Beverly Hills de Bărăgan. „Cetăţile“ ţigăneşti din Ţăndărei ridicate din mila englezilor

Beverly Hills de Bărăgan. „Cetăţile“ ţigăneşti din Ţăndărei ridicate din mila englezilor

Potrivit DIICOT, palatele ţiganilor din Ţăndărei au fost ridicate cu banii pe care i-au obţinut din exploatarea minorilor în Anglia FOTO: arhivă slobozia.adevarul.ro

Traficanţii de cerşetori din Ţăndărei au „populat“ oraşul cu cetăţi de sute de mii de euro, ridicate din cerşetoria în Marea Britanie. Clanurile Radu, Drăguşin şi Schian şi-au ridicat în Ţăndărei câte trei-patru palate. Castelele sunt goale, ţiganii preferând să locuiască claie peste grămadă în cocioabe fără utilităţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Traficul cu cerşetori către Marea Britanie a adus milioane de euro în buzunarele celor trei clanuri din Ţăndărei care au pus la cale afacerea: în intervalul 2006-2009, în oraş au apărut palate peste palate.

„Asta e fala ţiganilor. Să-şi facă palate, să-i vadă lumea, dar lângă palate îşi fac nişte case micuţe, fără de niciunele, şi stau acolo unii peste alţii, fără apă şi curent", explică sub protecţia anonimatului un localnic din Ţăndărei.

Garduri de fală

Clanul Radu şi-a pus palatele cât mai aproape unul de celălalt, pe strada Bucureşti, şoseaua principală din oraş. Două sunt terminate, iar cel de-al treilea, la fel de impozant ca şi primele două, este în construcţie. A rămas neterminat după intervenţia în forţă a poliţiei din aprilie, când finanţarea din cerşetorie le-a fost tăiată, afacerea a picat, iar „investitorii" au fost trimişi în judecată.

Cele două cetăţi pe care membrii clanului au reuşit să le termine au două etaje şi mansardă. Numai gardurile din fier forjat, înalte de doi metri, valorează câteva zeci de mii de lei. Locuinţele au cel puţin zece camere şi sunt construite pe loturi de minimum 1.000 de metri pătraţi, ca să aibă loc şi de-un foişor.

Castelele sunt vopsite în culori vii. La modă este portocaliul şi rozul. Faţadele au geamuri mari, din spatele cărora se pot observa perdelele înflorate, decorate pe ici-pe colo cu ghivece cu flori din plastic. Traficanţii nu au făcut economie la investiţia în uşi metalice blindate cu încuietori.

Foto

Revolta Schienilor

Posesor al trei palate - dintre care două în aceeaşi curte - clanul Schienilor a ieşit ieri cu mic, cu mare, la război, în faţa porţilor, când au descoperit că li se fotografiază moşia. „Da, stăm 40 aici. Ce contează? Lăsaţi-ne în pace, că numai din vina voastră i-a luat!", au urlat Schienii, puşi pe scandal. Cinci dintre membrii familiilor lor sunt arestaţi în dosar.

La preţul pieţei din Ţăndărei, un astfel de palat ţigănesc valorează, cu tot cu teren, aproximativ 100.000 de euro. Situaţia a fost monitorizată de poliţişti, care au tot transmis informări la DIICOT, semnalând că persoane fără niciun venit îşi ridică palate şi umblă cu limuzine.

Engleza la purtător

Oficial, Direcţia pentru Protecţia Copilului Ialomiţa are şi acum în evidenţe 32 de minori care au fost traficaţi peste graniţă, dar numărul lor ar putea fi mult mai mare.

Casandra (10 ani) şi Ervin (13 ani) sunt doar două dintre victimele care nu se află pe lista oficială întocmită de autorităţi. Copiii, alături de alţi câţiva puradei de-o vârstă cu ei, stăteau pe marginea drumului în iarbă şi spărgeau seminţe. Deşi nu au vrut să recunoască faptul că au fost la cerşit în Marea Britanie, în joaca lor s-au dat singuri de gol.

Cea care o rupea cel mai bine pe englezeşte a fost Casandra.„Do you speak english?", îl  întreabă micuţa pe un alt puradel care stătea alături de ea. Ervin începe, disperat, să-i facă semne să tacă din gură. „Nu ştim noi nimic. Mai departe de Ţăndărei nu am fost nicăieri", se jură el.
„Ba eu am fost! Am fost cu mama! Mama întreba trecătorii «What's the time?» (n.r. - „Cât e ceasul?") şi eu veneam după aceea cu mâna întinsă", povesteşte Casandra.

„Eu am fost şi în Spania la cerşit", se laudă o altă fetiţă, încurajată de isprava guralivei Casandra. Discuţia este întreruptă de o bătrânică care îi ceartă pe ţigănuşi că vorbesc prea mult şi îi împrăştie spre casele lor.

Un „jackpot" de milioane de euro


Transferurile de bani prin sistemele Western Union sau Money Gram demonstrează profitul uriaş încasat, de-a lungul timpului, de traficanţi: 600.000 de euro şi 100.000 de dolari. Cu toate acestea, sumele vehiculate sunt infime, în comparaţie cu cele care reies din operaţiunile bancare din conturile traficanţilor de minori.

Datele procurorilor indică faptul că traficanţii din Ţăndărei au derulat operaţiuni bancare în valoare de 425.000 de euro, 350.000 de lire sterline, 100.000 de dolari şi 4,5 milioane de lei. Unul dintre membrii grupării infracţionale care s-a ales cu profituri uriaşe în urma traficului de minori este Florian Schian, care a făcut operaţiuni bancare în valoare totală de 660.000 de lei, 190.000 de lire sterline şi 75.000 de dolari.

Infractori lăsaţi în libertate

Imensul scandal izbucnit în urmă cu mai bine de trei ani la Ţăndărei a avut un final mai puţin aşteptat. După un probatoriu ca la care, zeci de percheziţii domiciliare şi reţinerea ţiganilor infractori, instanţele din România au decis să-i lase în libertate sub acelaşi pretext: „nu reprezintă pericol social!“.

Cazul traficanţilor de minori de la Ţăndărei s-a judecat la Tribunalul Harghita, instanţă care a decis, la expirarea mandatelor de arestare preventivă să-I lase pe toţi traficanţii în libertate. Le-au fost impuse măsuri preventive de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau ţara, însă în timp, aceste interdicţii le-au fost ridicate.




 

Casele ţigăneşti din Ţăndărei au fost ridicate cu banii proveniţi în urma exploatării copiilor în Anglia FOTO: arhivă slobozia.adevarul.ro

Imagini din aceeasi galerie
  • Casele ţigăneşti din Ţăndărei au fost ridicate cu banii proveniţi în urma exploatării copiilor în Anglia FOTO: arhivă slobozia.adevarul.ro
  • Valoarea unui astfel de palat se ridică la peste 100.000 de euro FOTO: arhivă slobozia.adevarul.ro 
  • Cele mai multe dintre case sunt amplasate la drumul mare, pentru ca ţiganii să se fălească FOTO: arhivă slobozia.adevarul.ro
  • Un nou palat răsare la şosea FOTO: arhivă slobozia.adevarul.ro 
  • Deşi şi-au ridicat palate de sute de mii de euro, ţiganii traficanţi preferă să locuiască în cocioabe FOTO: arhivă slobozia.adevarul.ro
  • Potrivit DIICOT şi procurorilor din Anglia, peste 180 de copii au traficat ţiganii din Ţăndărei în străinătate 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările