Amintirile românilor din Cadrilater, la 75 de ani de la cedarea regiunii: „Toţi strigau în gura mare pe străzi: «Plecaţi, plecaţi! Daţi-ne ţara înapoi!»“
0Anul acesta se împlinesc 75 de ani de când Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei. O imagine relevantă a fostei provincii româneşti o oferă Silistra, oraş de graniţă cu aproape 34.000 de locuitori, dintre care în jur de zece sunt români. În mica aşezare urbană aflată pe malul Dunării, viaţa seamănă izbitor cu cea din România.
Cel mai scurt drum spre Silistra începe la Chiciu, pe malul românesc al Dunării. Peste întinderea de apă, în depărtare, câteva blocuri-turn sunt scăldate de razele unui soare prietenos de primăvară.
În trecut, acolo era Cadrilaterul, pământ românesc, astăzi este Bulgaria. În partea cealaltă se poate ajunge doar cu bacul, care circulă din sfert în sfert de oră, după cum este notat pe o pancartă, aflată aproape de punctul de îmbarcare. În realitate, întârzie minute bune.
Un drum costă 2 lei pentru pasageri, iar cei care trec şi cu maşina trebuie să achite o taxă de transport de 35 de lei. În câteva minute, bacul proaspăt tras la mal se umple de pasageri. Iar după o călătorie de maximum zece minute, ajungem pe ţărmul bulgăresc al Dunării.
Bacul pluteşe leneş către Bulgaria
La punctul de trecere a frontierei de la Ostrov, câţiva vameşi salută respectuos fără să pună întrebări. Abia la vama bulgărească doi agenţi cer buletinele la control. Cu mâinile soioase, un bărbat între două vârste se uită la cărţile de identitate şi le trece printr-un calculator. „Este o procedură standard pentru a vedea dacă persoanele care vor să intre în Bulgaria se află pe lista celor urmărite la nivel european”, rosteşte într-o română stâlcită unul dintre ei.
Verificarea durează câteva secunde, iar apoi toată lumea ajunge în Bulgaria. Silistra, oraş de graniţă, este o aşezare din fostul Cadrilater, în care locuiesc astăzi aproximativ 34.000 de oameni, majoritatea bulgari. Pe o stradă lungă, plină de gropi mai ceva ca-n România, câţiva muncitori încearcă să toarne asfalt. Pe partea stângă se află cimitirul turcesc din oraş.
Printre buruienile care au năpădit mormintele strămoşilor etnicilor turci silistreni, se mai văd răzleţ câteva monumente funerare. De partea cealaltă a străzii aflată în construcţie sunt casele bulgarilor. E forfotă pe acest drum, iar oamenii vorbesc apăsat în limba bulgară.
Silistra, imaginea vie a fostului Cadrilater
„Plecaţi, Plecaţi! Ne vrem ţara înapoi!”
Într-o piaţă a unui cartier mărginaş din oraşul Silistra, parte a Dobrogei de Sud, fâşie de pământ care a aparţinut României şi a fost cedată Bulgariei, câţiva bătrâni vând flori, ouă, lapte, trufandale şi verdeţuri pentru câteva leva.
E un mod de a supravieţui, în condiţiile în care majoritatea pensiilor aici variază în jurul valorii de 350 de lei româneşti. Dosită printre celelalte tarabe se află şi cea a bătrânei Danca Toteva (87 de ani), care a venit la piaţă să vândă câteva fire de liliac, lalele, narcise şi lăptuci, pe care le creşte în faţa blocului de câţiva ani.
Povestea de viaţă a femeii se identifică într-o oarecare măsură cu aceea a teritoriului în care trăieşte. Danca Toteva, pe numele de fată Dichiseanu, este unul dintre sutele de români deportaţi din Cadrilater, în urmă cu aproape 75 de ani, odată cu intrarea fâşiei de pământ în posesia Bulgariei. La fel ca ea, astăzi mai trăiesc în Silistra în jur de zece persoane.
Danca Toteva, fostă Dichiseanu, îşi vinde florile de primăvară într-o piaţă de la periferie
Deşi avea 12 ani în momentul în care s-a pus în mişcare ordinul de dislocare, Danca Toteva îşi aminteşte totul ca şi când ieri ar fi rămas România fără Cadrilater. „A fost foarte greu atunci pentru noi. Eram un copil şi nu ştiam ce se întâmplă cu noi. Toţi strigau în gura mare pe străzi: «Plecaţi, plecaţi! Daţi-ne ţara înapoi!». Ne-au suit în trenuri în miez de noapte şi-am trecut graniţa în România. Eram speriaţi că nu ştiam ce se va întâmpla cu noi“, povesteşte femeia în limba română.
Din fostul Cadrilater românesc a ajuns apoi în judeţul Tulcea, iar în 1950 a revenit în Silistra. Din acel moment a rămas definitiv în Bulgaria. S-a căsătorit cu un bulgar, iar acum trăieşte dintr-o pensie de urmaş de aproape 400 de lei şi din cei câţiva leva pe care-i strânge vânzând în piaţa fără vad de la marginea Silistrei. „Cu bulgarii trăim destul de bine. Sunt oameni cumsecade şi nu am avut probleme cu ei. E cam sărac oraşul, dar trăim aşa, câte zile om mai avea de la Dumnezeu“, spune Danca Toteva.
Românul din „Regimentul 31”
Mergem câteva străzi de la piaţă şi ajungem în cartierul numit „Regimentul 31“. Aproape o mie de oameni trăiesc aici, într-un soi de periferie bulgărească, unde se simte încă pregnant imaginea comunismului. De-o parte şi de alta a străzilor înguste cu asfalt şi trotuare roase de trecerea timpului, se deşiră blocuri şi case construite, la normă, după acelaşi tipar.
Pereţii scorojiţi ai clădirilor mai păstrează încă verdele autentic în care au fost vopsiţi în urmă cu mai bine de 40 de ani. În aceste locuri, sărăcia este la ea acasă. Îmbrăcaţi sumar, câţiva copii se joacă în faţa unei case dărăpănate, în timp ce un grup de adulţi sporovăiesc de zor în bulgăreşte, lăsând impresia că vor să se certe.
Nicolae Constantin este cetăţean bulgar de 11 ani
Printre ei trăieşte de 11 ani şi Nicolae Constantin (55 de ani). Născut şi crescut în România, la Ploieşti, a ajuns la Silistra după ce a cunoscut-o pe Lena, actuala lui soţie. S-a întâmplat departe de graniţele Bulgariei, tocmai în Israel, acolo unde lucra în construcţii, iar ea era menajeră în casele evreilor cu stare.
A fost dragoste la prima vedere între ei, iar Nicolae a zis că e mai bine s-o urmeze în Bulgaria, la Silistra. Acum lucrează tot în construcţii la o firmă din oraş. „Îmi place viaţa aici în Silistra, este foarte simplă, dar nu te doare capul de nimic. Aşa a vrut Dumnezeu să ajung aici. Mi-am iubit soţia şi am vrut să o urmez“, spune bărbatul pe româneşte.
Cu România natală ţine prea puţin legătura, însă ştie tot ce se petrece în ţară, citind ştirile pe internet. Iar cea mai mare dorinţă a sa este ca antena satelit pe care o are să prindă mai multe posturi de televiziune şi radio româneşti. „Prind doar Naşul TV şi Europa FM. Le urmăresc în fiecare zi când nu merg la serviciu. M-am adaptat foarte bine aici în Silistra“, spune Nicolae Constantin.
Fortul militar, principala atracţie
După câteva zeci de minute de mers pe alte străzi pline de praf şi gropi, blocuri comuniste şi case dărăpănate, Silistra începe să-şi arate istoria.
Fortul militar Medjidi Tabia a fost atacat de trupele ruseşti în care era înrolat scriitorul Lev Tolstoi
Principalul punct de atracţie al oraşului este fortăreaţa militară Medjidi Tabia, construită în vârful dealului care înconjoară oraşul. A fost ridicată între 1841 şi 1853, cu un an înaintea izbucnirii primelor războaie ruso-turce, care s-au dus pe teritoriul Silistrei.
Turiştii care vor s-o viziteze trebuie să urce peste 800 de scări, care taie o pădure deasă. Monumentul istoric este deschis în fiecare zi de la ora 9.00 şi până la 18.00, iar pentru biletul de intrare studenţii şi pensionarii plătesc 2 leva (4 lei româneşti), adulţii 4 leva (8 lei), iar grupurile organizate de peste 20 de persoane plătesc împreună 10 leva (20 de lei).
Fortul militar este concesionat de Primăria Silistra, iar ghid ne-a fost Valentin Petrov, un angajat al instituţiei. El ne spune că dormitoarele soldaţilor care supravegheau oraşul din vârful fortăreţei sunt astăzi săli de expoziţie ale muzeului. În cea mai mare dintre ele tronează un bust dedicat lui Hristo Botev (1848-1876), poet şi revoluţionar bulgar, care a condus cea mai amplă mişcare de eliberare a Bulgariei de sub dominaţia otomană.
Dormitoarele soldaţilor au fost transformate în săli de expoziţie
În celelalte săli există colecţii de ţinute militare şi arme, folosite atât în războiul de independenţă al Bulgariei, cât şi în conflictele militare purtate la Silistra de turci şi ruşi.
Un tun amplasat în curtea cetăţii aminteşte de bătăliile care s-au purtat pe teritoriul Silistrei
„Este unul dintre cele mai importante puncte de atracţie turistică ale oraşului nostru. Există date potrivit cărora, în anul 1853, în timpul unui atac, această fortăreaţă ar fi fost atacată de soldaţii ruşi, printre care s-ar fi aflat şi marele scriitor Lev Tolstoi“, spune ghidul Valentin Petrov.
„Jaleika“, un altfel de necrolog
În Silistra, de sute de ani dăinuie un obicei pe care probabil l-au ştiut şi românii dislocaţi de aici odată cu asimilarea Cadrilaterului de Bulgaria: obiceiul numit „Jaleika“. În traducere liberă, „Jaleika“ înseamnă „necrolog“ şi, potrivit tradiţiei, locuitorii Silistrei îşi plâng rudele trecute în nefiinţă într-un mod inedit.
Familia micuţului Yuri îi transmite doihnă eternă de pe un copac amplasat lângă Spitalul de Urgenţă Silistra
Pe o foaie de hârtie ei aştern câteva gânduri în memoria dispăruţilor, pe care apoi o lipesc pe trunchiurile copacilor de pe stradă. Sute de copaci din oraş sunt tapetaţi cu mesajele pe care locuitorii Silistrei le-au transmis apropiaţilor trecuţi în lumea celor drepţi.
La Silistra, bulgarii au un mod inedit de a-şi plânge morţii
Rămas văduv de câteva săptămâni, Rusi Russef (84 de ani) a venit să vadă încă o dată locul unde se află necrologul soţiei sale. „Tradiţia e moştenită de la străbuni. Practic, «Jaleika» este jelirea morţilor care nu s-au dus la cer în casa loc, ci prin alte locuri. În accidente rutiere sau prin spitale. Soţia mea, de exemplu, a murit la spital, de bătrâneţe“, explică bătrânul.
Piaţa muncii e la pământ
Departe de zonele sărace ale oraşului, centrul Silistrei este singurul loc cu o tentă uşor occidentală. Piaţa Libertăţii este dominată de statuia lui Vanco Mihailov (1896-1990), un alt mare spirit revoluţionar al Bulgariei. În acelaşi cadru sunt întâlnite la tot pasul terase mici şi cochete, clădiri moderne încadrate în geamuri de sticlă şi oameni îmbrăcaţi bine, afişând totuşi opulenţa specifică balcanicilor.
Piaţa Libertăţii, singurul element de modernitate şi occidentalism de la Silistra
Construcţia pieţei a iscat un scandal, în momentul în care proprietarul unicului mall din Silistra a ridicat spaţiul comercial pe ruinele unei foste cetăţi bizantine, important monument istoric al oraşului. În tot acest peisaj pestriţ, tânărul Boian Dimov (34 de ani) încearcă să-şi găsească un rost. Pentru el şi ceilalţi tineri de-o seamă cu el, Silistra este un oraş mort, în care piaţa muncii este la pământ. Şi-a încercat norocul la Londra, însă a fost nevoit să se întoarcă acasă pentru a-şi susţine familia.
O stradă abandonată de la marginea oraşului bulgăresc
Acum lucrează la o cooperaţie agricolă, deşi a studiat ştiinţe economice la Varna. „Silistra trebuie să facă eforturi pentru a-şi ţine tinerii aproape de casă. Toţi vor să plece, pentru că nu găsesc de muncă pe nicăieri. E păcat pentru că în urma lor rămân bătrânii care nu pot să schimbe oraşul“, susţine
Dimov Boian.
Din Moldova în Cadrilater, la Caliacra, şi înapoi
Ecaterina Andonoae stă pe dormeza ei din Văsâieşti, judeţul Bacău, alături de motanul ei, şi mai cade din când în când pe gânduri. Îşi aminteşte cum, cu 75 de ani în urmă, a trebuit să se întoarcă în satul din Moldova tocmai din Dobrogea, cu accent pe al doilea „o“.
Se dusese acolo, cu toată familia, ca pe tărâmul făgăduinţei, pe la începutul anilor ’30. „Tata auzise că îţi poţi face casă acolo şi că poţi să ai pământ mult. Şi aşa a şi fost. Şapte ani am stat în judeţul Caliacra, eram cam la 30 de kilometri de mare“, povesteşte femeia de 99 de ani.
Nu-şi mai aduce aminte exact în ce an s-a dus şi în ce an s-a întors din Cadrilater, cert este că i-a plăcut mult aerul de Dobrogea. Muncea pământul, dar nu-şi trăda nici pasiunea ei cea mai mare pentru croitorie. Numai că pe la sfârşitul anilor ’30, tatăl ei a auzit că vin bulgarii peste ei şi că or să le ia pământurile, aşa că au vândut tot ce aveau şi-au plecat cu toţii, cu căruţa cu cai, înapoi în Moldova, într-un sat din judeţul Bacău. Nu peste mult timp, bulgarii au început să le strige românilor din Cadrilater „Plecaţi, plecaţi! Daţi-ne ţara înapoi!“. ;
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
