Consiliul Judetean Ialomiţa a alocat 400.000 de lei pentru achiziţii urgente în spitalele COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambulanţele nu mai reuşesc să transporte pacienţi COVID la spitalul din Slobozia FOTO Facebook/V.Stanciu
Ambulanţele nu mai reuşesc să transporte pacienţi COVID la spitalul din Slobozia FOTO Facebook/V.Stanciu

Spitalele din judeţul Ialomiţa, sufocate de valul 4 al pandemiei, primesc o mână de ajutor. Consiliul Judeţean Ialomiţa a aprobat alocarea a 400.000 de lei pentru achiziţionarea de concentratoare de oxigen şi alte echipamente medicale necesare.

Consilierii judeţeni au aprobat pe 28 octombrie, asocierea judeţului Ialomiţa cu municipiile Feteşti, Urziceni şi oraşul Ţăndărei în vederea finanţării în comun a dotării acestora cu echipamentele medicale necesare. Astfel, pentru spitalul municipal „Anghel Saligny” Feteşti vor fi alocaţi 200.000 de lei în vederea achiziţionării de echipamente de producţie oxigen şi utilaje pentru o centrală termică, municipiul Feteşti cofinanţând această achiziţie cu suma de 25.363 de lei.

De asemenea, judeţul Ialomiţa s-a asociat cu municipiul Urziceni şi va contribui cu suma de 100.000 de lei pentru achiziţionarea a 16 concentratoare de oxigen individual şi două detectoare de oxigen, cofinanţarea municipiului Urziceni fiind de 10.000 de lei.

S-a mărit capacitatea cu 50 de locuri

La spitalul orăşenesc Ţăndărei ajung 100.000 de lei pentru achiziţionarea a 18 concentratoare de oxigen. Subprefectul judeţului Ialomiţa, George Babagianu, a anunţat în cadrul aceleiaşi şedinţe că situaţia este critică, iar prin aceste achiziţii se va reuşi majorarea capacităţii de internare în aceste spitale, făcând totodată un apel către cetăţeni să se vaccineze. 

„Mulţumesc domnului preşedinte Marian Pavel, pe care l-am sunat personal după ce am făcut inspecţii în spitalele din Feteşti şi Urziceni, iar dânsul, când a auzit că este vorba de sănătatea oamenilor, mi-a transmis că solicitările care vor fi făcute vor fi supuse votului pentru aprobare şi imediat vor fi alocate fondurile necesare. Şi, într-adevăr, la spitalul Feteşti s-a mărit capacitatea cu 40 de locuri, iar la Urziceni şi Ţăndărei cu câte 10 locuri”, a declarat subprefectul.

Gheorghe Babagianu a adăugat faptul că deşi numărul celor care se prezintă la centrele de vaccinare este în creştere, la nivelul judeţului Ialomiţa sunt vaccinaţi doar 31% dintre locuitori.

Vă mai recomandăm şi:

Anul şcolar se deblochează. Ce îi aşteaptă pe elevi din 8 noiembrie

SURSE Excluderea lui Orban din PNL, cerută în şedinţa de BEx. Ce lideri liberali vor îndepărtarea fostului şef al PNL

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite