascunse
 
Pânzele Roxanei încărcate de motive populare nu sunt doar decorative. Lucrările artizanale aveau în trecut chiar şi o utilitate practică. Multele figuri umane care se regăsesc pe ţesături reprezentau un fel de mesaje codificate prin care fetele mari îşi expuneau dragostea şi admiraţia pentru un flăcău. Alte ţesături pe care erau cusute imagini masculine erau aşezate la icoană, iar fetele se rugau pentru sănătatea ursiţilor care treceau prin încercări dificile ale vieţii. 

 
„Ca să înţelegeţi ce este cu aceste forme umane pe ţesături, trebuie să vă gândiţi la faptul că în trecut nu existau fotografii. Aşa că fetele îşi imaginau chipul ursitului şi-l ţeseau pe pânză. Multe dintre aceste ştergare erau aşezate la icoane, iar fetele se rugau pentru ca Dumnezeu să-i apere pe iubiţii lor care, de exemplu, plecau la război“, explică adolescenta.
 
Lucrările pe care Roxana le realizează cu ajutorul pânzei şi al firelor de aţă colorată au fost expuse în cadrul a numeroase concursuri dedicate meşterilor artizani populari. Cel mai important dintre acestea este Olimpiada Meşteşugurilor Artistice Tradiţionale, organizată în fiecare vară în judeţul Sibiu. Aflată la a doua participare la această competiţie, Roxana a reuşit să obţină premiul II, cu o impresionantă carpetă ţesută în stil românesc. „Mă bucur de faptul că organizatorii de la Sibiu au apreciat lucrarea mea şi că mi-au oferit acest premiu. Dacă voi ajunge şi la ediţia de anul viitor, sper să primesc premiul I“, spune Roxana, cu zâmbetul pe buze.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: