Cantitate uriaşă de gunoi strânsă din oraş de către funcţionarii Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tone de gunoi adunate în doar patru ore FOTO Facebook/Municipiul Slobozia
Tone de gunoi adunate în doar patru ore FOTO Facebook/Municipiul Slobozia

Cea mai de amploare acţiune de igienizare a Sloboziei, demarată la iniţiativa primarului Dragoş Soare, a acoperit mare parte din oraş şi a avut ca scop atât curăţenia oraşului, cât şi tragerea unui semnal de alarmă despre necesitatea păstrării unui mediu curat şi sănătos.

Sâmbătă, în cele aproximativ 4 ore, cele 4 echipe de voluntari din cadrul Primăriei, cât şi a instituţiilor subordonate, au reuşit să strângă zeci de saci de deşeuri.

Ulterior, o echipă din cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public a procedat la colectarea sacilor cu deşeuri ce au fost depozitaţi în punctele stabilite. În final, containerul pregatit de DADP (cel mai mare găsit) a fost insuficient pentru a colecta cantitatea uriaşă de gunoaie aruncate pe domeniul public.

Cele 4 echipe au fost coordonate de către domnii viceprimari, Gabriel Muşat şi Gigi Manea, administratorul public, Gabriel Olteniceanu şi consilierul primarului, Ciprian Bocioagă şi au participat aproape 350 de persoane din cadrul primăriei şi al instituţiilor subordonate, consilieri locali, dar şi voluntari care ni s-au alăturat.

"Considerăm că am atins obiectivul acestei campanii, dar munca noastră nu se opreşte aici. Fiecare cetăţean trebuie să înţeleagă că acest efort a fost în zadar în cazul în care se va continua cu aruncatul deşeurilor (sticle, ţigări, doze de suc, ambalaje din plastic şi aluminium, etc).  Le mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături! Noi ne vom continua treaba pentru menţinerea curăţeniei, gestionarea mai bună a deşeurilor şi sancţionarea celor care arunca şi depozitează gunoiul necorespunzător!", au anunţat reprezentanţii Primăriei pe pagina de socializare a instituţiei.

Vă mai recomandăm şi:

Cum încearcă autorităţile să suscite interesul tot mai scăzut al românilor pentru vaccinare

Preţurile halucinante cerute pensionarilor în căminele de stat. În schimb primesc mâncare de 16 lei

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite