Codruţ Costache - Uriaşul cu suflet de artist

La cei 2,05 metri ai săi, dalta sculptorului şi creionul desenatorului par nişte jucării în mâinile artistului amator ialomiţean.

Înălţimea are foarte multe avantaje, dar şi câteva dezavantaje. Unul dintre acestea?! „Poate doar faptul că dau cu capul de chestii pe care, uneori, pur şi simplu, nu le observ“, mărturiseşte el. Codruţ s-a născut în Slobozia, în urmă cu aproape 33 de ani. Nu s-a concentrat pe absolvirea unor studii superioare, ci, pur şi simplu, a încercat să supravieţuiască. A încercat chiar şi o aventură în afara graniţelor ţării, în căutarea unui trai mai bun. În cele din urmă, s-a întors de unde a plecat.

Desenul, prima dragoste

Înclinaţia pentru artă o are de mic copil şi spune că a moştenit-o atât de la mama sa, cât şi de la tatăl său. Îşi aduce aminte de primul său desen: „Am luat o foaie de matematică şi am desenat o corabie şi nişte munţi. Abia la final am văzut că munţii erau de 10 ori mai mici. Unul din prietenii mei, Iulian, a râs când a văzut desenul, dar asta m-a ambiţionat“, rememorează Codruţ. Urmarea: cu sau fără ştirea mamei, a stricat caiete întregi şi a tocit duzine de culori, până a reuşit ceea ce îşi dorea: să deseneze, în adevăratul sens al cuvântului. Anii au trecut, dar mica arhivă a lui Codruţ nu se îmbogăţea. Majoritatea desenelor sale au ajuns la prietenii buni sau simpli amici, impresionaţi de „mâna“ lui Codruţ. „Fiecare prieten care mi-a trecut pragul casei mi-a luat câte un desen“, spune Codruţ. 

Sculptează în lemn

De la desen, „piticul cu suflet uriaş“ a trecut la sculptura în lemn. A început să cioplească diferite figuri cu un cuţit şi, mai apoi, şi-a cumpărat un set de dălţi drepte, de diferite dimensiuni. „Fier mort“, zice Codruţ despre prima lui „trusă“ de artist. Din Italia, fratele său i-a trimis un set de dălţi cu mult peste ce avea el, iar bunul său prieten, Marius, i-a dăruit, la rândul lui, „un set de dălţi din alea micuţe, pentru detalii“. Uşor-uşor, dălţile s-au transformat în prelungiri ale degetelor şi din mâinile sale au început să iasă mici opere de artă. „Nu ştiu cum se numesc tehnicile, pur şi simplu le aplic. Nici nu mă interesează să ştiu cum se numeşte fiecare tehnică în parte“, spune Codruţ.
 
Un zâmbet sau bani?

De-a lungul timpului, nu puţini au fost cei care l-au îndrumat pe Codruţ să organizeze o expoziţie cu toate lucrările sale. De fiecare dată, însă, Codruţ a refuzat, iar asta pentru că, susţine el, o expoziţie ar însemna, automat, şi o frântură de publicitate, idee pe care o refuză din start. „Nu mă gândesc la asta. Fac totul din plăcere, iar cel mai frumos sentiment pentru mine este zâmbetul pe care un prieten îl oferă atunci când îi dăruiesc câte o sculptură sau un desen“, spune Codruţ. Finalul discuţiei face ca zâmbetul de la început să devină doar amintire. „Suntem pe cale de dispariţie. Generaţia care a învăţat tot ce ştie de prin cărţi şi jucând şotronul s-a cam dus. Mai sunt salutaţi bătrânii pe stradă de către tineri? Mai citeşte cineva?“, se întreabă el.

Întrebări şi răspunsuri:

Creionul sau dalta?
Dalta e o „jucărie“ mai nouă. Creioanele, deşi nu am nici măcar 5 minute la vreo şcoală de desen, reprezintă marea mea pasiune. Este ceva extraordinar să ţii un băţ colorat în mână şi, la final, să îţi iasă un desen, care să fie apreciat.

De ce se duce România de râpă?
E ciudat că România, cândva „grânarul Europei“, o perioadă foarte îndelungată, a ajuns, pur şi simplu, să moară de foame, cu atât de mult pământ arabil. După mine, toţi sunt o apă şi-un pământ. Suntem deştepţi şi ingenioşi, ca naţie, dar nu suntem motivaţi. Şi doar oamenii simpli au de suferit.

Ce-i place

Se declară un pasionat al cititului. „Muzica, dansul şi munca sunt alte pasiuni ale mele. Niciodată nu stau locului“, spune uriaşul de peste 2 metri.

Ce nu-i place

Minciuna, manelele, „un ciufulit dintr-o reclamă la telefonie mobilă“ şi faptul că ţara lui „se duce de râpă şi noi stăm şi ne uităm“.