Amara - vacanţă pentru vârsta a treia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la Amara. FOTO Mădălin Sofronie
Imagine de la Amara. FOTO Mădălin Sofronie

Cu o istorie de peste un secol şi jumătate, staţiunea balneară Amara, din judeţul Ialomiţa, reprezintă destinaţia ideală de vacanţă pentru veterani. Principalul punct de atracţie pentru pensionari sunt terapiile cu nămol sapropelic şi procedurile împotriva afecţiunilor reumatice.

Staţiunea balneară Amara este la o aruncătură de băţ de Slobozia, reşedinţa judeţului Ialomiţa. Traversată de drumul naţional 2C, care duce spre Buzău, în staţiune se poate ajunge atât cu maşina personală, cât şi cu microbuzul. De la Slobozia se pleacă spre Amara din jumătate în jumătate de oră, din zori şi până la miezul nopţii. Un drum costă doar 3 lei. Un popas de câteva zile în unica staţiune balneară din Ialomiţa este adevărată cură de sănătate. Amara are soare, lac, ale cărui ape sunt bogate în săruri minerale şi sulf, dar şi nămol sapropelic.

Nămolul este cel care a transformat  staţiunea într-un adevărat brand. În fiecare vară, pensionarii din toată ţara vin la Amara pentru a beneficia de procedurile medicale cu nămol. În funcţie de fiecare afecţiune, acestea sunt recomandate de specialiştii centrelor medicale unde se aplică aceste tratamente. Centrele funcţionează în cele trei hoteluri ale staţiunii: Lebăda, Ialomiţa şi Parc. Un sejur la Amara costă între 60 de lei de persoană şi pot ajunge până la 150 lei de persoană pe noapte, pentru un hotel de 3 stele. Cel mai mic preţ este la căsuţele din incinta campingului „Perla”, iar preţurile mai ridicate sunt în incinta hotelurilor. La finalul procedurilor medicale, vârstnicii se pot relaxa pe plajele din staţiunii. Patru la număr, „Perla”, „UGSR”, „Splendid” şi „Mirceşti”, aceste plaje sunt deschise de la primele ore ale dimineţii şi până seara la ora 19,00.

Pentru intrare se achită o taxă ce variază între 5 şi 10 lei, în acest preţ intrând şi şezlongul. După o zi de stat la plajă, veteranilor nu le rămâne decât să facă o plimbare răcoroasă pe aleile parcului dendrologic din staţiune.  Cu o suprafaţă de peste 64 de hectare, parcul din Amara este considerat a fi cel mai mare din zona de sud – est a ţării şi a fost reabilitat în anul 2010 cu bani europeni. Investiţia s-a ridicat la peste 2 milioane de euro.

Turist la Amara

Prin ochii pensionarilor, Amara este una dintre cele mai potrivite destinaţii de vacanţă. Ne convinge de acest lucru nemţeanul Ion Vizureanu (64). Deşi în drumul său spre Bărăgan s-ar putea opri la nenumărate staţiuni balneare, bătrânul preferă însă să străbată drumul din inima Moldovei şi până în Ialomiţa. Şi face asta în fiecare vară, de 24 de ani. „Eu am fost miner la viaţa mea şi aveam probleme cu oasele şi cu plămânii. Imediat după 1990 am mers la un control medical şi mi s-a zis să vin la Amara. După primele proceduri am început să mă simt mai bine. Aşa am ajuns să vin aici în fiecare vară, de 24 de ani”, ne mărturiseşte pensionarul. Nu are un program special, ci profită preţ de două săptămâni cât durează sejurul său la Amara de tot ce-i poate oferi staţiunea.

După micul dejun merge în sala de proceduri. Face exerciţii fizice, apoi trece la împachetările cu nămol sapropelic. După prânz, îşi ia rogojina şi se relaxează la plajă, pe malul lacului. Iar pentru a-şi întări oasele, mai face o împachetare cu nămol, scos de el direct din apă. „Nămolul este cel care a făcut renumită staţiunea asta. Nu ştiu eu ce are în el, dar e foarte bun. Dacă te doare spatele, capul sau orice os dă-ţi tată cu nămol de Amara că scapi de toate problemele” recomandă zâmbind pensionarul. Seara şi-o încheie cu o plimbare pe aleile de lângă hotel sau jucând table cu colegii de palier. „Ne strângem câte patru, cinci inşi stăm de vorbă şi jucăm table. Ce să faci? Aşa-i la bătrâneţe” mai spune Ion Vizureanu. De la Amara pensionarul intenţionează să încerce şi apa Mării Negre. Aşa că la finalul sezonului se va îndrepta spre litoral, unde va petrece câteva zile în compania rudelor de la mare.

Amara, o istorie de peste un secol

Istoria Amarei începe cu cea a lacului care dă numele staţiunii şi a nămolului sapropelic. În urmă cu 127 de ani, mai exact în anul 1887, savantul ieşean Petru Poni poposeşte în inima Bărăganului unde efectuează mai multe studii cu privire la apa din lac. El este cel care descoperă efectele curative ale lacului, precum şi ale nămolului sapropelic. În studiile sale, Petru Poni scria faptul că lacul Amara conţine numeroase substanţe minerale şi „are un gust uşor dulce, uşor sărat, amar pe alocuri”. Două decenii mai târziu, în anul 1905, se înfiinţează primele baze de tratament, iar Amara este ridicată la rangul de staţiune balneară. Zona lacului Amara este totodată şi un paradis al păsărilor călătoare. Ornitologii şi specialiştii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Ialomiţa au descoperit aici peste 10 specii de păsări migratoare precum corcodelul mare, raţa mică, pescăruşul argintiu sau chira de baltă. În prezent lacul se află în administrarea Regiei Autonome Apele Române.

Turism balnear, pe litoral

Dincolo de cluburi sau petreceri cu care alegorice, litoralul românesc al Mării Negre este cunoscut şi pentru turismul balnear. Cea mai cunoscută staţiune de profil din zonă este Techirghiolul, amplasată pe malul lacului cu acelaşi nume. De dimensiuni mult mai mari decât Amara, staţiunea Techirghiol este un adevărat centru balnear, unde sunt tratate cele mai diverse probleme ale sistemului locomotor şi nu numai. Cea mai mare bază de tratament de pe litoral, percepe preţuri de cazare mult mai ridicate decât hotelierii din Amara. Potrivit informaţiilor postate pe site-ul staţiunii, turiştii care vor să vină la tratament la Techirghiol trebuie să scoată din buzunare între 70 de lei şi 120 de lei pe zi de persoană. 70 de lei costă cazare într-o cameră cu până la patru paturi, iar 120 de lei pe zi este preţul cazării într-o cameră dublă cu aer condiţionat. O alternativă ar fi şi staţiunea Eforie Nord, unde pentru un sejur vârstnicii ar trebui să scoată din buzunare între 214 şi 378 de lei pe noapte pentru cazare. 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite