APDRP vizitează zece proiecte din Ialomiţa, finanţate prin PNDR

APDRP vizitează zece proiecte din Ialomiţa, finanţate prin PNDR

Zece proiecte implementate în judeţul Ialomiţa sunt vizitate în această săptămână de către mai mulţi reprezentanţi ai Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), în cadrul unei campanii de promovare a proiectelor de succes finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Ştiri pe aceeaşi temă


APDRP desfăşoară în acest an o amplă campanie de promovare a proiectelor de succes din ţară, realizate prin Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR).

În cadrul campaniei, reprezentanţii agenţiei efectuează, în această săptămână, vizite la zece proiecte implementate în judeţul Ialomiţa.

„Scopul acestor vizite este prezentarea către publicul ţintă a impactului pe care fondurile europene le-au avut în respectivele comunităţi“, a declarat Nicolae Drogeanu, directorul, directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Ialomiţa,pentru cotidianul Observator24.

În cadrul vizitelor, va fi realizat un dialog direct cu beneficiarii fondurilor europene şi cu oficialităţile, pentru a înţelege corect şi concret mecanismul de accesare al fondurilor europene, precum şi identificarea unor oportunităţi de investiţii în mediul rural. De asemenea, vor fi prezentate imaginişi înregistrări audio şi video ale beneficiarilor şi ale investiţiilor realizate.

Printre proiectele vizitate se numără ferma de porci de la Gârbovi, ferma de găini de la Grindu, ferma de vaci de lapte de la Gheorghe Lazăr sau centrul de depozitare şi prelucrare a orezului, de la Vlădeni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: