Amenzi de aproximativ 7.000 de lei pentru nereguli descoperite la Târgul de toamnă de la Feteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia i-a sancţionat pe comercianţii care au încîlcat legea FOTO Adevărul
Poliţia i-a sancţionat pe comercianţii care au încîlcat legea FOTO Adevărul

Sancţiuni contravenţionale de aproape 7.000 de lei au fost aplicate de poliţiştii ialomiţeni, la sfârşitul săptămânii trecute, în urma activităţilor desfăşurate cu ocazia organizării “Târgului de Toamnă”, pe raza municipiului Feteşti.

Astfel, oamenii legii au controlat mai multe unităţi de alimentaţie publică şi centre comerciale agroalimentare, în cadrul cărora au fost verificaţi mai mulţi producători agricoli sau reprezentanţi ai acestora, dar şi reprezenanţi ai unor societăţi comerciale. Pentru abaterile de la prevederile legale au fost aplicate sancţiuni contravenţionale de 6.800 de lei, totodată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării, pentru bunuri în valoare de peste 3.000 de lei.

În urma urma controlului efectuat la un producător agricol autorizat, un bărbat de 25 de ani, din judeţul Covasna, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au descoperit 99 kg de produse din carne pentru care acesta nu deţinea documente legale de provenienţă. Comerciantul a fost amendat, iar marfa a fost confiscată.

Vă recomandăm şi:

Toamna în bucate. Bunătăţile după care românii se dau în vânt să-şi umple cămara

Târg de toamnă la Alexandria

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite