Ce înseamnă de fapt expresia „Cine nu are bătrâni să-şi cumpere“? Cum ne poate ajuta experienţa persoanelor vârstnice – sfaturile psihologilor

Ce înseamnă de fapt expresia „Cine nu are bătrâni să-şi cumpere“? Cum ne poate ajuta experienţa persoanelor vârstnice – sfaturile psihologilor

Bătrânii sunt o sursă inepuizabilă de înţelepciune, sunt de părere psihologii

Expresiile populare româneşti abundă de învăţăminte beneficie dezvoltării personalităţii. Psihologii sunt de părere că ne putem schimba atitudinile dacă reflectăm mai mult asupra vorbelor provenite din bătrâni.

Mesajul ascuns în binecunoscuta expresie „Cine nu are bătrâni să-şi cumpere” este decriptat de specialiştii în psihologie într-o manieră foarte interesantă. Fraza are în plan psihologic o însemnătate deosebită. Liliana Preotu, psiholog în cadrul Policlinicii Slobozia, explică faptul că vorbele descriu în detaliu temperamentul, caracterul şi personalitatea persoanelor de vârsta a treia.

Din punct de vedere psihologic, vârstnicii sunt persoane mature, cu experienţă de viaţă, care pot face faţă cu uşurinţă oricărei provocări. Mai mult, ei pot deveni foarte uşor modele de viaţă, tocmai prin prisma experienţelor anterioare. Sfaturile pe care aceştia le pot oferi vor fi cu siguranţă cele mai bune, sunt de părere specialiştii.

„Privită din perspectivă psihologică, o persoană de vârsta a treia este o persoană matură, cu o vastă experienţă de viaţă. Mai mult, această expresie scoate în evidenţă înţelepciunea pe care o au vârstnicii. Bătrânii privesc totul cu calm, ştiu să cântărească fiecare decizie pe care urmează să o ia şi, totodată, transmit tinerilor din jurul lor sfaturile cele mai bune. Tinerii sunt de regulă impulsivi, tocmai de aceea, de multe ori, riscă să comită greşeli”, explică psihologul Liliana Preotu.

Definiţia bătrâneţii

Specialiştii consideră faptul că procesul de îmbătrânire, mai ales din punct de vedere psihologic, intervine după vârsta de 60 de ani. Schimbările se simt din toate punctele de vedere, mai ales în plan emoţional. Cel mai adesea, mulţi vârstnici au tendinţa de a se simţi neputincioşi şi singuri, motiv pentru care ei au nevoie de un sprijin.

Tocmai de aceea, specialiştii precizează faptul că expresia „Cine nu are bătrâni să-şi cumpere” reprezintă şi un îndemn pentru persoanele tinere, astfel încât să devină suportul de care vârstnicii au nevoie.

„În plan emoţional, fiecare persoană ajunsă la bătrâneţe reacţionează diferit. Însă mulţi bătrâni se simt neputincioşi sau inutili. Cel mai adesea aceste stări emoţionale sunt întâlnite în rândurile vârstnicilor care în trecut deţineau funcţii importante, aparţineau unui sistem şi aveau un rol cheie. Tocmai de aceea este foarte important ca aceşti oameni să fie susţinuţi cât mai mult”, adaugă psihologul Liliana Preotu.

Ce se întâmplă în realitate

Psihologii susţin faptul că vremurile în care bătrânii erau, de fapt, modelele de viaţă ale tinerilor au apus de mult. Astăzi, societatea apelează la modelele promovate de media care sunt, în fapt, anti-modele. Mai mult, în privinţa susţinerii bătrânilor vulnerabili acest aspect se petrece prea puţin sau deloc.

„Societatea noastră funcţionează după alte valori, iar în plan psihologic aceste lucruri se resimt foarte acut. Oamenii sunt mult mai stresaţi, deprimaţi şi chiar împinşi către suicid. Renunţă la valorile fundamentale, în locul celor artificiale, văzute prin reviste sau la televizor. Bătrânii au un rol cheie în a putea tempera aceste comportamente greşit înţelese”, mai spune psihologul Liliana Preotu. 

Citiţi şi:

Cum să ţii pasul cu tehnologia la vârsta a treia. Zece bătrâni din Ialomiţa şi-au pus în minte să înveţe totul despre tablete, internet şi telefoane inteligente

De ce dragostea la vârsta a treia este cea mai solidă? Psihologii explică motivele pentru care bunicii iubesc mai curat decât tinerii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările