Cetatea împăratului Traian din mahalaua Hârşovei. Localnicii au transformat monumentul istoric într-un WC public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Castrul roman de la Hârşova, ridicat acum aproape două milenii de celebrul împărat Traian, zace în mizerie. Situat la marginea unuia dintre cartierele mizerabile ale oraşului, monumentul istoric a devenit WC-ul public al săracilor.

Oraş mic şi prăfuit, amplasat pe vechiul drum spre Marea Neagră, Hârşova respiră într-o zi de week-end aerul curat de primăvară. Oamenii forfotesc pe străzi, maşinile claxonează în intersecţii, iar chivuţele cu fuste colorate încearcă să-ţi vândă nimicurile pe care le cară în traistele mari de rafie. 

Aproape de ieşirea din localitate, o stradă virează la dreapta şi duce către centrul administrativ. Cum mergi înainte, pe stânga se află sediul primăriei, o clădire mare şi vopsită în alb, în faţa căreia se află o fântână arteziană cu postamentul scrijelit de trecerea timpului. La câţiva metri mai în faţă, ascuns după un panou publicitar, un indicator arată drumul către castrul roman „Carsium”, simbolul oraşului Hârşova. 

Cetatea din mahala 

Drumul către cetatea ridicată de împăratul Traian cu aproape două mii de ani în urmă este destul de anevoios. Ca să iei contact cu istoria trebuie să treci prin spatele unor blocuri, apoi s-o iei în jos spre malul Dunării, pe străduţele înghesuite şi înfundate ale mahalalei hârşovene. Câinii latră ameninţători de după uluci, iar puradeii murdari taie uliţa în lung şi lat. 

image

Cetatea de la marginea mahalalei FOTO: M.S. 

Cetatea este aşezată la marginea cartierului sărac, în mijlocul celui mai înalt deal din Hârşova. Lăsată de izbelişte de administraţia locală, dar şi de aleşii judeţeni din Constanţa, cetatea împăratului Traian este cufundată în mizerie. Din loc în loc, şanţurile de apărare au fost astupate cu gunoaie.  

Pe aleea dinspre malul Dunării care duce către cetate, un bărbat între două vârste trage după el un cal. Toropit de razele soarelui de primăvară, armăsarul se lasă cu greu convins să-şi urmeze stăpânul. Enervat la culme, bărbatul îi adresează animalului o ploaie de înjurături, în timp ce de jos un grup de copii sorb din ochi întreaga scenă. 

image

Localnicii îşi pasc animalele nestingherite printre ruinele cetăţii FOTO: M.S.

„N-am WC acasă”

Printre ruinele cetăţii, o turmă de câteva oi paşte liniştită sub supravegherea atentă a lui Ifrim Mohamed (65 de ani), un bătrân care se mândreşte cu statutul lui de ţigan turc. La un moment dat, omul lasă în pace oile şi se retrage după un stâlp de piatră din incinta cetăţii. Fără să-i pese de oamenii care l-ar putea vedea, el îşi dă pantalonii jos şi-şi face nevoile. După uluitoarea întâmplare, tot el este cel care critică stadiul în care a ajuns cetatea lui Traian. 

„Oamenii ăştia nu mai au niciun fel de drag pentru istorie. Eu am avut nevoie şi nu am unde să mă duc, pentru că acasă nu am WC”, spune omul. 

image

Câinii maidanezi, singurii vizitatori ai cetăţii lui Traian din Hârşova ce par interesaţi de istorie FOTO: M.S. 

Autorităţile sunt nepăsătoare

Chiar dacă autorităţilor locale din Hârşova starea în care se află cetatea lui Traian din oraş le este foarte cunoscută, acestea ridică neputincioase din umeri. Primarul Tudorel Nădrag dă vina pe reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa care au promis, dar n-au făcut nimic pentru cetate. 

Miza o reprezintă un gard de împrejmuire a monumentului pentru care cele două administraţii, locală şi judeţeană, se luptă să primească fonduri extrabugetare. De la Guvern, de la Uniunea Europeană, nimeni nu mai ştie. „Noi nu putem să facem lucrări acolo aşa de capul nostru. Cetatea este a Consiliului Judeţean. Ei au zis că fac un proiect de împrejmuire, cu gard. Noi trimitem pe cei de la 416 să facă curat. Gard n-avem noi cum să punem”, a explicat Tudorel Nădrag, primarul oraşului Hârşova. 

Citiţi şi:

Cum aruncă primarii istoria la gunoi. Un edil din Ialomiţa i-a ridicat ilegal soţiei o vilă pe un sit arheologic medieval

Cetatea regelui Dromichete din Bărăgan, aflată în Patrimoniul Naţional, a fost distrusă cu buldozerele în baza unor avize ale Primăriei

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite